Revista care te menține sănătos

Psihologia familiei

Durerea cronica: cum o tineti sub control atunci cand aveti depresie

30 octombrie 2015
Share

A trai cu durere cronica este greu, viata fiind influentata in mod negativ de majoritatea aspectelor acesteia. Insa, atunci cand durerea cronica este asociata cu depresia (ce apare in mod frecvent la persoanele cu durere cronica), calitatea vietii scade considerabil.

Depresia accentueaza durerea si o face mai greu de suportat. Exista tratamente care pot ameliora depresia, precum si durerea cronica.

Depresia este una dintre cele mai frecvente boli ce insotesc durerea cronica si, in cele mai multe cazuri, aceasta o accentueaza. De multe ori, depresia este subdiagnosticata in randul persoanelor cu durere cronica si complica statusul si tratamentul persoanei. Durerea cronica este urmata, pe langa depresie, si de tulburari de somn, scaderea apetitului si a energiei, precum si de scaderea activitatii fizice. Toti acesti factori duc la inrautatirea durerii.

Durerea provoaca un raspuns emotional fiecarei persoane in parte. Anxietatea, iritabilitatea si agitatia sunt senzatii normale atunci cand simtim durere. Cand durerea dispare si aceste sentimente dispar. In cazul durerii cronice, insa, durerea poate sa nu dispara, iar raspunsul constant la stres poate sa duca la alte probleme (anxietate cronica, tulburari de gandire, oboseala, iritabilitate, tulburari de somn, pierdere sau scadere in greutate). Persoanele cu durere cronica si depresie acuza dureri mai intense, pierd controlul asupra vietii si intampina dificultati de gestionare a acestor afectiuni.

Cum se trateaza durerea cronica si depresia?

Durerea cronica si depresia pot afecta calitatea vietii. Un tratament corect trebuie sa impuna atat tratarea depresiei, cat si a durerii cronice, simultan. Iata ce include tratamentul acestora:

Antidepresive

Durerea cronica si depresia implica aceiasi nervi si neurotransmitatori si, din acest motiv, antidepresivele pot fi administrate atat pentru ameliorarea depresiei, cat si pentru ameliorarea durerii cronice. Durerea este resimtita prin intermediul creierului, iar antidepresivele actioneaza asupra acestuia pentru a reduce senzatia de durere. Antidepresivele triciclice au rezultate foarte bune, insa, din cauza efectelor adverse, uzul acestora este limitat. Exista antidepresive mai noi ce trateaza sindroamele de durere cronica ce au o actiune buna, cu mai putine efecte adverse. Consultati medicul inainte de a folosi acest tip de medicamente.

secundara dureri secundaraActivitatea fizica

Multe persoane cu durere cronica tind sa evite exercitiile fizice. Insa, cu cat deveniti mai sedentar, cu atat va puneti in pericol atat sanatatea fizica, cat si cea mentala. Sedentarismul accentueaza durerea si favorizeaza progresia anumitor afectiuni.

Exercitiile fizice usoare, dar constante, joaca un rol extrem de important in gestionarea durerii cronice. Toate persoanele cu durere cronica pot si ar trebui sa efectueze exercitii fizice pentru ameliorare, insa nu inainte de a cere sfatul unui specialist in legatura cu un program individual de sport. In plus, activitatea fizica amelioreaza si depresia. In timp ce faceti sport, creierul secreta substante asemanatoare celor ce sunt secretate prin intermediul antidepresivelor.

Nu renuntati la lupta

Durerea cronica influenteaza negativ abilitatea de a trai, lucra si de a desfasura activitatile zilnice. Din acest moment pot interveni si sentimente de victimizare si de vinovatie, ce afecteaza atat viata personala, cat si pe a celor din jur. Cel mai important lucru, insa, este sa nu renuntati niciodata la lupta impotriva durerii cronice. Cele mai multe persoane tind sa devina pasive, neglijente si neinteresate atat de sanatate, cat si de alte aspecte ale vietii din jur (familie, loc de munca, treburi gospodaresti). In schimb, incercati sa aveti mereu o activitate care sa va umple timpul. Daca nu puteti coopera singur cu gestionarea durerii cronice si a depresiei, cereti ajutorul unui specialist. Psihoterapia ajuta la invatarea observarii gandurilor negative si schimbarea acestora cu cele pozitive. In acest fel, puteti ameliora semnificativ simptomele depresiei si ale anxietatii ce apar atat de frecvent odata cu durerea cronica.

Dr. Roxana Mateescu

Medic rezident geriatrie si gerontologie

[email protected]

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.