Revista care te menține sănătos

Remedii naturale

Ingredientele unei digestii uşoare

Dr. Ruxandra Constantina, medic specialist medicină de familie, apifitoterapie, gemoterapie; Medica RD Esthetic
3 iunie 2022
Share
Ingredientele unei digestii uşoare

Cu toţii ne dorim o digestie uşoară. Dar stilul de viaţă actual, mereu pe fugă, cu prea puţin timp pentru a ne găti mâncarea şi cu prea multe proiecte urgente poate avea drept consecinţă apariţia tulburărilor digestive. Dintre acestea amintim balonarea, digestia dificilă, constipaţia, colicile abdominale, senzaţia de greaţă şi voma.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Naturalis Carboment; supliment alimentar pe bază de carbune activat, un ajutor preţios în caz de indigestie, flatulenţă şi spasm abdominal.

Se spune că sănătatea începe şi se sfârşeşte la nivel intestinal, deci menţinerea unei digestii optime şi a unui tranzit intestinal normal sunt două condiţii absolut necesare pentru o bună imunitate şi o stare de sănătate fizică şi psihică. V-am pregătit câteva sfaturi de aplicat în viaţa de zi cu zi, care vă vor ajuta să ţineţi departe tulburările digestive. De asemenea, am pregătit şi o listă cu principalele ajutoare pe care natura ni le-a oferit la acest capitol.

Sănătatea „se coace” în bucătărie

  • Mirodeniile de tipul mărarului, cimbrului, coriandrului, mentei, salviei, rozmarinului sau al leuşteanului nu fac doar mâncarea mai gustoasă, ci şi mai sănătoasă. Ele conţin uleiuri eterice ce au proprietăţi tonice digestive, antispastice, carminative (reduc gazele intestinale).
  • Ardeiul, piperul negru sau hreanul condimentează mâncarea şi stimulează pofta de mâncare şi secreţiile gastrice şi intestinale, îmbunătăţind digestia.
  • Pentru creşterea poftei de mâncare, dar şi pentru reglarea digestiei puteţi apela şi la cuişoare, nucşoară şi scorţişoară.
  • Apetitul poate fi stimulat şi cu ajutorul vinurilor medicinale. Puteţi lua înainte de masă câte 25-50 ml de vin de mentă, mărar, grepfrut sau mure. Acestea ajută la detoxifierea organismului şi normalizarea digestiei.
ghimbir, digestie, mentă, sunătoare, mărar,

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Gastrocalmin, recomandat pentru menţinerea confortului digestiv şi ameliorarea hiperacidităţii gastrice.

Alte ajutoare pentru o digestie optimă

  • Ghimbirul este un ingredient care uşor-uşor câştigă teren şi în bucătăriile autohtone. Este un condiment picant-aromat recunoscut pentru acţiunea sa tonică digestivă, respectiv stimulează motilitatea gastrointestinală şi secreţiile gastrice. Este, de asemenea, un bun remediu pentru combaterea senzaţiei de greaţă şi vomă. Proprietăţi asemănătoare ghimbirului are şi mai puţin exotica mentă.
  • Multă lume uită că pentru o digestie optimă avem nevoie şi de o hidratare adecvată. Aşă că atenţie la câtă apă consumaţi!
  • Activitatea şi secreţia bilei pot fi îmbunătăţite cu ajutorul anghinarei, cicoarei, păpădiei şi sunătoarei. Se administrează sub formă de ceai, tinctură sau capsule, cu 30 de minute înainte de masă.
  • Nu ocoliţi alimentele murate în saramură, lactatele acide (lapte bătut, chefir, sana). Toate conţin probiotice naturale şi menţin flora intestinală echilibrată.
  • Pentru o digestie optimă asociaţi preparatele din carne cu salate; legume proaspete sau fierte în aburi; murături (de preferat în saramură).
  • Dacă vreţi să nu vă suprasolicitaţi ficatul, evitaţi să amestecaţi băuturile alcoolice între ele sau cu băuturi carbogazoase din comerţ şi apelaţi la extracte de armurariu, păpădie, anghinare sau cicoare.
  • După mesele copioase festive, consumaţi un ceai verde sau un ceai de gălbenele, muşeţel, soc, ghimbir, care ajută la îmbunătăţirea digestiei. Asezonaţi cu o plimbare în aer liber.
  • Tot la sfârşitul mesei puteţi lua extracte naturale de papaya şi ananas, care stimulează secreţiile digestive şi combat balonarea. Proprietăţi asemănătoare are şi cărbunele medicinal.
#tags   \   , , , ,
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.