A-ti tine sub control gandurile inseamna a-ti decide propriul destin. Sunt atat de multe ganduri, imagini si sentimente care vin spre tine despre o varietate de subiecte si dintr-o multime de directii. Multi dintre noi nu isi pot controla gandurile. In schimb, controleaza ce se intampla mai departe si le stapanesc astfel incat sa nu devina obsesii.
In general, gandurile obsesive vin dintr-o teama ce poate sa revina in gandul persoanei respective de nenumarate ori pe parcursul unei zile. Individul incearca sa isi managerieze frica, sa o neutralizeze prin diverse gesturi repetitive. De exemplu, teama obsesiva legata de boli sau de germenii patogeni, in general, il determina pe pacient sa se spele de 70 de ori dupa ce a pus mana pe o clanta. Astfel de ritualuri devin o piedica in desfasurarea activitatilor zilnice si il izoleaza pe individ de lume. Depasirea tulburarii obsesiv- compulsive este ca o dieta. Atunci cand actionam sub impulsul unei compulsii (a manca sau a indeplini un ritual), incercam de fapt sa evitam anxietatea. Rezultatul este ca anxietatea devine din ce in ce mai puternica. Ea poate fi motorul si pentru alte tipuri de tulburari, precum fobiile sau atacurile de panica.
De la anxietate, la obsesii si compulsii
Obsesiile sunt ganduri, imagini, idei sau impulsuri persistente care invadeaza constientul unei persoane in mod incontrolabil si care ii provoaca stari de distres (stres negativ) si anxietate. Compulsiile sunt comportamente repetitive sau acte mentale pe care o persoana crede ca trebuie sa le realizeze. Ele sunt intentionate, cu scop, realizate ca raspuns la obsesii, dupa anumite reguli sau in maniera stereotipa. Tulburarea obsesiv-compulsiva face parte din tulburarile anxioase si consta in prezenta obsesiilor, si ca raspuns sau nu la acestea, compulsiile. Comportamentele repetitive, precum spalarea pe maini, numaratul, verificarile, sunt executate pentru a preveni gandurile obsesive sau a le face sa dispara. Aceste asa-numite „ritualuri” nu aduc insa decat o usurare temporara, iar daca nu sunt efectuate, cresc anxietatea in mod semnificativ.
Importanta diagnosticarii
Tulburarea obsesiv-compulsiva se manifesta intr-o varietate de forme. Varsta de debut se situeaza de regula intre 20-30 de ani. O persoana poate fi diagnostitcata cu o astfel de tulburare in conditiile in care aceasta:
Prezinta obsesii sau compulsii; La un moment dat, in cursul tulburarii, recunoaste faptul ca acestea sunt excesive sau irationale; Acuza faptul ca obsesiile sau compulsiile cauzeaza un stres considerabil, sunt consumatoare de timp (spre exemplu, aranjarea obiectelor intr-o anumita ordine de mai multe ori pe zi) sau perturba rutina normala a persoanei, viata profesionala sau sociala. De unde izvoraste problema?
Atunci cand vorbim de cauzele tulburarii obsesiv-compulsive, literatura de specialitate mentioneaza:
Modificari de ordin chimic sau hormonal ale organismului; Un nivel scazut de serotonina la nivelul creierului; Mediul care ne invata anumite comportamente pe care le mentinem, pentru reducerea anxietatii, care devin in timp compulsii. Astfel de comportamente pot fi transmise si la copii, prin mimetism. Conflictele de natura inconstienta. Pentru identificarea motivelor, este absolut necesara prezentarea la un control psihologic sau psihiatric.
Ajutorul trebuie sa fie specializat
Este o mare diferenta intre a fi un perfectionist si a avea o tulburare obsesiv-compulsiva. Poate ca iti place sa ai podelele atat de curate incat sa poti manca de pe ele. Asta nu inseamna ca suferi de o tulburare. In tulburarea obsesiv- compulsiva, calitatea vietii scade dramatic. Daca obsesiile sau compulsiile incep sa-ti controleze si sa-ti perturbe existenta in plan personal sau profesional, atunci este momentul sa te adresezi unui specialist (medic de familie, medic psihiatru sau psiholog).
Tratamenul este complex
Tratamentul pentru tulburarea obsesiv-compulsiva cuprinde doua directii de abordare: medicamentos si psihoterapeutic. Ideala este imbinarea ambelor variante. Studiile au demonstrat ca se pot obtine rezultate foarte bune prin psihoterapie cognitiv-comportamentala, in aproximativ 60-70% dintre cazuri. Procesul este unul de durata lunga sau medie si, uneori, in caz de agravare, spitalizarea nu este de evitat. Este bine ca si familia celui afectat de aceasta tulburare sa caute ajutor de acest gen.
Netratata, tulburarea obsesiv-compulsiva te face sa te simti ca un ostatic in propria viata, neputand sa-ti desfasori activitatile zilnice. Scoala, profesia, relatiile cu ceilalti pot suferi, pe masura ce timpul tau e dedicat din ce in ce mai mult obsesiilor si comportamentelor compulsive. Mai mult decat atat, aceasta tulburare poate duce la depresie, creste riscul consumului de alcool si stupefiante, putand duce la complicatii de ordin fizic (spalatul pe maini prea intens si prea des poate sa duca la aparitia dermatitei) si chiar la sinucidere. Pentru a putea imbunatati calitatea vietii, apelati la ajutorul terapiei de specialitate.
Text: Psiholog Oana Cernusca
Voi spune experienta mea de salvare de asa-zisa „boala” obsesiv-compulsivitate. Eu nu prea credeam in Dumnezeu, lipseam ani de la biserica, nu citisem niciodata Noul Testament, nu credeam deloc in Rai, iad pana acum 2 ani, la 33 de ani, Dumnezeu era in lumea lui eu in lumea mea, asa credeam. Am suferit 12 ani de boala psihica tulburare obsesiv-compulsiva, adica venirea involuntara de ganduri groaznice si incercarea de a le opri pentru a nu se intampla in realitate acele ganduri prin efectuarea unor ritualuri, la mine si la majoritatea obsesiv-compulsivilor ritualul a fost prin spalarea pe maini de zeci de ori pe zi ca sa dispara gandurile, era de fapt o incercare de curatare de rau. Si acum 2 ani, cand m-am mutat cu chirie intr-un apartament de langa cimitirul bellu, brusc gandurile urate n-au mai fost doar ganduri ci o prezenta fizica in mine care imi stia cele mai mari frici si in doar 3 luni am ajuns sa-mi spal aceleasi haine de cateva ori pe zi sau le aruncam la gunoi ca sa ma decontaminez de rau, nu-mi mai dadeam sa mai mananc ca sa ma pedepsesc, ma loveam peste fata si in final am ajuns la gandul de sinucidere ca sa opresc fiinta rea care era in mine si ca sa ma pedepsesc. Si simteam o durere foarte mare, o durere a unui loc, era o simtire a putin din iad, era durerea oamenilor care murisera inecati in mlastina pe care se construise cartierul in care stateam eu cu chirie. Nu mai aveam memorie, dar aveam luciditate stiam ca ce mi se intampla era real, era o realitate dubla in care blocurile cu apartamente aratau ca niste stanci cu cripte, cu familiile moarte in ele, era o senzatie de moarte peste tot. Simteam numai ganduri groaznice, fiinte langa mine care imi faceau rau, durere, moarte si nu ma mai gandeam decat la sinucidere ca pedepsire si ca oprire a tot raul din jurul meu.
Si atunci cu ultima speranta am ascultat chemarea lui Dumnezeu in care nu prea credeam si m-am dus la biserica chiar daca il injuram incontinuu pe Dumnezeu in biserica, Dumnezeu m-a linistit ca nu era de la mine, am fost la zeci de slujbe de Maslu pentru alungarea demonilor, am citit pentru prima data in viata mea Noul Testament dar mai presus de toate am inceput sa-mi spovedesc pacatele din cei 33 de ani pentru prima data in viata mea si am vazut cum ma schimbasera pacatele in rau. Asa vin diavolii, prin pacatele proprii si in final intra efectiv in oameni si ii chinuie cum vor ei cu toate manifestarile urate din bolile psihice.
