Stiri

Increderea face inimile oamenilor sa bata la unison, la propriu

marti, 8 decembrie 2015
Share

Intr-o relatie bazata pe incredere, inimile a doi oameni tind sa-si sincronizeze bataile, conform unui studiu aparut recent in revista internationala „Physiology & Behavior”. Fenomenul incredibil a fost remarcat anterior in randul persoanelor indragostite.

De data aceasta, oamenii de stiinta au vrut sa vada daca aceasta „acordare” cardiaca poate fi determinata de alte sentimente. In acest sens, cercetatorii au realizat un experiment in cadrul caruia au implicat intr-o activitate de colaborare mai multi voluntari care nu se cunoscusera anterior. Participantii au fost impartiti in doua grupe, astfel incat o parte dintre ei a avut o sarcina, ce asocia posibilitatea de a castiga sau pierde bani, partenerii trebuind sa investeasca intr-un fond comun. De fapt, era important ca ei sa aiba incredere unul in celalalt.

Cand increderea lipseste, inimile bat diferit

Pe parcursul studiului, cercetatorii au observat doua particularitati. Prima a fost ca, prin comparatie cu participantii care nu au avut de investit bani, cei care au facut acest lucru in parteneriat cu o alta persoana au inregistrat o crestere a ritmului cardiac – o chestiune pusa pe seama excitatiei nervoase. Cea de-a doua constatare a fost ca inimile subiectilor au avut tendinta de a se sincroniza in momentul in care intre ei s-a stabilit o relatie de incredere. Atunci cand sentimentul de incredere n-a existat intre cele doua persoane, bataile inimilor lor au ramas divergente.

Sincronizarea psihologica = sincronizare fiziologica

Avand in vedere rezultatele obtinute, autorii studiului au concluzionat ca sincronizarea psihologica este in masura sa duca la o sincronizare fiziologica. In opinia lor, fenomenul este probabil orchestrat de sistemul nervos vegetativ, numit si autonom, cel care controleaza functiile automate, vitale, precum respiratia, digestia sau bataile inimii. Iata un domeniu cu adevarat fascinant despre relatiile interpersonale, care asteapta sa fie explorat…

Anchor Natalia Talmacec

Nota pentru articolul «Increderea face inimile oamenilor sa bata la unison, la propriu»:5.00/ 5 (2 voturi)
tonica
2017-05-10T18:01:02+00:00
catena