Revista care te menține sănătos

Știri

Rosiile reduc riscul de cancer al prostatei

1 septembrie 2014
Share

Zece portii de rosii pe saptamana ar putea ajuta la scaderea riscului de cancer de prostata cu aproape o cincime, potrivit unui studiu. Cercetatorii cred ca protectia impotriva bolii survine de la un produs chimic cheie din interiorul fructului, cunoscut sub numele de licopen. 

Sosul de tomate pentru paste, sucul de rosii din conserva de fasole si piureul de tomate folosit ca si topping pe pizza – toate au dovedit ca au un efect benefic. Si asta pentru ca rosiile sunt bogate in licopen, compus care ajuta la sanatatea prostatei. 

Si cei care au o dieta cu un aport ridicat de fructe si legume – deja clasica reteta de cinci portii pe zi – si-au redus riscul de a face cancer de prostata cu aproape un sfert, spun oamenii de stiinta. 

In studiul elaborat de cercetatorii de la Universitatile din Bristol, Cambridge si Oxford, acestia au examinat dietele si stilul de viata a aproape 14.000 de barbati cu varste cuprinse intre 50 si 69 de ani. Ei au descoperit ca barbatii care au mancat cel putin zece portii de rosii pe saptamana au fost cu 18% mai putin susceptibili de a dezvolta cancer de prostata, comparativ cu cei care au consumat doar o portie ori foarte putine. 

Cat inseamna o portie? 

O portie este considerata echivalentul a 150 g rosii, o jumatate de conserva de fasole in sos de rosii, o portie de pizza cu piure de rosii, sosul de tomate dintr-o portie de paste sau un pahar de suc ​​de rosii.

Cu toate acestea, cercetatorii ii sfatuiesc pe consumatori sa nu exagereze cu sosul de fasole, de pizza sau de paste, deoarece acestea pot contine niveluri ridicate de sare. 

Unii experti raman insa sceptici fata de acest studiu si sustin ca nu au existat suficiente dovezi concludente. Dr. Iain Frame, director al Institutului de Cercetare a Cancerului de Prostata din Marea Britanie, a declarat: „Studii ca acestea sunt foarte dificil de interpretat, iar acest lucru trebuie facut cu prudenta extrema. Este dificil sa separi efectele unui singur tip de alimente fata de altele. Noi inca nu avem suficiente dovezi pentru a face recomandari concrete in privinta alimentelor pe care oamenii ar trebui sa le manance pentru a reduce riscul de cancer de prostata”.

 

Mircea Doaga 

Sursa: dailymail.co.uk

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.