Revista care te menține sănătos

Revista Farmacia Ta

Farmacia Ta – octombrie 2019

5 noiembrie 2019
Share
Farmacia Ta – octombrie 2019

Zile mai scurte, mai reci şi mai aglomerate. A trecut şi echinocţiul, nu ne mai putem amăgi că e toamnă doar calendaristic. Plus că urmează trecerea la ora de iarnă. Pentru unii, toate acestea sunt motive de tristeţe. Şi aşa poate apărea depresia. În ediţia de octombrie a revistei Farmacia Ta găseşti articole variate, pe teme variate, care să te ajute să-ţi menţii atât vitalitatea, cât şi sănătatea fizică şi psihică. Este sezonul afecţiunilor respiratorii, aşadar, află ce remedii naturale te ajută să alini durerile în gât, dar şi cât de eficient este vaccinul antigripal şi când ar trebui făcut. Dacă suferi de diabet, poţi afla care sunt tipurile de exerciţii fizice indicate, dar şi câtă mişcare este necesară persoanelor sănătoase. Fără să ne dăm seama, obiceiurile de zi cu zi ne pot afecta sistemul osos, pe care îl putem ţine la adăpost prin câţiva paşi simpli, am spune noi. Şi inima trebuie protejată, iar persoanele care suferă de pericardită pot afla care sunt metodele de tratament. Din cauza modificărilor climatice, pe lângă suferinţele fizice, depresia îşi face din ce în ce mai simţită prezenţa în vieţile noastre. Însă schimbarea anotimpului nu este mereu cauza. Aceasta poate fi provocată şi de hipotiroidism. Octombrie este luna dedicată conştientizării şi prevenţiei cancerului de sân. Depistarea precoce a acestei boli acordă şanse de supravieţuire semnificative pe care nu ar trebui să le neglijăm. Iubeşte sănătatea, că-i mai bună decât toate, şi este un model în ceea ce priveşte stilul de viaţă echilibrat, îngrijirea şi prevenţia. Te invităm să descoperi „ce se întâmplă” de la Oana Cuzino, imaginea acestei ediţii. Lectură plăcută!

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.