Alergii si intolerante

Capcanele sezonului cald: alergiile respiratorii

vineri, 10 mai 2013
Share

Sezonul alergiilor respiratorii este prelungit din cauza schimbarilor climatice bruste, a efectului de sera, a plantelor care produc polen. Persoanele alergice sunt adesea somnoroase si obosite in timpul zilei, din cauza stranutului si a nasului infundat. Cum putem preveni si trata alergiile respiratorii in aceasta situatie?

Daca in trecut alergiile afectau un numar mic de persoane, in zilele noastre se inregistreaza adevarate epidemii. Alergia constituie o reactie exagerata a sistemului imunitar la contactul cu anumite substante, numite alergene, ce se gasesc in alimente, medicamente, praf, aer etc. Alergiile de primavara afecteaza, conform statisticilor americane, peste 35 de milioane de oameni in fiecare an. In general, alergiile respiratorii sezoniere se manifesta in perioada primavara-toamna, odata cu aparitia si persistenta polenurilor de plante si arbori, cel mai comun alergen fiind polenul de mesteacan argintiu. Iata cum puteti controla simptomele alergiilor respiratorii.

 

Evitati sa iesiti in perioadele cu risc crescut de alergii

Este important de stiut ca tipul si cantitatea de polen din aer depind nu doar de perioada din an, ci si de momentul zilei si de conditiile atmosferice. De exemplu, pe durata unei zile, concentratia de polen creste de la rasaritul soarelui si ajunge la un maximum la mijlocul zilei, eliberandu-se in cantitati minime noaptea sau dupa ploaie.

 

Purtati ochelari de soare

Cele mai ridicate niveluri de polen sunt in zilele calduroase sau cu vant. De aceea se recomanda purtarea ochelarilor de soare de dimensiuni mari, pentru a bloca patrunderea polenului in ochi. Oricum, este indicat sa va spalati fata si pleoapele cu grija in fiecare dimineata, pentru a evita declansarea unei alergii respiratorii.

 

Renuntati la produsele de styling

Incercati sa nu folositi gel de par, fixativ sau alte produse de styling, intrucat acestea pot actiona precum un „magnet” cand vine vorba de polen. Un accesoriu util ar fi palaria cu boruri largi, care poate proteja parul si, cat de cat, ochii. Daca stati totusi suficient timp in aer liber si aveti capul descoperit, este indicat ca seara sa va spalati si parul, evitand astfel sa transportati alergenul „aspirat” de podoaba capilara pe lenjerie si perna.

 

Utilizati filtre de polen la aparatele de aer conditionat 

Cand achizitionati un astfel de aparat, fiti atenti sa aiba incorporat si acest filtru care curata aerul provenit din exterior de potentialii alergeni. Are capacitatea de a retine atat particulele de praf, cat si pe cele de polen. Se schimba regulat, odata cu celelalte filtre.

Aproape 1 din 3 alergii respiratorii sezoniere se manifesta cu furnicaturi la nivelul gurii sau al gatului si cu senzatie de mancarime dupa ingerarea anumitor alimente cu potential alergen. Daca alergia este provocata de polenul pomilor, atunci poate aparea o reactie incrucisata intre acesta si substantele din: mere, pere, morcovi, telina, piersici, cirese, migdale sau alune, de exemplu. Pentru a ameliora manifestarile alergiilor respiratorii, mai intai trebuie sa aflati la ce sunteti alergici, asa ca vizitati un alergolog pentru efectuarea unor teste simple.

 

Text: Cristina Ionescu

Sursa: DoctorOz.com

Nota pentru articolul «Capcanele sezonului cald: alergiile respiratorii»:4.40/ 5 (5 voturi)
tonica
2017-05-11T14:27:57+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena