Ginecologie

Va doriti un bebe? Iata cum cresteti sansele

miercuri, 9 mai 2012
Share

Peste 6 milioane de cupluri din America se confrunta cu problema infertilitatii, chinuindu-se luni sau chiar ani in sir sa aduca pe lume un copil. Insa, conceptia nu presupune doar un act sexual, ci si respectarea unui stil de viata sanatos si indepartarea factorilor care pot afecta fertilitatea.

Cercetarile stiintifice arata ca, prin propria vointa si inarmati cu suficiente informatii, puteti controla acei factori care influenteaza fertilitatea. Iata, asadar, care sunt acestia:

Greutatea normala, sanse mai mari pentru o sarcina fara probleme

Kilogramele in plus pot influenta nivelul hormonilor si al insulinei din organism, ambele reactii avand efecte negative asupra ovulatiei, menstruatiei si, in consecinta, asupra conceptiei.

O persoana supraponderala prezinta un risc mult mai mare de diabet gestational, preeclampie si complicatii la nastere, insa nici persoanele subponderale nu sunt scutite de probleme, studiile dovedind ca un indice de masa corporala mai mic de 18 poate scadea semnificativ sansele de procreere.

Asadar, pentru sanse sporite de a ramane insarcinate, mentineti IMC-ul intre 20 si 25 si adoptati o dieta sanatoasa, bogata in fructe, legume si carne slaba. In plus, adaugati 30 de minute de miscare zilnica pentru un corp tonifiat, o inima sanatoasa si o circulatie sangvina corecta.

Renuntati la tigari, cafea, alcool

Potrivit studiilor, fumatul poate reduce cu 40% sansele de reproducere. Asadar, daca aveti in plan un nou membru, renuntati la acest viciu care afecteaza ovulele, nivelul hormonal, menstruatia, reduce sansele de reusita ale fertilizarii in vitro si creste riscul de cancer cervical. De asemenea, fumatul in cazul femeilor poate creste riscul unei sarcini ectopice, al unui avort sau nastere prematura, in timp ce la barbati dauneaza calitatii spermei si reduce nivelul de testosteron.

Alcoolul este un alt factor care poate reduce dramatic sansele de conceptie. Expertii considera ca o limita in ce priveste consumul de alcool la femei este de un pahar de vin rosu pe zi si doua pahare in cazul barbatilor. Si cafeaua trebuie consumata cu moderatie, expertii recomanda maximum 2 cesti pe zi in caz ca doriti sa nu va fie afectata fertilitatea si abtinerea totala daca urmati un tratament de fertilizare in vitro.

Faceti din sex o placere, nu o nevoie

Potrivit specialistilor, 9 din 10 cupluri pot concepe pe cale naturala un copil abia la un an dupa contacte sexuale neprotejate. Facand sex mai des va puteti mari sansele sa ramaneti gravida, insa aceasta presiune continua poate creste nivelul stresului, asociat cu aparitia infertilitatii, si va poate da senzatia ca actul sexual este doar un simplu act mecanic facut cu scop precis. Asadar, nu uitati ca partenerul/a are nevoie de atentie si tandrete inainte de toate.

Apelati cu incredere la ajutorul din natura

Exista cateva plante aromatice despre care se spune ca pot stimula fertilitatea. Acestea pot fi consumate sub forma de ceai si includ: frunzele de zmeura rosie, ginseng-ul siberian, luminita-de-seara si talpa-gastei. Aceste plante ajuta la tonifierea uterului si la cresterea fluxului sangvin la nivelul organelor de reproducere.

Atentie, insa! Intotdeauna consultati medicul inainte de a apela la remediile naturale, in special daca sunt luate fara prescriptie sau urmati un tratament medicamentos.

Acupunctura, terapie alternativa

Acupunctura izvoraste din filozofia si psihologia medicinei traditionale chinezesti, insa incepe sa ia amploare in tarile occidentale, Marea Britanie fiind una dintre tarile care au adoptat aceasta terapie alternativa pentru a trata probleme de infertilitate atat pentru barbati, cat si pentru femei.

Bazata pe principiul conform caruia durerea si boala sunt rezultatul energiilor blocate, acupunctura este terapia care restabileste echilibrul si declanseaza raspunsul natural de vindecare a organismului. Acupunctura poate ajuta la combaterea sindromului de ovar polichistic si endometrioza, precum si la reglarea ciclului menstrual, creste numarul de spermatozoizi si reduce nivelul hormonilor de stres.

Nu va dati batute!

Chiar daca ati incercat toate metodele, posibile si imposibile, pentru a ramane insarcinata, iar medicul va da o ultima lovitura si va spune ca nu se mai poate face nimic, nu renuntati! Situatiile sunt diferite, de la caz la caz, insa daca exista o mica sansa, cat de mica, nu va pierdeti speranta si vointa! Speranta poate fi uneori cel mai eficient tratament de recapatare a fertilitatii si de a obtine ceea ce va doriti atat de mult: o noua viata.

Paula Rotaru

Sursa: www.ivillage.co.uk

Nota pentru articolul «Va doriti un bebe? Iata cum cresteti sansele»:5.00/ 5 (5 voturi)
tonica
2017-05-10T17:58:06+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena