Revista care te menține sănătos

Știați că?

Degetele sunt receptorul suprem al pielii

Dr. Iuliana Savopol, medic medicină generală
15 noiembrie 2019
Share
Degetele sunt receptorul suprem al pielii

Degetele sunt cea mai sensibilă parte a corpului, vârful degetelor având capacitatea maximă de receptare tactilă, comparativ cu oricare altă parte a pielii.  Nivelul de receptori de la nivelul degetelor este atât de complex încât, cu toată tehnologia și electronica disponibilă în prezent, omul nu este capabil să producă un deget artificial care să aibă același grad de sensibilitate.

În cazul bărbaților, degetul arătător este, de regulă, mai scurt decât degetul inelar, în timp ce, în cazul majorității femeilor, cele două degete sunt aproximativ egale. Apropo de degetul inelar, verigheta se poartă în mâna stângă pentru că, din vremuri străvechi, s-a considerat că vena din respectivul deget inelar trebuie să fie în linie dreaptă asociată direct inimii. De aceea, vena respectivă a fost denumită „vena ammoris” sau vena dragostei. Culmea, tot degetul inelar este și cel mai fragil dintre toate degetele de la o mână.

Pe de altă parte, ritmul de creștere a unghiilor diferă de la un deget la altul, fiind în directă legătură cu mărimea degetului. Cu cât degetul este mai lung, cu atât unghia crește mai repede. Prin urmare, unghia cu cel mai rapid ritm de creștere este cea a degetului mijlociu.

Iar ideea potrivit căreia unghiile și părul continuă să crească și după moarte este complet falsă. De fapt, după  moarte, odată cu descompunerea corpului, pielea începe să se strângă pe degete, lăsând la vedere o suprafață mai mare a unghiei.

#tags   \  
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.