Revista care te menține sănătos

Remedii naturale

Lăptișor de matcă. Beneficii și efecte terapeutice

Andrei Cioată; Articol realizat cu sprijinul Dr. Iasmina Wadi, medic rezident în medicina de familie
25 februarie 2026
Share
Lăptișor de matcă. Beneficii și efecte terapeutice

Lăptișorul de matcă este una dintre cele mai valoroase substanțe naturale produse de albine. A câștigat o popularitate extraordinară în rândul oamenilor, dar și specialiștilor în sănătate, pentru că s-a observat (și documentat) că are numeroase beneficii. „Lăptișorul de matcă are, am putea spune, o compoziție unică, și întocmai datorită acestei compoziții, este folosit atât în prevenție, cât și drept adjuvant terapeutic în numeroase afecțiuni comune”, ne explică dr. Iasmina Wadi.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Benesio MaxiTonic. Este un supliment alimentar ce conţine o combinaţie unică de 24 de elemente: 20 multivitamine şi minerale, coenzima Q10, lăptişor de matcă, extract de ginseng şi acizi graşi nesaturaţi. Ginsengul coreean ajută la menţinerea rezistenţei optime, a stării de energie şi vitalitate, a bunăstării fizice şi mentale.

Ce este lăptișorul de matcă?

Lăptișorul de matcă este o substanță biologică naturală secretată de glandele mandibulare și de cele hipofaringiene ale albinelor lucrătoare tinere. „Este hrana exclusivă a mătcii, adică regina albinelor, pe tot parcursul vieții sale și a larvelor în primele zile de viață”, ne explică dr. Wadi.

Diferența majoră dintre regină și albinele lucrătoare (deși au același material genetic) este dată de alimentație. Regina este hrănită exclusiv cu lăptișor de matcă. Din acest motiv, trăiește chiar și de până la 40-50 de ori mai mult și are o capacitate reproductivă excepțională.

Ce conține lăptișorul de matcă?

Beneficiile lăptișorului de matcă se datorează în special compoziției biochimice unice, care nu se regăsește în niciun alt produs natural. Peste 185 de compuși activi au fost identificați și, mai apoi, studiați. Lăptișorul de matcă are în compoziția sa următoarele:

  • apă (60-70%);
  • proteine și peptide bioactive (9-18%), incluzând complexul numit MRJPs (proteine majore ale lăptișorului de matcă), cu proprietăți și beneficii imunomodulatoare și neuroprotectoare;
  • lipide (3-6%), cel mai important compus fiind acidul 10-hidroxi-2-decenoic (10-HDA), ce se consideră a fi un marker de calitate al lăptișorului de matcă (10-HDA manifestă o gamă variată de efecte antiinflamatoare, antibacteriene, imunomodulatoare și are beneficii de tip estrogen-like, adică asemănătoare estrogenilor);
  • glucide (5-15%), cum ar fi glucoza, fructoza, zaharoza;
  • vitamine în special din complexul B (B1, B2, B3, B6, B7, B9, concentrații foarte mari de B5);
  • minerale: potasiu, calciu, magneziu, fier, zinc, mangan, cupru;
  • alți compuși fitochimici cu beneficii dovedite pentru sănătate: polifenoli, flavonoide, dar și acetilcolină.

„Dată fiind compoziția complexă, beneficiile pentru sănătate ale acestui compus nu pot fi, sub nicio formă, trecute cu vederea”, completează dr. Iasmina Wadi.

laptisor de matca, ce este laptisorul de matca, laptisor de matca beneficii, ce efecte terapeutice are laptisorul de matca, cum se administrează laptisorul de matca, cat dureaza cura cu laptisor de matca, laptisor de matca efecte adverse si contraindicatii,

Beneficiile lăptișorului de matcă

Lăptișorul de matcă acționează la nivelul întregului organism, susținându-i, practic, funcțiile în ansamblu. Un studiu exhaustiv publicat în 2024 în International Journal of Molecular Sciences privitor la beneficiile lăptișorului de matcă a concluzionat următoarele:

  • susține activitatea sistemului imunitar;
  • crește nivelul de energie și de vitalitate;
  • sprijină funcția cognitivă, memoria și concentrarea;
  • contribuie la menținerea și restabilirea echilibrului oxidant;
  • are efect antioxidant și antiinflamator;
  • susține sănătatea și integritatea pielii, părului și unghiilor;
  • ajută organismul să se adapteze la stres și îi crește toleranța;
  • sprijină fertilitatea.

„Pe de o parte, totuși, trebuie să avem în vedere numeroase variabile. O persoană care, ca atare, are un stil de viață nesănătos, dar consumă lăptișor de matcă, fără doar și poate nu se va bucura de astfel de beneficii. Este vorba despre a introduce lăptișorul de matcă în dieta noastră, dar, în egală măsură, este vorba și despre faptul că acest compus trebuie să fie parte componentă dintr-un stil de viață cât mai sănătos, cu sport și alimentație echilibrată”.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Naturalis Bronhosuport – 7 plante + miere. Sirop de tuse ce conţine miere naturală şi un amestec echilibrat de extracte din 7 plante medicinale atent selecţionate: muguri de pin, scai-vânăt, frunze de patlagină, flori de tei, de soc, fructe de măceş şi cimbrişor. Aceste ingrediente sunt recunoscute tradiţional pentru susţinerea sănătăţii căilor respiratorii superioare. Recomandat începând cu vârsta de 3 ani.

laptisor de matca beneficii, ce efecte terapeutice are laptisorul de matca, cum se administrează laptisorul de matca,

Efectele terapeutice ale lăptișorului de matcă

Dată fiind compoziția unică, bogată în compuși bioactivi, lăptișorul de matcă prezintă beneficii și în prevenirea sau chiar ameliorarea anumitor afecțiuni.

Efect imunomodulator și antiinfecțios

Conform unui studiu publicat în Pharmaceutics, lăptișorul de matcă are efect antibacterian, de exemplu, împotriva Staphylococcus aureus, Cutibacterium acnes și Pseudomonas aeruginosa. De asemenea, stimulează activitatea macrofagelor și limfocitelor, stimulează producția in vivo de anticorpi, inhibă replicarea virală și creșterea bacteriană. Se administrează astfel în infecțiile respiratorii, în perioadele de imunitate scăzută și pentru a preveni tot felul de infecții.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Naturalis ImunoSuport Manuka sub formă de comprimate efervescente. Contine o combinaţie de propolis, extracte din plante (echinacea), vitamina C, D şi zinc.

Efect asupra sistemului nervos și funcției cognitive

Un studiu publicat în Frontiers in Aging Neuroscience ne arată că beneficiile consumului zilnic de lăptișor de matcă se extind și asupra funcției cognitive. „Este vorba în special despre efectele pe care acetilcolina și complexul proteinelor majore ale lăptișorului de matcă le prezintă asupra funcțiilor cognitive”, ne explică dr. Iasmina Wadi. Astfel, lăptișorul de matcă:

  • îmbunătățește memoria și concentrarea;
  • reduce oboseala mentală;
  • are efect neuroprotector;
  • poate reduce simptomele anxietății.

Astfel, este folosit ca adjuvant în stresul cronic, în caz de oboseală intelectuală și suprasolicitare și chiar în tulburările de memorie legate de vârstă.

Efect antioxidant și antiinflamator

Aceste efecte se datorează, în special, acidului 10-hidroxi-2-decenoic și polifenolilor. Aceștia asigură protecția celulară împotriva radicalilor liberi, ameliorează inflamația de grad redus. S-a mai observat și faptul că susțin procesele de regenerare tisulară și vindecare a rănilor.

Efecte hormonale și metabolice

Un studiu publicat în International Journal of Reproductive BioMedicine arată că lăptișorul de matcă are beneficii și în reglarea axei endocrine și dezechilibrelor hormonale, în special în caz de:

  • sindrom premenstrual;
  • menopauză (bufeuri, oboseală);
  • infertilitate funcțională;
  • dereglări tiroidiene ușoare.

Aceste efect pot fi puse pe seama acizilor grași specifici cu efect estrogen-like, însă care nu vor intra în competiție pentru receptorii hormonali. „Deși aceste efecte au fost observate, este foarte important ca lăptișorul de matcă să nu suplinească practic tratamentul medical, mai ales atunci când acesta este absolut necesar”, ne sfătuiește dr. Iasmina Wadi.

Sănătatea pielii și efect anti-aging

Un studiu publicat în Journal of Medicinal Food arată că lăptișorul de matcă are beneficii și în ceea ce privește sănătatea pielii, prin stimularea sintezei de colagen. Astfel, consumul acestuia:

  • îmbunătățește elasticitatea, fermitatea și strălucirea pielii;
  • accelerează vindecarea;
  • poate fi util în ameliorarea acneei;
  • reduce uscăciunea și inflamația pielii.

„De altfel, acesta este și motivul pentru care există numeroase produse dermatocosmetice care, printre altele, conțin și lăptișor de matcă”, ne explică dr. Iasmina Wadi.

Alte efecte terapeutice

Alte efecte potențial terapeutice documentate ale acestui compus sunt:

  • tratarea infecțiilor bacteriene și fungice de piele;
  • protejarea inimii și stimularea circulației sanguine;
  • îmbunătățirea digestiei și ameliorarea simptomelor dispepsiei;
  • potențialul antitumoral (de inhibare a creșterii tumorii).

Cu toate acestea, beneficiile, ca atare, sunt dificil de pus strict pe seama consumului lăptișorului de matcă.

laptisor de matca beneficii, cum se administrează laptisorul de matca, cat dureaza cura cu laptisor de matca,

Cum se administrează lăptișorul de matcă?

Lăptișorul de matcă poate fi administrat sub mai multe forme. Cel crud, refrigerat, se folosește în mod obișnuit, dar există și capsule liofilizate, fiole, tincturi, precum și în combinații specifice cu miere sau propolis. Pentru beneficii maxime, este de dorit să se administreze dimineața, mai ales pe stomacul gol, sau sublingual (menținut 1-2 minute).

Se poate administra și în cure, dar nu continuu, undeva la 4-6 săptămâni în fiecare zi la adulți, dar și la copiii cu vârsta de peste 3 ani. Dozele orientative sunt de 0,5-1 grame (o linguriță), la adulți, sau echivalentul crud. La copii, doza ar trebui scăzută și adaptată conform vârstei. „Este obișnuit ca sportivii să ia lăptișor de matcă în special pentru efectele fizice. Ei pot crește, drept urmare, doza administrată. Aceasta se mai poate crește și în perioade de convalescență, cum ar fi după o infecție”, ne spune dr. Iasmina Wadi.

Lăptișorul de matcă este utilizat ca adjuvant (dar NU drept tratament substitutiv) pentru:

  • imunitate scăzută și infecții frecvente;
  • oboseală cronică;
  • stres și suprasolicitare;
  • tulburări de memorie;
  • dezechilibre hormonale;
  • infertilitate funcțională;
  • afecțiuni dermatologice (prin aplicare pe piele, în produsele dermatocosmetice);
  • convalescență.

„La seniori, dat fiind potențialul neuroprotector în special, se recomandă administrarea zilnică a acestui compus”, completează dr. Iasmina Wadi.

Cât durează cura cu lăptișor de matcă?

Durata unei astfel de cure depinde în principal de scop:

  • profilactic: 30-45 de zile;
  • terapeutic: 6-8 săptămâni;
  • pentru creșterea toleranței la stres, a imunității: 1-3 luni.

Între cure este important să se facă pauză de minimum o lună. Curele se recomandă de 2-3 ori pe an, frecvent primăvara și toamna. „Este important, de asemenea, să se țin cont de indicațiile înscrise pe produs, deoarece concentrația variază. La modul ideal, curele ar trebui urmate doar la indicațiile medicului, după ce s-au exclus anumiți factori de risc”, ne sfătuiește dr. Wadi.

laptisor de matca efecte adverse si contraindicatii,

Posibile efecte adverse și contraindicații ale lăptișorului de matcă

Efectele adverse sunt rare, dar nu imposibile:

  • reacții alergice (erupții, prurit, edem);
  • tulburări digestive ușoare;
  • dureri de cap (ca urmare a administrării unor doze mari).

Contraindicațiile, de asemenea, trebuie avute în vedere:

  • alergie cunoscută la produse apicole de orice fel;
  • astm alergic sever;
  • diabet;
  • insuficiență renală;
  • tratamente medicale active (în special anticoagulant);
  • boli autoimune active (doar la recomandare medicală);
  • sarcină și alăptare (doar la recomandare medicală);
  • copiii foarte mici (sub 1 an, în special).

„În sfârșit, înainte de a folosi acest produs, ar trebui ca pacientul să solicite sfaturile medicului, pentru a evita anumite scenarii. Acest lucru este cu atât mai mult recomandat atunci când acesta urmează un tratament medicamentos sau are o anumită afecțiune”, concluzionează dr. Iasmina Wadi.

Bibliografie:

  1. Botezan S, Baci GM, Bagameri L, Pașca C, Dezmirean DS. Current Status of the Bioactive Properties of Royal Jelly: A Comprehensive Review with a Focus on Its Anticancer, Anti-Inflammatory, and Antioxidant Effects. Molecules. 2023 Feb 3;28(3):1510. doi: 10.3390/molecules28031510. PMID: 36771175; PMCID: PMC9921556. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9921556/
  2. Pasdar Y, Tadibi V, Sadeghi E, Najafi F, Abbaspour M, Saber A, Ghorbani Z, Sharifi S, Miryan M. Royal Jelly Supplementation Improves Endurance and Mitochondrial Biogenesis in Athletes: A Crossover Trial. Food Sci Nutr. 2025 Jul 16;13(7):e70497. doi: 10.1002/fsn3.70497. PMID: 40678328; PMCID: PMC12267883. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12267883/
  3. Oršolić N, Jazvinšćak Jembrek M. Royal Jelly: Biological Action and Health Benefits. Int J Mol Sci. 2024 May 30;25(11):6023. doi: 10.3390/ijms25116023. PMID: 38892209; PMCID: PMC11172503. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11172503/
  4. You M, Pan Y, Liu Y, Chen Y, Wu Y, Si J, Wang K, Hu F. Royal Jelly Alleviates Cognitive Deficits and β-Amyloid Accumulation in APP/PS1 Mouse Model Via Activation of the cAMP/PKA/CREB/BDNF Pathway and Inhibition of Neuronal Apoptosis. Front Aging Neurosci. 2019 Jan 4;10:428. doi: 10.3389/fnagi.2018.00428. PMID: 30687079; PMCID: PMC6338040. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC6338040/
  5. Bagameri L, Baci GM, Dezmirean DS. Royal Jelly as a Nutraceutical Natural Product with a Focus on Its Antibacterial Activity. 2022 May 27;14(6):1142. doi: 10.3390/pharmaceutics14061142. PMID: 35745715; PMCID: PMC9227439. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9227439/
  6. Khazaei F, Ghanbari E, Khazaei M. Improved hormonal and oxidative changes by Royal Jelly in the rat model of PCOS: An experimental study. Int J Reprod Biomed. 2021 Jul 27;19(6):515-524. doi: 10.18502/ijrm.v19i6.9373. PMID: 34401646; PMCID: PMC8350846. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8350846/
  7. Park HM, Cho MH, Cho Y, Kim SY. Royal jelly increases collagen production in rat skin after ovariectomy. J Med Food. 2012 Jun;15(6):568-75. doi: 10.1089/jmf.2011.1888. Epub 2012 Apr 2. PMID: 22468645; PMCID: PMC3359633. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3359633/

Foto: shutterstock.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.