Enurezisul se definește prin emisie involuntară de urină (nocturnă, diurnă, mixtă), cu o frecvență de 1-2 ori pe lună, la un copil care a depășit vârsta de 4-5 ani. Cel mai adesea, enurezisul este cauzat de dezvoltarea mai lentă a controlului vezicii urinare”, explică dr. Silvia Ionescu, medic primar pediatru.
Udatul patului după vârsta la care copilul ar trebui să își controleze vezica urinară (enurezis) este una dintre situațiile care îi îngrijorează cel mai mult pe părinți. Pentru mulți, problema vine la pachet cu rușine, vinovăție, frustrări și întrebări repetate: este normal, trece de la sine sau ascunde o afecțiune care trebuie tratată? Deși este frecvent întâlnit în copilărie, enurezisul rămâne un subiect despre care se vorbește prea puțin și adesea greșit în familie.
Specialiștii atrag atenția însă că enurezisul nu este un gest făcut intenționat de copil și nu trebuie interpretat ca lipsă de voință, răsfăț sau neascultare.
Enurezis: ce este
Enurezisul este o întârziere a maturării unor mecanisme fiziologice implicate în controlul vezicii urinare, iar copilul are nevoie de înțelegere, răbdare și evaluare corectă, nu de reproșuri sau pedepse. Enurezisul nocturn este cea mai frecventă tulburare a controlului sfincterian apărută la copii.
Vestea încurajatoare pentru părinți este că, în multe situații, enurezisul se remite odată cu creșterea copilului și cu maturizarea organismului. Totuși, atunci când episoadele persistă, apar și ziua sau sunt însoțite de alte simptome, este important un consult medical.
Enurezis: forme și cauze
Enurezisul poate fi nocturn (micțiunile involuntare au loc noaptea, în pat), diurn (accidentele au loc de-a lungul zilei), diurn și nocturn (accidentele au loc atât noaptea, cât și ziua).
Enurezisul nocturn este de două tipuri:
- primar – când copilul nu și-a dezvoltat niciodată complet un control asupra vezicii urinare pe timpul nopții (nu a fost niciodată uscat);
- secundar – când copilul, după o perioadă de 6 sau mai multe luni în care a reușit să aibă control asupra vezicii urinare, udă patul accidental pe timpul nopții.
Potrivit dr. Silvia Ionescu, cauzele enurezisului sunt încă necunoscute, dar există factori despre care se știe că pot determina apariția acestuia:
- întârziere în creștere și dezvoltare;
- hormonul antidiuretic în cantitate redusă, ce determină producerea unei cantități mai mari de urină; capacitatea vezicală redusă;
- factorii genetici și constituționali (copiii părinților care au udat patul în copilărie);
- somnul profund, constipația;
- dieta, produsele lactate, citricele, ciocolata și alte alimente bogate în zahăr sau coloranți;
- sexul masculin este mai predispus;
- factorii psihologici și sociali (probleme emoționale și conflicte situaționale ca urmare a nașterii unui frate sau surioare, despărțire de părinți, schimbarea grădiniței, școlii, locuinței);
- infecția rinichiului sau a vezicii urinare;
- defecte din naștere ale tractului urinar.
„Enurezisul apare cu preponderență la copiii de sex masculin”, a subliniat dr. Silvia Ionescu.
Enurezis: dezvoltarea controlului sfincterian
Enurezisul este obișnuit la copiii mici. Controlul asupra vezicii urinare este atins la vârste diferite, în mod obișnuit obținându-se mai întâi controlul pe perioada din timpul zilei, apoi noaptea.
„În timpul formării controlului sfincterian, micțiunea este mai întâi reflexă și involuntară. Când vezica urinară este plină, devine conștient activă și voluntară, fiind declanșată intenționat, indiferent de conținutul vezical normal. Micțiunea enuretică este activă, completă, cu derulare normală. Declanșarea acestei micțiuni este involuntară și inconștientă”, a precizat dr. Ionescu.
Semnale de alarmă: când trebuie mers la medic
Deși enurezisul este frecvent întâlnit în copilărie și, de cele mai multe ori, nu ascunde probleme grave de sănătate, există situații în care evaluarea medicală devine necesară. Părinții sunt sfătuiți să ceară opinia medicului mai ales atunci când episoadele de udat patul sunt însoțite de alte simptome sau când apare o schimbare bruscă în evoluția copilului.
Potrivit dr. Silvia Ionescu, consultul medical este recomandat dacă micuțul prezintă febră, dureri abdominale, urină tulbure sau roșiatică, urinează mult mai des decât în mod obișnuit, plânge ori acuză disconfort în timpul urinării. De asemenea, este importantă evaluarea de specialitate atunci când copilul are peste 4 ani și elimină involuntar atât urină, cât și materii fecale.
Un alt semnal de alarmă apare atunci când copilul începe să aibă accidente mai frecvente decât înainte sau când, după o perioadă mai lungă de control – de peste trei luni –, reîncepe să ude patul. Și senzația puternică de sete poate reprezenta un motiv de prezentare la medic.
„Deși majoritatea copiilor care udă patul sunt sănătoși, medicul nu exclude întotdeauna posibilitatea unor probleme la nivelul tractului urinar și vezicii urinare care ar favoriza emisia involuntară de urină”, punctează dr. Silvia Ionescu.
Medicul atrage atenția că, în anumite cazuri, enurezisul poate fi asociat cu afecțiuni care necesită investigații suplimentare, precum malformații ale aparatului urinar și coloanei vertebrale, diabet zaharat, diabet insipid sau epilepsie. Tocmai de aceea, persistența simptomelor ori asocierea lor cu alte manifestări nu trebuie ignorate.
Un consult făcut la timp poate exclude cauze medicale importante și poate ajuta familia să găsească soluția potrivită pentru copil, fără teamă, rușine sau presiune inutilă.
Tratament: cum este abordat enurezisul
Majoritatea copiilor depășesc perioada accidentelor nocturne fără a avea nevoie de tratament medicamentos. În multe situații, problema se remite treptat, pe măsură ce organismul se maturizează și controlul vezicii urinare se dezvoltă complet.
Decizia privind tratamentul trebuie luată numai împreună cu medicul și adaptată fiecărui caz în parte, atenționează dr. Silvia Ionescu: „Abordarea trebuie individualizată și raportată la tipul de enurezis, structura socio-economică, mediul familial și atitudinea părinților”.
Un rol important îl are educarea familiei și a copilului. Dr. Ionescu recomandă ca micuțului să i se explice, pe înțelesul său, că este vorba despre o etapă care poate fi depășită odată cu vârsta și că nu poartă nicio vină pentru aceste episoade.
Pedepsirea, ironizarea sau certarea copilului nu sunt soluții și pot agrava anxietatea, rușinea și neîncrederea în sine. În schimb, părinții sunt încurajați să observe și să aprecieze orice semn de progres, oricât de mic. Laudele sincere, răbdarea și susținerea constantă pot avea un efect important: „Nu este potrivită pedepsirea sau învinovățirea copilului deoarece nu scapă pe el intenționat. Trebuie lăudate toate semnele de îmbunătățire”.
Tratamentul medicamentos poate fi recomandat de medic în anumite situații, în special atunci când copilul are peste 6-7 ani, simptomele persistă și alte metode, inclusiv sprijinul psihologic, nu au avut rezultatele dorite. Alegerea terapiei se face întotdeauna după evaluare medicală și monitorizare atentă.
Enurezis: măsuri care pot ajuta
Pe lângă recomandările medicale, există și o serie de măsuri care pot susține copilul în depășirea acestei etape. Aplicate cu răbdare și consecvență, ele pot reduce frecvența episoadelor nocturne și pot crește încrederea copilului în propriile progrese.
Dr. Silvia Ionescu recomandă, în primul rând, monitorizarea cantității de lichide consumate și a momentului în care acestea sunt ingerate: „Cea mai mare cantitate de lichide trebuie consumată în cursul după-amiezii și dimineții, consumul trebuind restricționat cu două ore înainte de culcare”.
De asemenea, este utilă limitarea consumului de cofeină, mai ales seara.
O rutină corectă înainte de somn este importantă. Copilul trebuie încurajat să meargă la toaletă înainte de culcare și să învețe, treptat, să se trezească noaptea dacă apare senzația de urinare. În anumite cazuri, poate fi util și antrenamentul vezicii urinare, prin exerciții adaptate vârstei, recomandate de medic.
„Educația sfincteriană este importantă în cazul vezicii iritabile sau cu capacitate mică. Copilul va învăța să urineze la intervale regulate, progresiv, până la 3-4 ore”, explică dr. Silvia Ionescu.
La fel de important este sprijinul emoțional oferit de familie. Laudele sincere pentru nopțile fără accidente, recompensele simbolice și un calendar în care copilul își notează reușitele pot transforma procesul într-o experiență pozitivă. În schimb, insuccesele nu trebuie pedepsite.
Medicul mai amintește și utilizarea sistemelor speciale de alarmă pentru enurezis, care semnalează umezeala și îl ajută pe copil să răspundă mai rapid senzației de urinare în timpul nopții.
Indiferent de metoda aleasă, e nevoie însă de multă răbdare, precizează dr. Ionescu. Enurezisul se tratează mai bine într-un climat de calm, încurajare și colaborare între copil, familie și medic.
Foto: shutterstock.com
