Seniori

Cele mai frecvente afectiuni dupa varsta de 65 de ani

Dr. Roxana Mateescu, medic rezident geriatrie si gerontologie
marti, 19 iulie 2016
Share
Cele mai frecvente afectiuni dupa varsta de 65 de ani

Persoanele peste 65 de ani sunt mai predispuse la anumite afectiuni comparativ cu populatia mai tanara. Odata cu trecerea anilor, incep sa apara anumite modificari si particularitati ale corpului ce favorizeaza alterarea anumitor celule si functii ale organismului. Multe persoane ignora semnele inaintarii in varsta, riscand sa nu recunoasca, la un moment dat, anumite simptome sau afectiuni.

Netratate, acestea pot altera calitatea vietii, influentand negativ relatiile cu persoanele iubite sau chiar punand in pericol viata. Este important ca fiecare persoana sa fie informata in legatura cu afectiunile ce pot aparea dupa varsta de 65 ani, deoarece prevenirea acestora poate fi efectuata cu succes, de cele mai multe ori. Iata care sunt cele mai frecvente afectiuni care apar dupa varsta de 65 de ani.

Incontinenta urinara

Incontinenta urinara este una dintre cele mai frecvente afectiuni intalnite in randul persoanelor varstnice. In cazul femeilor, aceasta apare mai frecvent dupa menopauza, din cauza modificarilor de la nivelul muschilor pelvisului si al vezicii urinare. In cazul barbatilor, incontinenta urinara este cauzata, cu precadere, de anumite afectiuni ale prostatei, mai frecvente, de asemenea, dupa varsta de 65 de ani.

Tulburarile de vedere si de auz

Odata cu inaintarea in varsta, pierderea abilitatilor de vaz si auz este foarte frecventa. Scaderea acestor simturi determina scaderea respectului de sine si, in unele cazuri, poate duce chiar la depresie.

Artrita

Majoritatea persoanelor peste 65 de ani sufera de artrita. Odata cu trecerea timpului, inflamatia articulatiilor duce la rigiditatea acestora si la aparitia tulburarilor de mers. Artrita este una dintre cauzele de dizabilitate in randul varstnicilor, iar tratamentul acesteia consta doar in ameliorarea simptomelor.

Cele mai frecvente afectiuni dupa varsta de 65 de ani

Tulburarile de somn

Una dintre problemele aparute des in randul varstnicilor sunt tulburarile de somn, ce cuprind atat dificultatile de adormire, cat si intreruperea somnului. Alte cauze ale tulburarilor de somn sunt reprezentate de simptomele suparatoare ale bolilor cronice, pensionarea sau pierderea persoanelor iubite.

Afectiunile orale

Sanatatea orala este afectata, de asemenea, de varsta inaintata. Schimbarile legate de varsta ce apar (cantitatea scazuta de saliva, diabetul etc.) pot duce la aparitia problemelor gingiilor si la pierderea dintilor.

Dementa

Dementa apare in mod frecvent la persoanele peste 65 de ani. Persoanele varstnice tind sa uite anumite lucruri, sa-si aminteasca anumite lucruri din trecut, precum si sa aiba dificultati de vorbire. Cea mai frecventa cauza de dementa este reprezentata de boala Alzheimer.

Depresia

Aceasta este una dintre cele mai mari probleme ale populatiei cu varsta mai mare de 65 de ani. In ultima vreme, depresia a ajuns sa fie o afectiune foarte frecventa, dar ignorata. Cele mai multe persoane neaga simptomele depresiei (sentimente de vinovatie si de inutilitate, scaderea respectului de sine, izolarea, apatia etc.) si refuza ajutorul persoanelor iubite sau al unui specialist. In cazul unor persoane, depresia s-a dovedit a fi cauza altor afectiuni majore, precum boala Alzheimer, bolile cardiovasculare, artrita sau boala Parkinson.

Constientizarea acestor posibile afectiuni ce apar peste 65 de ani ajuta la prevenirea sau la amanarea dezvoltarii acestora. In cazul aparitiei unor simptome (pierderi de urina necontrolate, pierderi de memorie, apatie, dureri articulare etc.) nu ezitati sa consultati un medic. Amanarea tratamentului duce la agravarea acestor afectiuni.

Nota pentru articolul «Cele mai frecvente afectiuni dupa varsta de 65 de ani»:4.10/ 5 (10 voturi)
tonica
2017-08-31T18:31:11+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena