ORL

Cele mai frecvente cauze de pierdere a auzului

vineri, 28 august 2015
Share

Undele sonore patrund prin urechea externa si ajung in canalul auditiv. Acest fenomen determina vibrarea timpanului si a oscioarelor urechii, dupa care sunetele ajung in lichidul in cohlee, de unde se transmit semnale nervoase creierului pentru ca sunetele sa fie intelese.

Daca una dintre aceste structuri este lezata sau daca unele cai sunt blocate, se poate ajunge la pierderea auzului. Iata care sunt cele mai frecvente cauze de pierdere a auzului.

Expunerea la zgomote puternice la locul de munca

Expunerea pe termen lung la zgomote puternice poate duce la pierderea auzului. Una dintre cele mai frecvente surse este reprezentata de anumite masinarii de la locul de munca. Daca puteti, evitati sau micsorati timpul de expunere la activitati zgmotoase. Pentru a va proteja urechile, purtati dopuri de urechi.

Traumatismele sau schimbarile de presiune

Traumele severe la nivelul capului pot discloca oasele de la nivelul urechii medii sau pot cauza lezarea nervilor, ce cauzeaza pierderea auzului. Schimbarile bruste de presiune (de exemplu, in avion), pot duce la lezarea timpanului, a urechii medii sau interne si pot duce, de asemenea, la pierderea auzului. Introducerea de betisoare de urechi sau alte obiecte este interzisa. Acestea pot duce la ruptura timpanului si la pierderea ireversibila a auzului.

Medicamentele

Unele medicamente pot avea ca efect advers pierderea auzului. Printre acestea, se numara anumite antibiotice si medicamente anticancer. In mod normal, auzul trebuie monitorizat in timpul acestor tratamente. De asemenea, abuzul de aspirina, antiinflamatoare nesteroidiene (de exemplu, ibuprofen) si acetanomifen poate creste riscul de pierdere a auzului. In unele cazuri, functia auzului revine la normal dupa intreruperea tratamentului.

Bolile cronice

Anumite boli cronice care nu implica urechea pot duce la pierderea auzului. Unele pot intrerupe fluxul sangvin de la nivelul urechii interne sau a creierului. Aceste afectiuni includ probleme cardiovasculare, accident vascular cerebral, hipertensiune arteriala si diabet. De asemenea, si anumite boli autoimune (artrita reumatoida) pot duce la pierderea auzului.

Tumorile

Tumorile benigne (de exemplu, polipii benigni) pot bloca canalul auditiv, cauzand pierderea auzului. In unele cazuri, indepartarea tumorii poate duce la recuperarea auzului. Neuromul acustic, o afectiune a urechii interne duce, totodata, la pierderea auzului.

decupat pierdere auz secundara cele mai frecvente cauzeZgomotele explozive

Majoritatea cauzelor pierderii auzului includ zgomotele foarte puternice si bruste. Artificiile, armele de foc sau alte explozii produc unde sonore foarte puternice. Acestea pot duce la ruptura timpanului sau la lezarea urechii interne. Acest fenomen este denumit trauma acustica. Rezultatul este imediat si poate duce la pierderea definitiva a auzului.

Concertele si tinitus

Daca ati fost la un concert si apoi simtiti un „tiuit” in urechi, inseamna ca aveti tinitus. Media decibelilor la un concert rock este de 110, suficient de puternica pentru a cauza leziuni permanente dupa doar 15 minute. Insa diminuarea auzului poate sa apara chiar si dupa expunerea la 85 decibeli. Tinitusul poate dura ore, zile, saptamani sau poate fi permanent. Pentru a preveni pierderea auzului, folositi dopuri de urechi si limitati expunerea la astfel de zgomote.

Castile de urechi

Ascultarea muzicii la casti si la un volum mare poate duce la pierderea auzului. Cu cat este mai mare volumul si timpul se prelungeste, cu atat va cresteti riscul. Pentru a va proteja, dati volumul mai incet si limitati timpul de ascultare.

Acumularea de ceara in urechi

Ceara protejeaza canalul auditiv impotriva prafului si bacteriilor. Insa aceasta se poate acumula in exces si se poate intari. Acest blocaj poate cauza pierderea auzului. Daca banuiti ca aveti un dop de ceara, nu introduceti obiecte in ureche, deoarece v-ar putea dauna iremediabil. In schimb, consultati un medic pentru a va ajuta.

Dr. Roxana Mateescu

Medic rezident geriatrie si gerontologie

Nota pentru articolul «Cele mai frecvente cauze de pierdere a auzului»:4.75/ 5 (8 voturi)
tonica
2017-05-10T17:49:14+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena