Ghid practic

Dormiti suficient? Iata de cate ore avem nevoie

vineri, 30 mai 2014
Share

Somnul este esential pentru sanatatea fizica, cea psihica sau pentru consolidarea memoriei. Insa numarul orelor pe care oamenii le petrec dormind variaza in functie de varsta, stadiul de dezvoltare, chiar de sex. Desi unii barbati sau unele femei au nevoie de aproximativ 7-8 ore de somn pe noapte, tiparul acestora este diferit de la un caz la altul.

De multe ori, femeile dorm mai mult decat barbatii si au un somn mai usor, la fel de usor de perturbat. Din pacate insa, multe dintre tulburarile de somn raman nediagnosticate. Printre problemele care le pot deranja in special pe reprezentantele sexului frumos in timpul noptii se numara depresia, evenimentele de viata majore (precum divortul), sarcina, schimbarile hormonale legate de menopauza, anumite tulburari, de exemplu, apneea obstructiva de somn ori sindromul picioarelor nelinistite, dar si durerile de spate, cele din artrita sau din fibromialgie.

Odihna insuficienta predispune la diabet sau obezitate

Atentie! Indiferent in ce situatie v-ati incadra, este obligatoriu sa identificati cauzele problemei si sa incercati sa le rezolvati. In caz contrar, prea putine ore de odihna sau somnul agitat pot deschide calea pentru o multitudine de probleme emotionale si fizice, de la diabet la obezitate. De exemplu, studiile arata ca pe masura ce pierdem cateva ore de somn, organismul nu mai poate prelucra in mod corespunzator glucoza, ceea ce ar putea duce la o stare de rezistenta la insulina (pre-diabet). De asemenea, exista dovezi ca lipsa de somn modifica pofta de mancare, ceea ce poate duce apoi la supraalimentare sau la alegerea unor produse care vor contribui in timp la acumularea kilogramelor in plus si, ulterior, la obezitate.

Conteaza atat cantitatea, cat si calitatea somnului

somnDesi unele tulburari de somn sunt trecatoare si autolimitate, perceptia ca ele vor fi depasite a fost infirmata de numeroase studii. Netratate, pe termen lung problemele de somn pot fi asociate si cu alte afectiuni grave, precum bolile cardiovasculare, dar si cu anxietatea sau tulburarile neurocomportamentale. De aceea, trebuie amintit ca este importanta atat calitatea somnului, cat si cantitatea lui, adica nu trebuie intrerupt. Mai mult decat atat, pe langa problemele mentionate, specialistii trag un semnal de alarma cu privire la vulnerabilitatea pentru accidentele rutiere, foarte crescuta mai ales in cazul varstnicilor.

„Calendar” pe categorii de varste

In functie de fiecare etapa de varsta, expertii in domeniu recomanda urmatoarele perioade pentru un somn odihnitor:

  • Sugari (pana la 11 luni): 14-15 ore;
  • Copii (1-3 ani): 12-14 ore;
  • Prescolari: 11-13 ore;
  • Scolari: 10-11 ore;
  • Adulti: 7-8 ore (adolescentii chiar putin mai mult);
  • Seniori: 7-9 ore.

Daca aveti probleme cu somnul, tineti un jurnal

Pentru a avea o imagine mai clara asupra istoricului medical, este bine sa notati undeva orele de somn si calitatea acestuia (daca v-ati trezit peste noapte, cat de odihniti sau obositi v-ati simtit dimineata etc.). Pe baza acestor date, medicul dumneavoastra va putea recomanda anumite medicamente sau diverse investigatii. Atat adultii, cat si copiii care sforaie trebuie investigati, pentru ca sforaitul poate fi un simptom pentru un sindrom grav, apneea de somn. Aceasta apare la 4% dintre adulti si la 1-4% dintre copii.

Cercetarile arata ca si stresul generat de locul de munca rapeste multe ore de odihna, iar de acest lucru sunt afectati mai ales barbatii, fiindca la ei se adauga si obligatiile familiale, precum ingrijirea copiilor ori diverse treburi casnice cu care nu au avut de-a face intotdeauna.

Text: Cristina Ionescu

Consultant: Dr. Oana Deleanu

Presedintele Sectiunii de Somnologie si Ventilatie Non-Invaziva

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”

Nota pentru articolul «Dormiti suficient? Iata de cate ore avem nevoie»:3.70/ 5 (10 voturi)
tonica
2017-05-10T17:42:36+00:00

Lasa un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicata. Campurile marcate sunt obligatorii *



Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena
Mentine-te sanatos cu NEWSLETTERUL
Nu, multumesc