Revista care te mentine sanatos

Digestie

Toxiinfectiile alimentare va pun pofta-n cui

Dr. Tiberiu Dobranici Medic specialist medicina interna Centrul de Diagnostic si Tratament Provita www.centrul-provita.ro
joi, 9 august 2018
Share
toxiinfectiile alimentare

Vara ne gandim des la vacanta si relaxare. Ne bucuram de soare si de tot ceea ce are sezonul de oferit, iar in concedii ne dorim sa experimentam lucruri noi si ne lasam in voia tentatiilor culinare. Mare grija insa la alegerile neinspirate… caci va pot strica buna dispozitie si cheful de distractie.

Toxiinfectiile alimentare, boli infectioase acute, sunt provocate de consumul alimentelor contaminate cu microorganisme patogene (virusuri, bacterii, paraziti). Apar in toate zonele lumii si in foarte multe dintre cazuri, prezentarea la medic nu este neaparat necesara. Germenii implicati frecvent sunt bacteriile (Salmonella, Escherichia coli, Listeria) si virusurile (rotavirus, norovirus). Aveti grija la conditiile de igiena, la cum sunt pastrate si preparate produsele.

Contaminarea alimentelor

Mancarea poate fi contaminata prin diverse metode, in primul rand de catre persoanele deja infectate, care o manevreaza sau o gatesc. De asemenea, germenii pot supravietui in cazul alimentelor care nu sunt corect spalate, curatate, insuficient preparate. Transmiterea se poate realiza si de la un aliment contaminat la altul prin folosirea comuna a ustensilelor de bucatarie. Spalati-va pe maini inainte de a gati sau a manca.

Simptome frecvente

Simptomele comune sunt greata si varsaturile, durerile abdominale, diareea (care poate sa fie apoasa sau cu sange), febra, pierderea poftei de mancare urmata de slabiciune. Severitatea si durata simptomelor depind de mai multi factori, printre care varsta, starea de sanatate, microorganismul cu care a fost infectata persoana in cauza. Ouale, carnea, produsele lactate sunt cele mai periculoase produse.

Grupe cu risc

Oricine se poate „pricopsi” cu o toxiinfectie alimentara, insa unele persoane intra in categoria grupelor cu risc. In cazul celor imunodeprimate, simptomele pot fi mai severe, la fel si riscul infectiilor, respectiv complicatiilor. Sistemul imunitar al copiilor, femeilor insarcinate, varstnicilor nu reactioneaza la fel de repede impotriva agentilor infectiosi, pericolul de imbolnavire fiind mare.

preventie toxiinfectie alimentara

Reguli de urmat

Cu ajutorul unor reguli simple, toxiinfectiile alimentare pot fi evitate:

  • Spalati fructele si legumele cu apa rece inainte de a le consuma;
  • Spalati ustensilele utilizate la prepararea alimentelor;
  • Nu mancati alimente care au depasit data de expirare;
  • Pastrati la frigider alimentele;
  • Preparati carnea foarte bine – cea de vita la minimum 71ºC, puiul la peste 74ºC, porcul la 71ºC, si pestele la peste 70ºC;
  • Nu beti apa nefiltrata;
  • Nu consumati peste sau fructe de mare care nu au fost pastrate corespunzator;
  • Nu beti lapte nepasteurizat;
  • Evitati localurile insalubre;
  • Temperatura din frigider trebuie sa fie intre 2 si 6ºC, iar cea din congelator sub -18ºC.

 Masuri de prim ajutor

In prima faza este foarte important sa beti o cantitate mare de lichide pentru a preveni deshidratarea si sa urmati un regim alimentar specific. Daca durerile abdominale sunt severe si apar imposibilitatea alimentarii, a hidratarii, varsaturile, scaunele cu sange, febra, este necesar sa va prezentati la medic pentru stabilirea conduitei terapeutice corespunzatoare.

tonica
2018-08-09T14:56:41+00:00

Lasa un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicata. Campurile marcate sunt obligatorii *



Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comentarii online. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Sunt de acord cu politica de confidentialitate

Mentine-te
sanatos
in fiecare luna

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Sunt de acord cu politica de confidentialitate

Politica de confidentialitate