Revista care te menține sănătos

ORL

Ce este si cum se trateaza otita externa?

29 august 2013
Share

Otita externa reprezinta inflamatia canalului urechii ce nu merge mai departe de timpan. Inflamatia poate fi cauzata de infectii, alergii sau poate avea alte origini. Otita externa are o frecventa ridicata si reprezinta infectia pielii canalului urechii. In general, infectiile sunt cauzate de bacterii sau fungi.

Care sunt cauzele otitei externe?

  • Unele persoane sunt mai sensibile pentru a dezvolta aceasta afectiune. Daca apa, samponul, fixativul de par sau alte substante intra in ureche, pot cauza mancarimi. Acest lucru duce la deteriorarea pielii urechii si cauzeaza inflamatie. Pielea inflamata se poate transforma rapid in infectie.
  • Inotul. Otita externa este de 5 ori mai frecventa la cei care practica inotul, comparativ cu cei care nu frecventeaza piscinele des. Apare din cauza apei care intra in canalul urechii.
  • Vremea. Otita externa are tendinta de a se dezvolta mai mult in anotimpul calduros si umed. Este mai frecventa in tarile unde exista un climat cald.
  • Probleme ale pielii. Eczema sau psoriazisul pot afecta canalul urechii si cauzeaza otita externa.
  • Infectii ale urechii medii. Cateodata, otita medie poate cauza otita externa.
  • Aparatul auditiv sau castile pot irita in mod direct canalul urechii.

 

Care sunt simptomele otitei externe?

Simptomele pot varia de la caz la caz. Simptomele comune insa pot include mancarimi, scurgeri, pierderi de auz temporare sau dureri (moderate sau severe). Poti avea senzatia de ureche infundata. Una sau ambele urechi pot fi afectate. In urma tratamentului, acestea ar trebui sa dispara in 2-3 zile. Uneori, simptomele pot persista mai mult de cateva luni si acest lucru se numeste otita externa cronica.

 

Tratamentul otitei externe

Multor persoane cu otita externa li se recomanda un tratament fara a efectua teste specifice de diagnostic. Oricum, medicul sau asistenta va trebui sa recolteze o proba din scurgerile de la nivelul urechii pentru a determina care este germenul ce a cauzat aparitia bolii. Acest lucru ajuta si in alegerea unui antibiotic sau picaturi de urechi ce actioneaza pe germenul respectiv (unii germeni pot fi rezistenti la unele tipuri de antibiotice).

  • Picaturile de urechi sau spray-urile. Medicul va va prescrie o cura scurta de tratament cu picaturi de urechi sau spray-uri. Acestea contin un antibiotic pentru a reduce inflamatia si mancarimile.
  • Masuri generale. Ca o regula, nu lasati tampoane de vata in ureche. Acest lucru opreste eliberarea secretiei care trebuie eliminata. Daca, insa, scurgerea este mare, le puteti folosi, insa inlocuiti-le in mod frecvent. Nu incercati sa va curatati ureche cu betisoare de urechi. Acestea pot deteriora si irita pielea, inrautatind lucrurile.
  • Tratarea durerii. De obicei, se recomanda ibuprofen. Dar, cateodata, sunt necesare medicamente mai puternice. Pentru diminuarea durerii, este recomandat sa puneti un prosop cald pe ureche.
  • Tratamentul indelungat. Daca inflamatia este severa sau daca tratamentul initial nu a avut rezultatele asteptate intr-o saptamana, atunci o alta vizita la medic va fi necesara. Acesta va curata canalul urechii sau va prescrie alte antibiotice.

 

Cum putem preveni recidiva otitei externe

Daca sunteti susceptibil la otita externa, pentru a preveni reaparitia, trebuie sa va mentineti urechile uscate si sa le lasati in pace – acest lucru presupune:

  • Incercati sa nu lasati samponul sau sapunul sa va intre in ureche.
  • Nu folositi colturile prosopului sau betisoarele de urechi pentru a inlatura apa din ureche. Acest lucra o va impinge si mai mult inauntru. Lasati urechile sa se usuce natural.
  • Nu zgariati sau agresati urechea cu degetele, prosoapele etc.
  • Atunci cand va duceti la piscina, incercati sa va mentineti urechile uscate, purtand o casca de protectie care acopera urechile. Puteti, de asemenea, folosi si dopuri de silicon, insa doar daca acestea nu va irita urechea.

 

 

Roxana Mateescu
Studenta anul VI
UMF „Carol Davila” Bucuresti

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.