Revista care te menține sănătos

Afecțiuni ale sistemului circulator

Colesterolul crescut. 7 afecţiuni la care predispune

Dr. Oana Pop, medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Oradea; Facebook: @Dr. Oana Pop; oanapop.wordpress.com
1 martie 2023
Share
Colesterolul crescut. 7 afecţiuni la care predispune

Colesterolul crescut (hipercolesterolemia) în sânge contribuie la formarea plăcilor aterosclerotice sau ateroame, care se pot depune la nivelul vaselor de sânge. Colesterolul reprezintă o substanţă densă, cu o structură grasă, format la nivelul ficatului. Poate fi sintetizat în urma digestiei şi din anumite alimente care pot conţine lipide sau glucide, care se transformă în acizi graşi în corp, ducând, de multe ori, la acumularea colesterolului.

Colesterolul deţine un rol important în organism, în sinteza de hormoni, în formarea de celule şi mai ales ajută la digestie, fiind un component fundamental în formarea bilei secretată de colecist. Totuşi, excesul poate duce la mari probleme de sănătate. Colesterolul total este format din multiple fracţiuni, dar se cunosc în special HDL-colesterol sau lipoproteina cu densitate crescută (colesterolul „bun”), ce are rol în protecţia cardiovasculară, LDL-colesterol sau lipoproteina cu densitate scăzută (colesterol „rău”) şi trigliceride, principalele fracţiuni cu rol în formarea aterosclerozei.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Hepafort. Suplimentul contribuie la scăderea colesterolului, detoxifierea ficatului, protejarea şi regenerarea celulelor hepatice.

Cum se formează plăcile de aterom?

În momentul în care LDL-colesterol este foarte crescut şi HDL-colesterol scăzut, colesterolul se poate combina cu alte substanţe astfel încât să formeze depozite dure la nivelul vaselor de sânge, cunoscute sub denumirea de ateroame sau plăci de colesterol. Colesterolul crescut în sânge duce la apariţia de boli cardiovasculare, diabet zaharat, atac vascular cerebral (AVC). Din acest motiv, este importantă modificarea stilului de viaţă. Ceea ce presupune adoptarea unei alimentaţii corecte, mişcare în limita posibilităţilor fizice, evitarea consumului de alcool, a fumatului şi respectarea programului de somn.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Omega 3 Forte; care contribuie la scăderea trigliceridelor şi a colesterolului „rău”.

Colesterol mare, risc mare de îmbolnăvire

Afecţiunile care se pot dezvolta atunci când avem de-a face timp îndelungat cu un profil lipidic crescut sunt:

1. Hipertensiunea arterială (HTA)

În momentul în care se depun pe vasele de sânge plăci de colesterol sau ateroame, va creşte presiunea în vasele de sânge, ducând la apariţia HTA. Plăcile de aterom împiedică vasele de sânge să se relaxeze, încât sângele să circule corespunzător şi, astfel, secundar, apare hipertensiunea. Atât colesterolul, cât şi tensiunea crescută reprezintă aşa-numiţii „ucigaşi tăcuţi”, deoarece nu duc la apariţia niciunui simptom decât în stadii avansate.

Hipertensiunea arterială: cauze, simptome, tratament

2. Bolile coronariene

Se manifestă atunci când la nivelul vaselor de sânge există depozite de colesterol, astfel încât sângele nu mai irigă inima corespunzător, ceea ce poate declanşa apariţia unor probleme. În cazul în care lumenul arterial este foarte îngust, adică apare o stenoză, în care sângele nu mai circulă corespunzător spre inimă, aceasta devine incapabilă să pompeze sângele. Poate declanşa apariţia unor cheaguri la nivelul arterelor şi, astfel, a atacului de cord.

3. Angina pectorală sau durerea în piept

Aceasta este secundară formării plăcilor de colesterol ce împiedică circulaţia corespunzătoare a sângelui la nivelul inimii. Când aceasta se întâmplă, muşchiul inimii este privat de oxigen şi se declanşează ischemia, cu apariţia bolilor coronariene care se pot manifesta prin angină pectorală.

colesterolul crescut, LDL-colesterol, HDL-colesterol, colesterol, ateroame, plăci de colesterol, tensiunea arterială, AVC,

3. Angina pectorală sau durerea în piept

Aceasta este secundară formării plăcilor de colesterol ce împiedică circulaţia corespunzătoare a sângelui la nivelul inimii. Când aceasta se întâmplă, muşchiul inimii este privat de oxigen şi se declanşează ischemia, cu apariţia bolilor coronariene care se pot manifesta prin angină pectorală.

4. Atacul de cord 

Apare în urma migrării unei plăci de colesterol, ceea ce poate duce la formarea de cheaguri care pot astupa lumenul arterial, cu oprirea irigării inimii cu sânge. Ceea ce va duce la infarctul miocardic care, uneori, poate fi fatal.

5. Atacul vascular cerebral (AVC)

Un AVC este similar unui atac de cord, doar că se petrece la nivelul creierului. Exact ca în cazul inimii, cu cât este mai afectată aria creierului, cu atât apar probleme mai mari care pot duce chiar la deces.

6. Boala arterială periferică 

Aceeaşi problemă a circulaţiei sangvine deficitare poate interveni şi la nivelul picioarelor. Aşadar, se pierde capacitatea de vascularizare, iar în unele cazuri poate apărea cangrena, care poate duce la amputarea membrului afectat sau în cazurile severe chiar la deces.

7. Boala cronică de rinichi 

În momentul în care tensiunea arterială este foarte crescută şi, mai ales, nu răspunde la tratament, secundar poate surveni boala cronică de rinichi. Şi în acest caz cauza principală poate fi, evident, colesterolul crescut.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.