Afectiuni cardiace

Ce legatura exista intre insomnie si bolile cardiovasculare?

vineri, 9 decembrie 2011
Share

Persoanele care au problemele cu somnul, sforaie sau se trezesc dimineata obosite prezinta risc crescut de boli cardiovasculare. Tulburarile de somn sunt relativ frecvente si destul de usor de tratat. De aceea, este important ca oamenii sa cunoasca aceasta corelatie intre insomnie si riscul de boli cardiace si sa-i prezinte medicului problema.

 

Intr-un studiu recent, riscul de infarct miocardic in randul indivizilor care sufera de insomnie a fost cu 27-45% mai mare decat in cazul celor care nu prezinta tulburari de somn.

Insomnia poate duce la accident vascular cerebral

Se pare ca dificultatile de somn cresc si riscul de accident vascular cerebral si hipertensiune arteriala, prin stimularea producerii unui nivel ridicat al hormonilor de stres. Se estimeaza ca aproximativ 10% din populatie sufera de o boala numita apnee de somn, care ramane nediagnosticata si poate fi cauza unor boli cardiovasculare.

Persoanele cu apnee, predispuse la hipertensiune arteriala 

Apneea de somn se manifesta in special prin pauze respiratorii repetate, frecvente in timpul somnului. Apneea poate duce la boli cardiovasculare prin intermediul efectului sau asupra tensiunii arteriale. Pacientii cu apnee si tensiune arteriala normala prezinta risc crescut de hipertensiune in decurs de 4 ani.

Ce legatura exista intre apnee si cresterea tensiunii? 

Hipertensiunea este un factor de risc important in aparitia bolilor cardiovasculare si a accidentelor vasculare cerebrale. Pacientii cu apnee au o activitate mai intensa a sistemului nervos simpatic decat cei fara, atat in timpul somnului, cat si in perioada de trezire. Frecventa contractiilor cardiace si constrictia vaselor sangvine sunt controlate de sistemul nervos simpatic.

La persoanele fara apnee exista de obicei o scadere a activitatii sistemului nervos simpatic si a tensiunii arteriale in timpul somnului.

Frecventa cardiaca, mai mare in apnee

In timpul perioadelor de apnee, activitatea crescuta a sistemului nervos simpatic duce la constrictia vaselor de sange si la cresterea frecventei batailor inimii, ceea ce are ca rezultat marirea tensiunii arteriale, atingand si 250/150 mmHg. Pacientii cu apnee de somn au, de asemenea, o frecventa cardiaca mai mare, chiar si cand nu dorm. Aceasta frecventa cardiaca si variabilitatea tensiunii arteriale sunt indicatori ai unor eventuale probleme cardiovasculare.

Insomnia, responsabila si de supraponderalitate

Un alt efect bine cunoscut al tulburarilor de somn este cresterea in greutate, ea insasi un important factor de risc pentru bolile cardiovasculare. Lipsa somnului activeaza o mica zona a hipotalamusului, regiunea creierului care regleaza apetitul, printr-un hormon numit leptina. In timpul perioadelor de insomnie, nivelul leptinei din sange scade, ceea ce stimuleaza pofta de mancare, in special de alimente bogate in carbohidrati (dulciuri, paine etc.), cu cresterea in timp a greutatii corporale.

Dr. Camelia Diaconu,

Medic primar medicina interna,

Spitalul Clinic de Urgenta „Floreasca”,

Asist. Univ. UMF „Carol Davila”,

Doctor in medicina

Nota pentru articolul «Ce legatura exista intre insomnie si bolile cardiovasculare?»:4.33/ 5 (6 voturi)
tonica
2017-05-10T17:45:21+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena