Revista care te menține sănătos

Afecțiuni respiratorii

Complicatiile racelilor: cum le tratam

Dr. Liana Negru, medic specialist pneumologie, Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, Bucuresti
18 octombrie 2021
Share
Complicatiile racelilor: cum le tratam

Viroza respiratorie sau raceala este o afectiune banala, care nu ocoleste insa pe nimeni. Incidenta este mai mare la copii si la persoanele de varsta a treia. Daca adultii pot prezenta doua pana la cinci astfel de episoade pe an, la copii, „normalul” este de sase pana la zece raceli anual.

O raceala negestionata corect poate duce la complicatii multiple. Viroza respiratorie este o infectie a cailor respiratorii superioare. Are, in general, o simptomatologie moderata, mai mult de jumatate dintre cazuri ameliorandu-se intr-o perioada de pana la 10 zile. O raceala debuteaza in mod obisnuit cu durere musculara (curbatura), astenie, disconfort termic, inflamarea mucoasei nazale (coriza), stranut si cefalee, urmata in cateva zile de rinoree, angina, disfonie si tuse cu sau fara expectoratie. Uneori, mai ales la copii si adultii tineri, se pot asocia febra, frisoane, chiar anorexie.

Tratamentul virozei respiratorii vizeaza ameliorarea simptomelor

Odihna, hidratarea si un regim alimentar corespunzator sunt principalele masuri care trebuie urmate. Ele se completeaza cu administrarea de analgezice simple si antipiretice, cum ar fi ibuprofenul si paracetamolul, care ating o eficienta crescuta atunci cand sunt administrate alternativ. Rinoreea (secretia nazala) poate fi ameliorata prin administrarea decongestionantelor de tipul pseudoefedrinei sau, la adulti, pot fi folosite antihistaminicele sau anticolinergicele in administrare topica (locala). Daca se respecta aceste reguli simple de tratare a racelii, in cateva zile, boala ar trebui sa se amelioreze. Dar daca pacientii continua sa se expuna la frig si umezeala, fac efort fizic intens ori fumeaza, este posibil sa se dezvolte complicatii.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar ImunoSuport Forte, recomandat pentru menţinerea bunei funcţionări a sistemului imunitar.

Semnale de alarma: cand apar complicatiile racelii

Aparitia complicatiilor trebuie suspectata cand simptomatologia se agraveaza progresiv si se insoteste de cresterea sau persistenta indelungata a febrei, asociata sau nu cu frisoane. La fel si in cazul cresterii in frecventa si intensitate a tusei care se acompaniaza de expectoratie muco-purulenta, aparitia fotofobiei, a otalgiei (durerii de ureche), a junghiului toracic, a durerilor abdominale insotite sau nu de varsaturi si chiar aparitia unei stari de somnolenta intensa. In oricare dintre aceste situatii, este necesara prezentarea la medic pentru evaluare si initierea tratamentului adecvat.

Tuse care nu mai trece? Ce afectiuni poate semnala

Ce facem in cazul complicatiilor racelii

Acestea se manifesta, in general, la persoanele varstnice, foarte tinere si la imunodeprimati. Constau in infectii bacteriene secundare care se traduc prin sinuzite, otite, faringite, bronsite si, in cazuri mai severe, pneumonii. Complicatiile implica, de obicei, administrarea unui tratament antibiotic asociat celui simptomatic si trebuie recomandat de specialist in urma stabilirii unui diagnostic de certitudine cu ajutorul unor investigatii suplimentare. Dintre acestea amintim: radiografia de sinusuri, radiografia toracica, hemoleucograma, examenul bacteriologic al secretiilor patologice.

complicatiile racelilor

Cum prevenim virozele respiratorii

Profilaxia in cazul virozei respiratorii consta in:

  • Masuri de igiena personala (spalarea cu apa si sapun a mainilor, folosirea batistelor pentru stranut sau tuse);
  • Evitarea zonelor aglomerate si a expunerii prelungite la frig si umezeala;
  • Respectarea unui regim de viata sanatos (alimentatie bogata in proteine, legume si fructe, odihna si miscare);
  • Aerisirea frecventa a incaperilor (acasa si la locul de munca);
  • Vaccinarea antigripala anuala (mai ales la persoanele cu risc crescut de imbolnavire: varstnici, copii, pacienti cu boli cronice etc.);
  • Prezentarea la medicul de familie la primele semne de boala.
  • Adresati-va medicului de familie imediat ce apar primele semne de boala;
  • Ramaneti la domiciliu (izolare);
  • Odihniti-va, hidratati-va si alimentati-va corespunzator;
  • Urmati tratamentul simptomatic conform recomandarilor medicului de familie;
  • Prezentati-va la specialist in cazul in care simptomatologia persista sau se agraveaza in ciuda administrarii corecte a tratamentului simptomatic.

Cand aveti de-a face cu o viroza

De retinut! Nu exista un protocol standard de tratament al virozelor respiratorii si organismul fiecarui individ in parte reactioneaza in mod propriu in ceea ce priveste evolutia si disparitia simptomatologiei.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.