Revista care te menține sănătos

Afecțiuni cardiace

Depistati si tratati la timp fibrilatia atriala! Poate duce la accident vascular cerebral

28 ianuarie 2014
Share

Fibrilatia atriala reprezinta un factor major de risc pentru accidentul vascular cerebral ischemic (stroke). Pacientii cu fibrilatie au un risc de 5 ori mai mare de a face accident vascular, comparativ cu cei fara fibrilatie atriala. Aceasta este o tulburare a ritmului cardiac, ce devine foarte neregulat.

Din aceasta cauza, sangele stagneaza in camarutele inimii (atrii), ceea ce creste riscul de a forma cheaguri de sange (trombi) care, prin intermediul circulatiei, ajung la nivelul creierului, provocand accidentul vascular cerebral. Este foarte important ca fibrilatia atriala sa fie diagnosticata la timp si tratata corect. Desi poate aparea la orice varsta, varstnicii sunt mai predispusi, mai ales daca au si hipertensiune, boala cardiaca ischemica, diabet, boli valvulare cardiace, tiroidiene sau pulmonare. Consumul excesiv de alcool si cafea, fumatul reprezinta alti factori de risc pentru fibrilatie.

In general, un accident vascular cerebral (AVC) poate fi de tip ischemic (prin astuparea unui vas de sange din creier cu un tromb) sau hemoragic (ruptura unui vas de sange). Fibrilatia atriala netratata duce, in timp, si la instalarea insuficientei cardiace. Peste 70% dintre pacientii cu fibrilatie care fac AVC vor deceda.

Deseori, fibrilatia atriala nu se manifesta clinic

Unii pacienti descriu palpitatii, altii prezinta ameteli sau senzatie de lesin, durere sau disconfort toracic, senzatia lipsei de aer, oboseala. De aceea, orice persoana care prezinta aceste simptome ar trebui sa se prezinte la un consult medical pentru a exclude o eventuala fibrilatie atriala. Aceasta poate fi paroxistica, adica poate aparea si disparea, sau permanenta. Pentru a stabili diagnosticul de fibrilatie paroxistica, poate fi necesara monitorizarea ritmului cardiac timp de 24 ore printr-o inregistrare Holter de ritm.

Scopul tratamentului: restabilirea ritmului cardiac si prevenirea unui AVC

Restabilirea ritmului cardiac se poate face prin tratament medicamentos antiaritmic sau prin aplicarea unui soc electric extern. In unele situatii, fibrilatia poate fi tratata prin metode mai noi care tin de cardiologia interventionala, si anume ablatia cu radiofrecventa. Daca aceste metode nu dau rezultate, tratamentul se concentreaza pe mentinerea unei frecvente cardiace cat mai aproape de normal (60-80 batai/minut) si pe reducerea riscului de AVC, prin administrarea de anticoagulante (impiedica formarea trombilor ce pot ajunge la nivelul creierului).

Cum poate fi prevenit un accident vascular?

Anticoagulantele folosite pentru profilaxia pe termen lung a AVC-ului la cei cu fibrilatie atriala se prezinta sub forma de tablete. In Romania, cel mai utilizat anticoagulant oral este acenocumarolul. Astfel, la acesti pacienti trebuie verificat periodic un test sangvin, numit INR, care arata daca doza de medicament este cea adecvatasau daca trebuie modificata pentru a fi eficienta, fara sa creasca riscul unei hemoragii. La o persoana sanatoasa care nu urmeaza tratament anticoagulant, valoarea INR este egala cu 1. Pacientii cu fibrilatie cara urmeaza tratament anticoagulant trebuie sa aiba sangele de 2-3 ori mai subtire. De aceea, valoarea dorita a INR-ului este intre 2 si 3, ceea ce arata ca tratamentul este corect dozat. Cu cat valoarea INR este mai mica, cu atat sangele se coaguleaza mai repede. Cu cat valoarea INR este mai mare, sangele se coaguleaza mai greu si exista riscul de sangerare.La inceputul tratamentului, valoarea INR se verifica mai des (in prima saptamana de 3 ori, ulterior o data pe saptamana, timp de o luna, apoi o singura data/luna).

Monitorizarea tratamentului si ajustarea dozelor de medicamente anticoagulante se realizeaza numai de catre medic. In ultimii ani, au aparut anticoagulante mai noi, la care nu este necesara monitorizarea INR. Acestea sunt insa mai scumpe, decizia administrarii lor fiind luata de medic, in functie de factorii individuali de risc ai pacientului. Desi majoritatea accidentelor vasculare care apar ar putea fi prevenite prin administrarea anticoagulantelor, multi pacienti nu primesc aceste medicamente, din diferite motive: interactiunile cu anumite alimente si medicamente, necesitatea monitorizarii frecvente a unor analize de sange care arata eficienta sau ineficienta tratamentului, riscul crescut de hemoragii etc.

Dr. Camelia Diaconu

Medic primar medicina interna

Spitalul Clinic de Urgenta „Floreasca”

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.