Psihologia familiei

Cum depasim momentul pensionarii?

luni, 14 septembrie 2009
Share

De-a lungul timpului, viata unui om are parte de multe evenimente importante, care-l pot marca. Astfel de evenimente sunt nasterea, casatoria, divortul, dar si pensionarea.

Pensionarea a fost introdusa pentru prima data in Germania in anul 1889, fiind privita initial ca o forma de asistenta sociala (inclusiv anul 1915). Pana in 1889 oamenii munceau pana la ultima suflare. In plan psihologic, acesta este momentul in care are loc o restructurare a trebuintelor persoanei in raport cu mediul inconjurator. Astfel are loc declansarea unei crize a intereselor.

Familia, din nou pe primul plan

Familia si caminul redevin cel mai important aspect din viata omului. De multe ori are loc o redecorare a caminului si o reorganizare a timpului alocat plimbarilor. Pensionarea reprezinta, printre altele, momentul incheierii, chiar al pierderii statutului profesional si al rolului social activ de pana atunci. Pentru unii reprezinta un prilej de bucurie, pentru altii insa, din cauza capacitatii de adaptare pe care o presupune acest moment, reprezinta o etapa dificila a vietii peste care reusesc cu greu sa treaca. Impactul psihologic pe care il are pensionarea in randul oamenilor nu este usor de trecut cu vederea. Aceasta pentru ca pensionarea presupune mai mult decat retragerea din campul muncii.

Femeile se acomodeaza mai usor
Studii realizate in domeniu arata ca momentul pensionarii atrage dupa sine si efecte neplacute, cum ar fi sentimentul inutilitatii, iritabilitate, scaderea stimei de sine, cresterea neincrederii in sine, pierderea initiativei, pierderea ritmului vietii. De asemenea, intervin depresia, izolarea, dezinteresul pentru felul in care arata si pentru activitatile care nu demult ii placeau, teama de boala si de moarte. Aceste schimbari afecteaza mai mult barbatii decat femeile. In cazul celor din urma, desi isi incheie si ele misiunea profesionala, au in continuare alte activitati care reusesc sa le ocupe timpul, au grija de gospodarie, de copii si nepoti. Astfel, in cazul femeilor, schimbarea este mai putin abrupta, iar sentimentul inutilitatii este diminuat. Pe langa toate aceste framantari, barbatilor le este teama ca nu cumva, acum cand se simt inutili, sa fie parasiti, abandonati. Este important de mentionat ca pensionarea atrage dupa sine si o scadere a nivelului de trai in cele mai multe cazuri, o alta schimbare la care pensionarul este obligat sa se adapteze.

Starile de dezorientare dureaza intre 1 si 2 ani
De asemenea, de criza pensionarii sunt mai afectate persoanele care in afara profesiei nu au avut si alte activitati care sa le pasioneze sau persoanele a caror profesie nu mai poate fi practicata si dupa pensionare. In general aceste framantari dureaza intre 1 si 2 ani, dupa care aceasta etapa va fi acceptata si privita firesc. Cercetatori in domeniu au realizat o tipologie a personalitatilor pensionarilor. Acestia afirma ca putem intalni 6 tipuri: constructiv, defensiv, demonstrativ, ostil, latent si tipul dependent de persoane si ideologii. Indiferent de felul in care primiti si acceptati sau nu vestea pensionarii, este important sa intelegeti ca trebuie sa o integrati cat mai repede in viata dumneavoastra. Cu cat va adaptati mai usor, cu atat reusiti sa faceti fata modificarilor care vor aparea.

Sfaturi pentru a diminua disconfortul creat de pensionare
Puteti lucra in continuare part-time, ceva usor care sa nu va solicite prea mult si care sa va scape de gandul inutilitatii. Mai mult decat atat, sa va aduca un venit in plus. Oferiti-va voluntari in diverse campanii! Puteti incepe sa studiati ceva ce v-ati dorit mereu, dar nu ati avut timp; invatati o limba straina, de exemplu. Va puteti imbunatati sanatatea facand zilnic exercitii fizice usoare. Ganditi-va sa calatoriti. Nu lasati sa treaca nici macar o zi fara sa cititi ceva. Socializati cat mai mult, fie ca mergeti in vizita sau primiti vizite, fie ca va inscrieti in cluburi de socializare, alaturi de alti pensionari. Daca va plac animalele, nu ar fi rau sa va luati un astfel de “prieten”. Nu uitati ca sedentarismul oboseste si imbatraneste organismul. Orice activitate este mai potrivita decat nimic. Psiholog Loredana Ionascu

tonica
2009-09-14T00:00:00+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena