Revista care te menține sănătos

Psihologie

Anxietatea: un pas înainte sau o piatră de picior?

Psihoterapeut Viorel Nedelcu, Centrul Medical Bellanima
14 martie 2022
Share
Anxietatea: un pas înainte sau o piatră de picior?

Anxietatea este, inevitabil, parte din viaţa noastră. Pentru mulţi oameni, ea este suportabilă şi, ca atare, gestionabilă. Pentru ceilalţi, intensitatea ei devine o stare generalizată, greu de suportat. Opţiunea viabilă, oportună, dar deloc comodă constă în descifrarea simptomelor, ca şansă de recuperare a ceva din sine.

Sentimentul de anxietate este o componentă inerentă a vieţii noastre şi ne însoţeşte încă de la începuturile noastre. De fapt, este prima trăire pe care o avem atunci când păşim în această lume şi avem parte de ea pe tot parcursul vieţii noastre, în diferite situaţii. Variază ca intensitate percepută, în funcţie de structura noastră de personalitate, dar şi de felul în care ne raportăm sau interpretăm evenimentele pe care le trăim.

Eradicarea sentimentelor, o soluţie?

Preocuparea pentru „tratarea” până la eradicarea anxietăţii este foarte larg răspândită, fiind considerată un perturbator şi inamic de temut pentru stările interne, resimţite de către unii drept copleşitoare şi paralizante. Cererile merg până la anularea oricărui simţământ, ca soluţie anihilatoare totală. Se ignoră o componentă importantă a anxietăţii, şi anume o anumită stare de mobilizare internă în atingerea unor scopuri.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar StresControl, recomandat pentru combaterea efectelor stresului, reducerea anxietăţii şi îmbunătăţirea calităţii somnului.

Forme de anxietate

Anxietatea este un semnal intern şi extern al psihicului care, neinterpretat şi neintegrat, rămâne doar un simptom al suferinţei psihice care, deseori, îmbracă şi aspecte somatice. Anxietatea în unele situaţii poate lua forma unei agitaţii care estompează anumite stări interne pe care ni le dorim intangibile. Putem întâlni persoane care sunt hiperactive, foarte implicate, cu o agendă extrem de încărcată, care nu au un dram de timp pentru ele. De fapt, aceasta este o manevră cu puternice motivaţii inconştiente de evitare a unor stări depresive.

O altă formă frecventă a anxietăţii ia forma unor „frici” de zbor, de înălţime şi lista poate continua, pentru că anxietăţile sunt nenumărate. Spre exemplu, în cazul fricii de zbor, starea este asociată zborului, dar motivul intern ar putea avea de fapt legătură cu puternicul sentiment al lipsei de control: faptul că trebuie să te laşi pe mâna pilotului care se află la manşa avionului.

anxietate, atacuri de panică, forme de anxietate,

Medicaţia, soluţie pe termen scurt

Anxietatea devine cu adevărat o preocupare în momentul în care este mai mult decât o îngrijorare sau nelinişte şi se transformă într-o stare generalizată, care pune stăpânire asupra cuiva. În aceste circumstanţe, devine excesivă şi dificil de ţinut sub control, pentru că devine un perturbator personal, social şi profesional, iar calitatea vieţii este afectată considerabil. În unele situaţii, medicaţia poate fi un foarte bun aliat pentru susţinerea demersului curativ, dar doar pe termen scurt. Pe termen lung, demersul psihoterapeutic este cel care poate duce la atenuarea, chiar dispariţia simptomelor.

Anxietatea şi atacurile de panică

Mintea unui anxios este acaparată de frământări, îngrijorări sau aşteptări iminente catastrofice care au legătură cu viitorul apropiat sau îndepărtat, atât referitor la propria persoană, cât şi la cei apropiaţi. Starea poate fi similară unei tensiuni fizice sau mergând până acolo încât să ia forma unor atacuri de panică. Deseori, într-un asemenea punct, se omite că starea de anxietate este un semnal simptomatic foarte important pentru întreg sistemul psihic, similar unui vârf de aisberg care, de fapt, poate fi semnalul pentru un conflict intern, cel mai adesea inconştient.

Rezolvări

Pentru unele persoane care se confruntă cu forme uşoare de anxietate pot fi eficace întărirea unor mecanisme interne de apărare cu efect asupra unui sentiment de control asupra simptomului sau tehnici de respiraţie care să inducă o stare de relaxare considerabilă, care atenuează virulenţa simptomului.

Alte persoane care au capacitate de insight (capacitate de înţelegere) şi au o motivaţie ridicată pentru surprinderea unor relaţii, cauzele psihice interne se supun unui demers investigativ care să le redea o anumită înţelegere asupra realităţii psihice şi, implicit, să le schimbe modul în care percep lumea externă.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.