Revista care te menține sănătos

Nutriție

Iti plac alimentele dulci? Alege-le pe cele sanatoase!

25 iulie 2013
Share

Pentru multi oameni, nu trece o zi fara sa consume dulciuri. Fara gustul dulce, viata parca nu are niciun farmec. Unii specialisti sustin insa ca zaharul este nociv, chiar cancerigen. Pana cand ne vom hotari sa renuntam complet la alimentele care contin zahar, haideti sa vedem cum putem alege raul cel mai mic, adica alimente care, pe langa zahar, au si valori nutritive crescute.

Aflati aici care alimente dulci sunt mai sanatoase din punct de vedere nutritional si ce beneficii aduc acestea sanatatii.

 

1. Dulceata de capsune vs miere de albine

100 g dulceata de capsune contin 60,2 g glucide si 246 kcal, in timp ce 100 g miere de albine – 81,1 g glucide si 328 kcal. Intinse pe paine sau intrand in compozitia anumitor deserturi precum clatitele sau fursecurile, aceste doua alimente au un continut ridicat de zahar.

Mierea de albine este un produs 100% natural, rezultat din colectarea nectarului plantelor de catre albine, in timp ce dulceata este pregatita din fructe care, la randul lor, sunt bogate in zahar. Cu toate astea, mierea preia conducerea atunci cand vine vorba de gustul dulce si de continutul nutritional. Desi are mai multe calorii decat dulceata, are mai putine calorii decat zaharul rafinat, este un excelent stimulator cardiac, favorizeaza digestia si atenueaza durerile de gat. Este dulce, intr-adevar, dar nu atat de nociva sanatatii precum dulceturile.

 

2. Crema de ciocolata vs unt de arahide

100 g crema de ciocolata contin 58,2 g glucide si 527 kcal, iar 100 g unt de arahide – 24,7 g glucide si 586 kcal. Zaharul este folosit din abundenta in cremele de ciocolata, in timp ce, in cazul untului de arahide, arahidele din compozitie au particularitatea de a contine sare.

Untul de arahide este bogat in vitamina B3 (100 g unt de arahide asigura 87% din doza zilnica recomandata de vitamina B3) si in “grasimi bune”, cele doua componente avand rolul de a scadea colesterolul rau, daunator sistemului cardiovascular. Desi are mai multe calorii decat crema de ciocolata, untul de arahide are numeroase beneficii pentru sanatate: este plin de minerale si vitamine esentiale, previne diabetul de tip 2, iar resveratrolul din compozitie previne distrugerea vaselor de sange.

 

3. Inghetata vs sorbet

100 g inghetata contin 19,7 glucide si 184 kcal, iar 100 g sorbet – 26 glucide si 123 kcal.

Ca desert sau ca gustare, aceste doua produse racoritoare provoaca dependenta multor gurmanzi, mai ales odata cu venirea zilelor calduroase. Compozitia lor abunda insa in zahar.

Inghetata contine frisca sau lapte si arome. Cat despre sorbet, acesta este preparat doar din apa, zahar si fructe. Pe cale de consecinta, el contine mai mult zahar decat inghetata, dar aceasta, la randul ei, are in compozitie mai multe grasimi decat sorbetul. Avantajul consumului de sorbet este insa ca, daca fructele sunt proaspete, sorbetul va avea si proprietati nutritive, intrucat antioxidantii continuti de fructe nu se inactiveaza prin congelare.

 

4.Spuma de ciocolata vs tiramisu

100 g spuma de ciocolata contin 18,2 g glucide si 164 kcal, iar 100 g tiramisu – 37,5 g glucide si 280 kcal.

Atat spuma de ciocolata cat si tiramisu sunt deserturi pe baza de ciocolata, asadar bogate in zahar. In timp ce spuma de ciocolata contine doar oua, ciocolata si zahar (mai putin de 50 g, daca ar fi sa ne luam dupa retete), tiramisu este preparat cu oua, zahar (100 g sau mai mult), mascarpone, biscuiti, cafea si pudra de cacao. Desi mult mai delicios, tiramisu contine mai mult zahar, mai multe grasimi nesanatoase si mai multe calorii decat spuma de ciocolata. In plus, nu are nicio valoare nutritiva.

 

5. Ciocolata neagra vs ciocolata cu lapte

100 g ciocolata neagra cu 70% cacao contin 33,3 g glucide si 572 kcal, iar 100 g ciocolata cu lapte – 56,9 g glucide si 545 kcal.

Cacao si zaharul sunt doua dintre principalele ingrediente ale ciocolatei. Ciocolata neagra si cea cu lapte au aproape aceeasi valoare calorica, insa ceea ce trebuie retinut este faptul ca, in general, cu cat o ciocolata este mai bogata in cacao, cu atat este mai saraca in zahar. Pe de alta parte, daca ciocolata contine un procent ridicat de cacao, procentul de grasimi continute este la fel de mare. Ceea ce face din ciocolata cu lapte un produs care contine mai mult zahar, dar mai putine grasimi. In schimb, ciocolata neagra are o valoare nutritiva mai mare, intrucat contine oligoelemente precum magneziu (implicat in producerea si transportul energiei necesare diverselor procese fiziologice) si fier (contribuie la transportul de oxigen de la plamani catre tesuturi si muschi).

 

Oana Anghel

Sursa: sante.journaldesfemmes.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.