„Ce s-a întâmplat azi în ţară şi în lume?” E o întrebare bună care vă poate frământa la finalul zilei. De peste 25 de ani, Amalia Enache are răspunsuri precise la „Ştirile Nopţii„ de la PROTV. Ea face selecţia subiectelor zilei şi vă transmite cu acurateţe cele mai importante subiecte.
Informaţia este o marfă perisabilă şi, uneori, contrafăcută. Există pretutindeni şi tocmai de aceea, poate fi o provocare să deosebeşti informaţiile false de cele reale. Aici intervine Amalia Enache, una dintre cele mai îndrăgite jurnaliste de televiziune. Aţi văzut-o de atâtea ori la pupitrul ştirilor PROTV încât parcă deja face parte din familie. Ştiţi deja că este o profesionistă pentru care jurnalismul nu mai are taine, însă ce ştiţi despre omul Amalia Enache? Descoperiţi, în acest interviu, crâmpeie dincolo de ecran din viaţa unei ştiriste de succes.
Care este ştirea sau interviul care te-a marcat cel mai mult în întreaga ta carieră?
În cazul meu, ca om de ştiri, om al prezentului, cele mai recente materiale iau locul celor din trecut, deşi aş putea să înşirui câteva exemple în atâţia ani de carieră. Mă bucur mult de interviul transformat în reportaj-portret pe care am reuşit să-l fac cu David Popovici pentru 1 Decembrie de anul trecut. Totul a început în urmă cu vreo pantru ani, înainte ca el să devină campion mondial, apoi olimpic. Eram în maşină şi am auzit un scurt interviu cu el la radio, la o rubrică sport. Ştiu că m-a izbit felul în care vorbea şi gândea acel puşti. Mi-am dorit pe loc să fac, la rândul meu, un interviu cu acest junior cu o minte care mă frapa atât prin inteligenţă, cât şi prin maturitate. Pe vremea aceea făceam şi podcastul caritabil „Cu inima la Vedere”, pentru „Hope and Homes for Children”, unde invitam părinţi sau specialişti în parenting. Dar eu am propus atunci să aflăm şi perspectiva unui copil despre rolul părinţilor într-un traseu de succes, mai precis a acestui încă copil pe atunci. A fost prima întâlnire cu David şi după multe acţiuni caritabile făcute împreună între timp sunt foarte fericită că, în 2024, anul în care ne-a făcut atât de bucuroşi la Jocurile Olimpice când a câştigat cele două medalii, l-am putut aduce în faţa telespectatorilor PRO TV cu un interviu foarte intim, cum el nu s-a mai arătat până acum.

Dar o întâmplare amuzantă din timpul unei transmisiuni în direct ne poţi relata?
Demult de tot, în timpul unei transmisiuni în direct dintr-un supermarket, m-a întrerupt o doamnă ca să mă întrebe cât costa nişte carne.
Ai făcut o operaţie pentru îndepărtarea de urgenţă a vezicii biliare. A fost o chestiune de moment sau manifestările le resimţeai deja de ceva timp?
Au trecut aproape doi ani de la operaţie. Încă din studenţie am ştiut că există o problemă la nivelul bilei, când am avut nişte crize. Mai există şi factorul ereditar, mama mea fiind operată din cauza calculilor la colecist când avea vreo 30 de ani. Dar tocmai, pentru că îmi ştiam sensibilitatea, eram foarte atentă cu alimentele care ar fi putut să-mi provoace rău. Nu am mâncat mai bine de 20 de ani usturoi, ceapă prăjită, prăjeli în general şi multe altele. Deloc! Dar nu am avut habar că apăruse, în ultima vreme, un mâl acolo din care se formau zeci de micro calculi. Nu îmi mai fusese rău dintr-acela tipic pentru crizele de fiere de ani şi ani de zile. Criza care m-a trimis de urgenţă pe masa de operaţie a fost bruscă şi de o durere atroce, inimaginabilă. Eu am fost convinsă că fac infarct. A fost o urgenţă medicală scoaterea colecistului, căci riscam pancreatită sau alte complicaţii. Dacă mă uit în urmă, aveam o stare de oboseală persistentă, dar eu credeam că e de la ritmul meu de viaţă intens.

Ce a fost bine şi ce a fost greu în 2024?
A fost un an echilibrat în viaţa mea personală şi profesională. Au fost şi încercări sufleteşti, cu oameni foarte dragi care au trecut fie prin boli grave, fie prin schimbări majore de profesie. Un an care iar ne-a lăsat buimaci pe final, care ne-a arătat iar cât de mult ne pot afecta sănătatea emoţională schimbările de la exterior, ale lumii în care trăim. Mi se pare că de la pandemie încoace tot trecem prin tot felul de încercări pentru sănătatea noastră mintală. Asta e singura parte care nu îmi place la acest 2024.
Ţi-ai setat rezoluţii sau laşi anul 2025 să te surprindă?
Îmi doresc echilibru şi armonie în viaţa mea, nu roller coaster, aşadar nu surprize. În lumea mea mică, în bula mea fac tot ce pot eu să păstrez aceste valori ale binelui comun, ale generozităţii, bucuriei lucrurilor mici, ale clipelor în care împreună înseamnă respect pentru nevoile şi spiritul fiecăruia.

Care e cea mai importantă lecţie pe care ai învăţat-o de la fiica ta?
Copiii sunt nişte oameni întregi doar un pic mai mici de înalţime, nu nişte fiinţe incomplete.
Ce faci pentru a construi o relaţie sănătoasă cu Alma?
O respect, o ascult şi o iubesc.
Cum ţi-o imaginezi pe fiica ta ca adult?
Foarte puternică. O văd foarte bravă şi cu un spirit de învingătoare.
Ce plăceri (ne)vinovate ai în materie de mâncare?
Pâinea. Nu-mi luaţi pâinea!
Ce investigaţii medicale faci în mod regulat?
Cele generale si cele unde ştiu că am probleme. La tiroidă, în mod special. Şi sunt foarte riguroasă cu toate analizele pe care le are de făcut în mod regulat o femeie cu istoric oncologic în familie, analize ginecologice şi ecografii, mamografii.

Care sunt cele trei reguli de îngrijire şi frumuseţe pe care le respecţi cu stricteţe în fiecare zi?
Hidratarea, plimbarea în aer liber şi o cremă bună.
Care sunt din punctul tău de vedere pilonii unui stil de viaţă sănătos?
Somnul, starea de bine, alimentaţia, mişcarea şi fericirea.
Un gând pentru cititorii revistei
Nimic nu este mai important decât sănătatea! Nu amânaţi grija pentru voi înşivă! Fiţi buni şi înţelegători cu voi înşivă şi cu ceilalţi!







