Gastroenterologie

Bypassul gastric, solutia impotriva obezitatii

miercuri, 10 decembrie 2014
Share

Bypassul gastric este o interventie chirurgicala ce se realizeaza pentru a scapa de excesul de kilograme in plus si pentru a reduce riscul unor probleme grave de sanatate, printre care boala de reflux gastroesofagian, bolile de inima, hipertensiunea arteriala, apneea severa de somn, diabetul tip II, atacul vascular cerebral.

Bypassul gastric, precum si alte interventii chirurgicale de acest tip sunt realizate doar in momentul in care dieta si exercitiile fizice nu mai dau niciun fel de rezultate.

Aceasta interventie aduce modificari la nivelul sistemului digestiv, ajutand la pierderea in greutate prin limitarea cantitatii de alimente ingerate si prin reducerea absorbtiei nutrientilor.

 

Cand se poate apela la bypass gastric?

Exista mai multe tipuri de interventii chirurgicale care ajuta la pierderea in greutate, cunoscute sub numele de chirurgie bariatrica. Acest bypass gastric reprezinta unul dintre cele mai comune tipuri de chirurgie bariatrica, pentru ca, in general, apar mai putine complicatii fata de alte interventii. Bypassul gastric presupune schimbari majore in ceea ce priveste stilul de viata. De obicei, specialistii ii sfatuiesc pe pacienti sa apeleze la o astfel de interventie atunci cand indicele de masa corporala este mai mare de 40 (obezitate extrema) sau cand se situeaza intre 35 si 39.9 (obezitate), dar si cand apar probleme de sanatate, precum diabetul tip II, hipertensiunea arteriala etc.

 

Riscurile bypassului gastric

Desi riscurile sunt mai reduse in cazul acestei interventii spre deosebire de altele, pot aparea sangerari excesive, reactii adverse la anestezie, cheaguri de sange, probleme pulmonare. Printre riscurile si complicatiile pe termen lung se numara obstructia intestinala, calculii biliari, hernia, hipoglicemia, ulcerul, varsaturile etc. Dupa o astfel de interventie nu vi se va permite sa mancati pentru una-doua zile, pentru ca stomacul si sistemul digestiv sa se poata vindeca. Timp de aproximativ 12 saptamani va trebui sa urmati un anumit regim alimentar. Dieta incepe doar cu lichide, apoi cu alimente usoare, dupa care vor putea fi consumate si alimente obisnuite.

 

Ce presupune, mai exact, aceasta procedura?

Chirurgul imparte stomacul in doua portiuni: una mai mare si una mai mica. Apoi, in cadrul unui proces numit „capsarea stomacului”, partea mai mica este cusuta sau capsata, si se creeaza un fel de buzunar in care poate fi depozitata foarte putina mancare. Cu un astfel de stomac oamenii vor simti senzatia de satietate mult mai repede si vor manca mult mai putin. Apoi chirurgul conecteaza acest buzunar mic la jejun (partea mai lunga a intestinului subtire). Aceasta tehnica chirurgicala se numeste „Roux-en-Y”. Prin intermediul acesteia, alimentele trec direct din stomac in jejun, ocolind duodenul. Astfel, organismul nu mai absoarbe caloriile si nutrientii si pacientul incepe sa piarda din kilograme. De obicei, interventia este realizata laparoscopic, insa cand aceasta tehnica nu poate fi realizata, se recurge la laparotomie (deschiderea chirurgicala a abdomenului realizata prin incizarea peretelui).

 

Alimente ce pot fi consumate in urma interventiei chirurgicale

Bypassul gastric, solutia impotriva obezitatiiIn primele doua zile, pacientii nu vor avea voie sa manance nimic. Cata vreme pacientul va ramane in spital, dieta se va baza mai mult pe lichide: supe, sucuri fara zahar, lapte, bulion. Apoi puteti incepe sa consumati alimente pasate: carne slaba, fasole, peste, albus de ou, iaurt, branza de vaci, fructe si legume moi. Abia dupa aceea se poate trece si la alimentele solide. Cu toate acestea, nu trebuie sa consumati nuci, seminte, popcorn, fructe deshidratate, bauturi carbogazoase, broccoli, porumb, varza, pentru ca acestea pot duce la aparitia problemelor digestive.

 

Ruxandra Dumitrescu

Surse: Mayoclinic.org; Webmd.com

Nota pentru articolul «Bypassul gastric, solutia impotriva obezitatii»:5.00/ 5 (7 voturi)
tonica
2017-05-10T17:45:02+00:00
catena