Majoritatea bolnavilor psihici sfarsesc intr-o viata de spitalizare continua o data la cateva luni, medicamente psihiatrice care sa ii amorteasca pana nu mai simt nimic si in final multi isi iau si viata asa as fi ajuns si eu. Dar eu in acel moment maxim al posedarii prin aceasta psihoza a bolii pe care o purtam de 12 ani am raspuns chemarii lui Dumnezeu de a ma salva, nu am raspuns indemnului diavolului de a ma sinucide si nici nu m-am abandonat in psihiatria care mintea ca era „delir religios”, eu nu avusesem legatura cu Dumnezeu pana la „psihoza” si ce mi se intampla era real, intrasem in alta lume. Si Dumnezeu m-a scapat si de diavolul pe care il simteam langa mine deci si de „boala psihica” cu toate gandurile urate involuntare care mi-au venit in toti 12 ani nenorociti si m-a scapat de toate ritualurile si de toate spalarile astea pe maini care imi luau ore zilnic si Dumnezeu a facut mai mult de atat mi-a schimbat viata in bine, am scapt de frica de boala, de frica de oameni, de frica de moarte pentru ca exact in fata mortii ajunsesem si in final mi-a dat si siguranta vietii vesnice. Mi-am cerut iertare de la oamenii cu care ma certasem si ei m-au iertat si am reinceput sa ajut oamenii, mi-am recapatat si personalitatea modificata de acest moment de criza, si asa am redevenit si omul deschis dinainte de acesti ani de ratacire. A fost momentul in care l-am cunoscut si eu pe Dumnezeu, asa tarziu la 33 de ani si intr-un mod urat, dar l-am cunoscut pentru totdeauna!
Acest moment nenorocit din viata mea a fost un motiv sa ma intorc la Dumnezeu sa-mi marturisesc greselile din viata si sa o iau iarasi de la capat cu o viata noua schimbata in bine pentru ca Dumnezeu mi-a aratat unde gresisem. Pentru ca departarea de Dumnezeu aduce boala psihica, desi in realitate boala psihica este de fapt o boala sufleteasca, este o departare de Dumnezeu prin care omul pleaca de la dezorientare in viata, manie, depresie, sila de viata si in final multi ajung chiar la sinucidere. Asta inseamna sa stai departe de Dumnezeu si asta am inteles si eu prin propria mea experienta de viata. Asa am trait eu ce a spus Iisus: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii”!
Apoi m-a ajutat medicina naturista, plimbari multe in natura, mersul la sala si mai ales m-a ajutat reintegrarea printre oameni, am redevenit receptiva si am inceput sa ajut concret oamenii.
Acum cand ma uit in urma cand acum 2 ani ca nu mai puteam sa mai stau in picioare mai mult decat cateva zeci de minute dar acum merg si cate 4 ore continuu pe jos, cand imi aduc aminte ca nu mai aveam memorie deloc iar acum imi aduc aminte intamplari uitate de zeci de ani din copilarie, cand imi aduc aminte ca timp de 12 ani nu vorbeam niciodata cu oameni care aveau pe cineva mort in familie ca sa nu mor si eu sau nu vorbeam niciodata cu oameni care aveau pe cineva bolnav de cancer ca sa nu ma imbolnavesc si eu iar acum scriu pe forumuri oamenilor care vor sa se sinucida, copiilor loviti acasa, bolnavilor de cancer despre vindecarea mea cu ajutorul lui Dumnezeu, cand imi aduc aminte ca timp de 12 ani ma spalam pe maini de zeci de ori pe zi ca sa opresc gandurile urate care veneau involuntar in cap si acum nu mai fac asa, cand imi aduc aminte de ore intregi de injuraturi de Dumnezeu in biserica si acum nu mai este asa, acum inteleg ca Dumnezeu a fost bun si m-a primit inapoi si ii multumesc pentru ajutorul lui, mi-a salvat nu doar viata ci m-a si eliberat de toate fricile nenorocite de moarte, boala, frica de oameni, mi-a vindecat si modul de viata, acum cred cu adevarat in Dumnezeu!
Si daca eu am putut sa inving acel moment nenorocit din viata mea de acum 2 ani si sa ma vindec si de o boala care de 12 ani ma chinuia asta poate sa faca orice om care se intoarce la Dumnezeu, isi marturiseste pacatele, greselile, deciziile gresite luate in viata, viciile, gandurile si actiunile urate ascunse, de aici incepe vindecarea de la autojudecata noastra in fata lui Dumnezeu. Si se continua cu incercarea de a indrepta raul din viata noastra, tot ceea ce am gresit sa indreptam concret, sa nu mai facem erorile pe care le-am facut in trecut, sa iertam si sa ajutam. Iesirea din egoism este esenta crestinismului, iubirea de Dumnezeu inseamna de fapt iubirea aproapelui asa cum este scris in Noul Testament si asa cum este ceea ce simtim atunci cand facem bine cuiva!
Si nu exista om care sa il cunoasca pe Dumnezeu si sa spuna ca se simte rau, cunoastere adevarata nu formala, cunoastere care schimba viata si care nu se rezuma la efectuarea mecanica a unor ritualuri fara sens si a acceptarii a orice neadevar din biblie. Si acum stiu ca schimbarea in bine este nu doar a vietii aici pe pamant ci se continua si mai departe, dupa moarte, intr-o viata vesnica intr-o lume buna!