Vitamine si minerale

Deficitul de vitamina B12 duce la depresie?

Dr. Oana M. Stanciu, medic rezident geriatrie si gerontologie, Spitalul de Boli Cronice Sf. „Luca”, Bucuresti
miercuri, 5 aprilie 2017
Share
Deficitul de vitamina B12 duce la depresie?

Vitamina B12 sau cobalamina este o vitamina hidrosolubila, ce face parte din complexul vitaminic B. In mod normal, o dieta echilibrata asigura necesarul zilnic de vitamina B12 pentru organism. Deficitul primar de vitamina B12 apare, de obicei, ca rezultat al absorbtiei inadecvate.

Persoanele care au nivel plasmatic scazut de vitamina B12 pot prezenta diverse simptome, cum ar fi: lipsa poftei de mancare, dificultati de concentrare sau incetinirea tranzitului intestinal (constipatie). Un articol publicat recent intr-o revista de specialitate sugereaza ca una dintre cauzele de aparitie a atacurilor de panica, a depresiei sau a tulburarii bipolare este si deficitul de vitamina B12. Cercetatorii afirma ca, in cazul persoanelor diagnosticate cu depresie, simptomele se pot agrava, tocmai din cauza nivelului scazut al acestei vitamine.

Functii si efecte ale vitaminei B12

Cobalamina este responsabila de numeroase procese metabolice din organism, fiind indispensabila pentru sanatatea noastra. De ea depind starea de energie, secretia hormonilor sexuali, sanatatea celulelor nervoase, formarea globulelor rosii si procesul de sinteza a ADN-ului uman. Deficitul de vitamina B12 poate duce la aparitia tulburarilor de memorie sau a psihozelor. Starea de confuzie poate fi dificil de diferentiat de cea legata de varsta, cum este boala Alzheimer. Este recomandat ca pacientii care sufera de tulburari psihice, cum ar fi depresia sau anxietatea, sa efectueze un control al nivelului plasmatic de vitamina B12. In cazul persoanelor adulte tinere care prezinta hipovitaminoza, poate fi necesara o evaluare detaliata.

Doza zilnica recomandata

Majoritatea suplimentelor alimentare contin doza zilnica recomandata de vitamina B12. Valoarea normala este cuprinsa intre 1 si 3 micrograme pe zi si variaza de la persoana la persoana, in functie de varsta, stare de sanatate, conditii de munca, factori de mediu, stil de viata etc. Alti factori, precum fumatul, consumul de alcool, expunerea la noxe, cresc si ei necesarul de B12. Pentru deficitul sever, in cazul persoanelor care sufera de anemie pernicioasa sau afectiuni inflamatorii intestinale, poate fi necesara administrarea de vitamina B12 sub forma injectabila.

Alimente bogate in vitaminele B 

Deficitul de vitamina B12 duce la depresie?

Tratamentul deficitului de B12 se face la indicatia medicului

Conform specialistilor, in cazul depresiei, eficienta tratamentului antidepresiv este data de asocierea cu suplimente ce contin vitamina B12. De aceea, este bine sa urmati un tratament recomandat de medicul dumneavoastra. O dieta bazata pe consumul de alimente bogate in substante nutritive, incluzand si vitamina B12, poate preveni depresia sau poate imbunatati eficacitatea tratamentului. Aceasta vitamina se gaseste in alimente de origine animala, cum ar fi ouale, laptele, branza si carnea. De asemenea, persoanele care nu consuma alimente de origine animala (vegetarienii) si varstnicii sunt mai predispusi la carenta de vitamina B12. Pentru a evita acest lucru, este necesara completarea dietei cu suplimente alimentare ce contin vitamine si minerale. In cazul depresiei, suplimentele contribuie la accelerarea procesului de vindecare.

Vitamina B12 are un rol deosebit de important in functionarea sistemului nervos, in sinteza ADN-ului si ARN-ului, in producerea de globule rosii, dar si in transportul oxigenului.

Nota pentru articolul «Deficitul de vitamina B12 duce la depresie?»:5.00/ 5 (6 voturi)
tonica
2017-06-28T11:04:11+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena