Psihologia familiei

Foamea fizica versus foamea emotionala. Cum faceti diferenta?

vineri, 29 mai 2015
Share

Foamea fizica este un fenomen complex, la aparitia caruia conlucreaza bulbul rahidian, centrii foamei localizati in hipotalamus, receptorii din stomac si cei din ficat. Aceasta senzatie fireasca este frecvent confundata cu foamea emotionala, o reactie la stimuli de natura psihologica – stres, fericire, tristete etc.

Cum cea din urma se poate dovedi periculoasa, intrucat poate declansa tulburari alimentare ce au consecinte aferente asupra sanatatii, este foarte important sa stiti sa faceti diferenta dintre foamea fizica si foamea emotionala. 

Ce este foamea fizica?

Foamea fizica – acel „indiciu” oferit de organism in momentul in care nevoile sale energetice nu mai sunt satisfacute – vizeaza interactiunea complexa dintre sistemele digestiv, endocrin si nervos si debuteaza, de multe ori, cu o senzatie specifica la nivelul stomacului. In general, primele semne ale senzatiei de foame fizica apar la 2-4 ore de la ultima masa.

Daca ignorati foamea fizica, semnele care ii indica prezenta nu vor face decat sa se intensifice pana la satisfacerea acestei nevoi primare a organismului, astfel ca va veti putea confrunta cu stari de irascibilitate, ameteli, tremor, dureri de cap, stari de lesin etc. In cele din urma insa, de indata ce consumati alimente – oricare ar fi tipul acestora – foamea fizica dispare, odata cu eventualele semne enumerate mai sus, si se instaleaza senzatia de satietate care persista pret de cateva ore, in functie de hrana consumata. 

Ce este foamea emotionala?

Daca vi s-a intamplat sa va inecati amarul unei zile grele la serviciu intr-o portie generoasa de fast food ori sa constatati ca nu stiti cand ati devorat un bol intreg de popcorn, aflati ca sunteti unul dintre numerosii oameni care s-au confruntat cu foamea emotionala. Aceasta, declansata de factori de natura psihologica, printre care stresul si plictiseala, este un mecanism de aparare a psihicului uman, o reactie la experientele – pozitive/negative – pe care acesta trebuie sa le proceseze.

Din dorinta de a „corecta” o eventuala carenta pe plan emotional, nu putini sunt aceia care apeleaza la mancare, inlocuind „hrana” emotionala cu cea concreta, un substitut, din pacate, doar de moment, dar care poate genera efecte periculoase pentru sanatate pe termen lung (supraponderalitate, bulimie, anorexie etc.) atunci cand este perpetuat.

Diferente dintre foamea fizica si foamea emotionala

foame-emotionala-2Pentru a evita ca foamea emotionala sa puna stapanire pe viata voastra, este important sa invatati sa o diferentiati de cea fizica. Fiind vorba de o reactie de natura emotionala, acest tip de foame poate fi dificil de controlat, insa nu imposibil. Iata care sunt principalele diferente dintre foamea fizica si cea emotionala:

  • Foamea emotionala, spre deosebire de cea fizica, este potolita cu alimente specifice. Spre exemplu, daca nu va puteti lua gandul de la o felie de tort sau de la un burger (carbohidrati si grasimi, care va ofera rapid starea de bine pe care o cautati), aveti de-a face cu foamea emotionala. O stare reala de foame v-ar indrepta atentia spre orice tip de hrana, inclusiv spre cea sanatoasa.
  • Foamea emotionala apare brusc. Daca foamea fizica se intensifica treptat, cea emotionala este resimtita acut la un anumit moment, in urma unei experiente anume sau ca efect al unei trairi specifice.
  • Foamea emotionala este cea care, de cele mai multe ori, duce la consumul unor cantitati neasteptate de mancare. Din cauza ei puteti constata ca ati devorat o punga intreaga de chipsuri sau o portie mare de inghetata, fara a va simti cu adevarat satisfacut.
  • Foamea emotionala nu dispare odata cu cea fizica. Chiar daca va simtiti „plin”, primul tip de foame este cel care va determina sa continuati sa mancati.
  • Foamea emotionala ia forma unei obsesii pe care nu v-o puteti scoate din minte, in timp ce foamea fizica este resimtita la nivelul stomacului si prin simptomele mentionate anterior.
  • Spre deosebire de foamea fizica, foamea emotionala declanseaza emotii precum vina, rusine sau regret. Astfel, in cazul in care constatati frecvent ca resimtiti una dintre aceste emotii dupa ce mancati, reactia ar putea veni ca urmare a faptului ca nu va hraniti pentru a-i oferi organismului energia necesara bunei functionari, ci pentru a compensa o serie de lipsuri emotionale.

Dana Saporan

Nota pentru articolul «Foamea fizica versus foamea emotionala. Cum faceti diferenta?»:5.00/ 5 (8 voturi)
tonica
2017-05-10T18:00:06+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena