Medicina de familie

Tromboza venoasa profunda: ce este si cum se manifesta

sambata, 16 iunie 2012
Share

Daca organismul dumneavoastra nu poate forma un cheag atunci cand sangerati, asta inseamna ca ati putea sangera necontrolat, lucru ce poate duce uneori si la deces, din cauza pierderii mari de sange. Cheagurile de sange sau trombii ajuta la stoparea fluxului sangvin atunci cand va taiati, va ajuta sa va recuperati dupa anumite operatii si se dizolva odata ce si-au incheiat treaba.

Problemele apar insa atunci cand aceste cheaguri se formeaza acolo unde nu ar trebui sau daca nu se dizolva normal.

Daca acest lucru se intampla in venele profunde, o afectiune numita tromboza venoasa profunda (TVP) se poate dezvolta. Fara un tratament adecvat, cheagul de sange se poate rupe si apoi poate migra si catre alte parti ale organismului, inclusiv catre plamani, provocand o afectiune care pune in pericol viata, numita embolie pulmonara.

Ce trebuie sa stiti!

Pentru a va proteja, este foarte important sa aflati cat mai multe lucruri despre aceasta afectiune, sa stiti cum sa o preveniti. Venele aduc sangele inapoi la inima dupa ce organismului i s-au oferit oxigenul si substantele nutritive necesare. Tromboza venoasa profunda se dezvolta de obicei in zona picioarelor. Aceste cheaguri pot fi cauzate de o serie de factori, inclusiv statul in sezut pentru perioade lungi. Cand picioarele raman nemiscate mult timp, muschii gambei nu se contracta si nu mai pun sangele venelor in circulatie. Daca muschii nu se misca, se formeaza cheaguri de sange in vene. De asemenea, leziunile unei vene provocate in urma unei operatii pot fi si ele de vina. Hipercoagularea sangelui, ce poate aparea in urma unor boli precum cancerul sau afectiunilor intestinale, cum este colita ulceroasa, creste riscul de TVP.

Cea mai grava consecinta a acestei afectiuni este embolia pulmonara, ce poate fi fatala. O embolie pulmonara apare atunci cand un vas de sange din plamani este blocat de un cheag de sange, care ajunge la plamani dintr-o alta parte a corpului, de obicei din picior (venele profunde de la acest nivel).

Principalii factori de risc ai TVP

Acestia sunt reprezentati de obezitate, folosirea anticonceptionalelor sau a terapiilor de substitutie hormonala, bolile cronice inflamatorii, varsta de peste 60 de ani, istoricul familial, repausul prelungit la pat, sarcina (care creste presiunea in venele din pelvis si din picioare). In Statele Unite ale Americii se estimeaza ca intre 200.000 si 400.000 de oameni sufera de aceasta afectiune, iar dintre acestia aproape o treime dezvolta o problema numita sindrom posttrombotic, cauzat de deteriorarea venelor, raspunzator fiind trombul.

Desi nu exista o legatura directa intre tromboza venoasa profunda si bolile de inima, exista cativa factori de risc comuni, precum fumatul, obezitatea si varsta inaintata.

Cele mai comune simptome ale afectiunii sunt:

  • Umflarea piciorului afectat;
  • Dureri in picior;
  • Caldura la nivelul zonei afectate;
  • Modificari ale culorii pielii, spre palid, rosu sau albastru.

Pentru a trata tromboza venoasa profunda este nevoie de oprirea cheagului de sange, prevenirea ruperii cheagului, reducerea riscului de a aparea din nou.

Ruxandra Raica

Sursa: www.everydayhealth.com

Nota pentru articolul «Tromboza venoasa profunda: ce este si cum se manifesta»:4.17/ 5 (6 voturi)
tonica
2017-05-10T17:49:17+00:00

Lasa un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicata. Campurile marcate sunt obligatorii *



Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena
Mentine-te sanatos cu NEWSLETTERUL
Nu, multumesc