Revista care te menține sănătos

Revista Farmacia Ta

Farmacia Ta – mai 2019

9 mai 2019
Share
Farmacia Ta – mai 2019

Sa iesim cu totii sa ne bucuram de vremea frumoasa, de soarele nu foarte puternic, de mirosul florilor si de compania celor dragi. Un deziderat al nostru, al tuturor, indiferent de cat de ocupati suntem sau credem ca suntem. Miscarea in aer liber este cea mai buna forma de activitate fizica. Nu o spunem doar noi, ci si specialistii. Iar miscare nu inseamna numai sport in mod organizat, cu echipament special si efort pana la epuizare. Miscare inseamna si sa mergi la piata pe jos sau sa cobori din autobuz cu doua statii mai devreme si sa-ti continui drumul la pas. Astfel, nu te abati de la program, dar nici nu anchilozezi pe scaun in fata biroului sau pe canapea in fata televizorului. Mai, luna florilor, este probabil cea mai buna vreme din an pentru a ne petrece cat mai mult timp afara. Nu este nici frig, nici prea cald. O plimabare in parc sau un gratar cu apropiatii face bine si moralului si sanatatii. Apropo, daca respecti cateva reguli, gratarul nu-ti va dauna nici tie, nici naturii. Ai grija ce pui pe el, in ce conditii pastrezi carnea inainte, „asezoneaza-l” din plin cu legume si nu-l ineca in alcool. Iar dupa, o scurta plimbare n-a omorat pe nimeni, nici macar pe cei mai „convinsi sedentari”. A debutat in rolul lui Puck din „Visul unei nopti de vara”, de Shakespeare. De atunci a jucat in peste o suta de piese pe scenele mai multor teatre din tara si din afara. Personajul cinematografic care a facut-o de neuitat in ochii publicului roman este Nela din filmul lui Lucian Pintilie, „Balanta”. Iar pe plan international, Maria din controversatul film regizat de Mel Gibson, „Patimile lui Hristos”. Iubitorii de teatru o pot admira in piesele jucate la Teatrul Evreiesc de Stat (pe care il si conduce), Metropolis, Teatrul National si nu numai. Ai ghicit, este vorba despre inegalabila Maia Morgenstern. Lectura placuta!

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.