Revista care te menține sănătos

Interviu

Sonia Argint Ionescu: „Nimic nu este mai important pe aceasta lume decat sanatatea”

5 septembrie 2017
Share

Cand am vazut-o pentru prima data pe Sonia Argint Ionescu, prezentatoarea emisiunilor „Vreau sa fiu sanatos” si „Germana… la 1”, la TVR 1, la sedinta foto, nu i-am fi dat mai mult de 25 de ani si nu am fi crezut in ruptul capului ca are si doi copii! Poate pentru ca are o piele fara cusur si silueta unui model.

Iti poti da seama de la prima vedere ca Sonia este o persoana echilibrata, plina de energie, care se simte bine in pielea ei. Si asta pentru ca stie cat de important este sa ai grija de tine, nu doar pentru a arata bine, ci mai ales pentru a fi sanatos. Pentru ca Sonia este mereu la curent cu noutatile din domeniul medical, am stat de vorba cu ea despre lucrurile care ne ajuta sa ne mentinem sanatatea, dar si despre cele care ne-o pot pune in pericol, plus despre multe alte subiecte interesante pe care va lasam sa le descoperiti!

 

Farmacia Ta: Prezinti emisiunea „Vreau sa fiu sanatos”, la TVR 1. De ce ai ales acest proiect si ce pot vedea telespectatorii care o urmaresc?

Sonia: Este un proiect care functioneaza deja de trei sezoane. Populatia din Romania se confrunta cu multe boli serioase, care apar in principal din lipsa de informatie, dar si din inexistenta masurilor de preventie. Tocmai de aceea, in emisiunea „Vreau sa fiu sanatos” punem accent pe preventie. Am devenit un fel de ambasadori ai ei. Telespectatorii nostri pot afla ceea ce este nou din punct de vedere medical in Romania. Aparatura de ultima generatie, tratamente moderne, dar si metode alternative de terapie. Este o emisiune medicala, si nu una de lifestyle.

 

F.T.: Care sunt cele mai importante lucruri de care ar trebui sa tinem cont pentru a ne mentine sanatosi, in opinia ta?

Sonia: Alimentatia corecta, exercitiul fizic si echilibrul interior – cred ca acestea sunt cele trei elemente esentiale pentru a ne mentine sanatatea cu care, de regula, suntem inzestrati de la nastere. Ce-i drept insa, in aceasta perioada mai dificila, pare mult mai greu sa abordezi corect toate aceste aspecte, in special echilibrul interior.

 

F.T.: Care este principalul inamic al sanatatii in zilele noastre?

Sonia: Traim intr-o epoca extrem de agitata, stresul este un inamic deosebit de periculos, cu care este greu sa te lupti. Dar trebuie sa invatam sa luam pauze – nimic nu este mai important pe aceasta lume decat sanatatea.

 

F.T.: Care este parerea ta despre sistemul medical romanesc?

Sonia: Este in plin proces de modernizare si eficientizare si cred cu tarie intr-un model care sa imbine sistemul privat cu cel de stat, dupa modelul german sau austriac. Vad persoane cu posibilitati materiale care pleaca la tratamente sau operatii la Viena, unde platesc sume importante, care ar putea ramane in tara la un moment dat, cand sistemul va deveni competitiv. Oricum, romanii platesc destul de mult sistemului de sanatate, fie ca este de stat sau privat.

Am constatat ca in Romania domeniul medical a evoluat fantastic. Avem acum aproape toata aparatura moderna necesara pentru interventii deosebit de delicate. Avem si medici foarte buni, insa experienta de lucru in tari dezvoltate, cazuistica si colaborarea interdisciplinara sunt destul de neglijate.

 

F.T.: Ai timp si pentru miscare, faci vreun sport?

Sonia: Sportul face parte din viata mea inca din adolescenta, cand ma confruntam cu oscilatii de greutate. Aici as putea vorbi despre un regret, si anume ca parintii mei nu au fost mai severi cand a fost vorba de sport. M-au dat la gimnastica ritmica la 6 ani. Dar pentru ca mi se parea greu, nu am vrut sa mai merg. Iar ei trebuiau sa ma oblige. Acum le-as fi fost deosebit de recunoscatoare. In prezent, sportul a devenit pentru mine un fel de dependenta. Pentru ca am ajuns sa inteleg beneficiile activitatii fizice, m-am hotarat sa fiu perseverenta cu baietii mei din acest punct de vedere. Ii ducem la inot si tenis.

Eu nu prea iau medicamente. Din fericire, sportul imi confera o imunitate solida, asa ca ma tin tare. De ani buni insa imi tratez copiii cu remedii homeopate, care sunt incredibil de eficiente. Exista insa momente cand se impune un tratament alopat. Cum vorbeam, echilibrul cred ca este cel mai sanatos, si nu extremele.

 

F.T.: Cum iti ingrijesti pielea si previi efectele imbatranirii: iei vitamine, faci cure de detoxifiere, mergi la SPA etc.?

Sonia: Pentru ca timpul nu imi permite sa frecventez saloane de infrumusetare, si sincer nici nu e stilul meu, am cautat solutii eficiente ca rezultat si durata. Pe langa ritualul clasic de demachiere si hidratare, vizitez o data pe luna sau poate la doua luni un centru de estetica medicala. De asemenea, iau suplimente pentru piele si par atunci cand simt ca este nevoie.

 

Sonia Argint Ionescu: „Nimic nu este mai important pe aceasta lume decat sanatatea”F.T.: Ce stil de alimentatie ai si care consideri ca sunt alimentele de care ar trebui sa ne ferim?

Sonia: De mica am fost obisnuita sa mananc fructe si legume. Asa ca aceasta este baza alimentatiei mele. Dar am si vicii, precum painea pe care o ador sub toate formele si o mananc fara niciun fel de regret. Si chiar daca mai scap cate o prajitura, sunt constienta de cat este de nociv zaharul si fac eforturi sa il consum in cantitati cat mai mici. Aspir insa sa-l elimin in totalitate.

Atat eu, cat si familia mea mancam cat se poate de multe fructe si legume proaspete si incercam sa eliminam zaharul. Fac sport de trei-patru ori pe saptamana. Alerg in parc, fac Pilates sau antrenament in sala. Echilibrul emotional am constatat ca il am cu adevarat atunci cand sunt cu sotul si copiii mei. Tocmai de aceea, anul acesta mi-am propus sa ma limitez din punct de vedere profesional strict la aspectele esentiale, sa elimin tot ceea ce este inutil.

 

F.T.: Care este, in opinia ta, ingredientul care face o femeie sa se simta frumoasa si sigura pe sine?

Sonia: Iubirea si sprijinul barbatului din viata ei!

 

F.T.: Un sfat pentru cititorii revistei.

Sonia: Pentru sfaturi, as apela la retetele de intelepciune romaneasca pe care chiar nu trebuie sa le uitam: „Sanatate, ca-i mai buna decat toate”, „Doctorul n-are ce sa caute la omul care se scoala de dimineata si se culca la timp”, sau putem imprumuta si expresia americanilor: „An apple a day keeps the doctor away” – „Un mar pe zi ne fereste de doctor”.

 

Text: Bianca Badescu

Foto: Sebastian Oros

Make-up & hair: Salon Glamour

Telefon: 021/230 05 32

www.salon-glamour.ro

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.