Mama si copilul

Ce fructe si legume trebuie evitate daca alaptati

miercuri, 7 august 2013
Share

Singurele lucruri interzise in perioada alaptarii sunt drogurile, tutunul si alcoolul. In rest, proaspetei mamici nu ii este interzis nimic, alimentatia in timpul alaptarii nu trebuie sa fie foarte restrictiva, intrucat nu s-a demonstrat o legatura de cauzalitate intre ceea ce consuma mama care alapteaza si dispozitia celui mic.

Desigur, sunt frecvente cazurile in care sugarii au colici sau dezvolta alergii, insa, in cea mai mare parte a cazurilor, aceste doua probleme se rezolva prin limitarea consumului alimentelor care provoaca aceste reactii adverse, nicidecum prin eliminarea lor din alimentatia femeii.

Aflati care sunt fructele si legumele pe care femeia care alapteaza trebuie sa le evite si cum afecteaza acestea dispozitia bebelusului. Nu exista prea multe reguli alimentare de care sa tina seama femeia care alapteaza. Esential este sa manance cu masura, ori de cate ori ii este foame si sa privilegieze alimentele bogate in vitamine, acizi grasi, oligoelemente.

 

Fructe de evitat in perioada alaptarii

Intrucat sistemul digestiv al celui mic este foarte fragil, un abuz de alimente bogate in fibre ii provoaca acestuia probleme intestinale, precum diareea sau balonarea. De asemenea, riscul de voma sau de diaree este destul de ridicat daca mama consuma citrice sau fructe exotice in exces: portocalele, mandarinele, grepfrutul, lamaile, ananasul, mango ii pot irita micutului sistemul digestiv. Totusi, nu este necesara eliminarea acestor fructe din alimentatia mamei, ci doar consumul lor intr-o cantitate rezonabila.

Consumul de citrice in timpul alaptarii mai este, se pare, asociat cu iritatii ale funduletului bebelusului. Un pahar de suc de portocale sau de grepfrut proaspat stoarse va poate hidrata si va poate asigura aportul de vitamine de care aveti atata nevoie in aceasta perioada, insa anumiti compusi aflati in fructele si sucurile de citrice irita tractul gastrointestinal imatur al bebelusului, ceea ce duce la o stare de nervozitate si chiar la eruptii cutanate de scutec. Desigur, aceasta situatie difera de la caz la caz. Unele mamici pot consuma aceste fructe fara ca bebelusul sa aiba reactii adverse.

Alte fructe de evitat in perioada alaptarii sunt capsunele, zmeura, ciresele, caisele, nectarinele, prunele sau pepenele galben care, pe langa faptul ca au un continut ridicat de fibre si ii provoaca probleme intestinale, au si un potential alergenic ridicat.

 

Fructele oleaginoase – potential alergenic ridicat

O atentie sporita trebuie acordata alergenilor. Unii copii nu prezinta simptome de alergii, altii, in schimb, prezinta eruptii cutanate, urticarie, eczeme, respiratie suieratoare. Prima sursa de alergeni o constituie arahidele. Mamele care manifesta o alergie la arahide sau au antecedente familiale trebuie sa consume cat mai putine sau chiar sa evite consumul de arahide, unt de arahide, nuci, alune, migdale, fistic.

Pe de alta parte, exista situatii in care mamele nu prezinta alergii sau intolerante la anumite alimente, ceea ce nu-i fereste pe cei mici de aceste neplaceri.

 

Legume de evitat in perioada alaptarii

Legumele cu un continut mare de fibre, precum fasolea, mazarea, broccoli, varza, conopida, guliile, castravetii, sunt responsabile de balonarea celui mic, dar si de starea de nervozitate si de agitatie a bebelusului pe timp de noapte. In acest caz, este recomandat sa luati o pauza de la acele legume care ii provoaca neplaceri timp de 7 zile si sa monitorizati comportamentul bebelusului. Daca situatia se imbunatateste, reluati consumul acestor legume, dar in cantitati mici si nu foarte frecvent. Daca simptomele reapar, scoateti-le complet din alimentatia voastra si consultati un nutritionist care va va ajuta sa evitati carentele alimentare.

O alta categorie de legume de evitat in perioada alaptarii sunt cele care, pe langa faptul ca irita sistemul digestiv al sugarului creandu-i gaze si colici, pot modifica si gustul laptelui. Unii copii nu tolereaza aroma puternica a anumitor legume, de exemplu telina, hrean, sparanghel, patrunjel, ceapa, usturoi sau ardei iute. Daca, in schimb, pe timpul sarcinii, ati obisnuit sa consumati aceste alimente, ele nu il vor deranja pe bebe acum cand este alaptat, atat timp cat nu abuzati de ele. Putem, astfel, concluziona ca fiecare bebelus reactioneaza diferit la alimentele consumate de mama. Tot ce trebuie sa faceti atunci cand alaptati este sa fiti foarte atente la reactiile copilului pentru a elimina din dieta voastra acele alimente care par a-l deranja.

 

Text: Oana Anghel

Surse: cafedesmamans.com; naitreetgrandir.com

Nota pentru articolul «Ce fructe si legume trebuie evitate daca alaptati»:3.38/ 5 (21 voturi)
tonica
2017-05-11T14:30:09+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena