Revista care te menține sănătos

Alergii și intoleranțe

Alergiile cutanate: tipuri, simptome si tratament

22 decembrie 2017
Share
Alergiile cutanate: tipuri, simptome si tratament

Eczeme, urticarii, prurit… Toate aceste simptome pot fi provocate de alergiile cutanate, insa pot corespunde si altor tipuri de alergii, cele mai frecvente fiind alergiile alimentare, cele respiratorii sau cele medicamentoase. Alergia cutanata este, prin excelenta, alergia de contact. Aceasta se manifesta la atingerea unui obiect, intrucat pielea dezvolta anumite mecanisme anormale.

Descoperiti, in radurile care urmeaza, care sunt principalele tipuri de alergii cutanate, cum pot fi tratate si cateva recomandari pentru persoanele predispuse la alergii.

Tipuri de alergii cutanate

Cele mai frecvente tipuri de alergii cutanate sunt urmatoarele:

  • Alergia la intepaturi de insecte: veninul unor insecte, precum albine, viespi si anumite specii de furnici, poate provoca reactii care merg de la urticarie, umflaturi, roseata pana la soc anafilactic, probleme respiratorii sau dureri abdominale;
  • Alergia la latex: latexul este un material care intra in componenta manusilor medicale, manusilor de bucatarie, a suzetelor, biberoanelor, baloanelor, talpilor de pantofi. In spitale, o mare parte dintre materialele folosite contin latex, de aceea, daca vreo afectiune va aduce pe patul spitalului, nu uitati sa-i comunicati medicului curant ca sunteti alergici la latex;
  • Alergia la colofoniu: colofoniul este o substanta obtinuta dupa distilarea terebentinei, recoltata din arborii rasinosi. Se gaseste in plasturi, in pansamente, in anumite rujuri de buze, in guma de mestecat, cerneluri sau lacuri de unghii. Colofoniul sub forma de pudra este folosit de sportivi pentru imbunatatirea aderentei in sporturi precum rugby, handbal sau escalada. Dansatorii o folosesc pe varfurile pantofilor pentru a evita alunecarea. Sub actiunea transpiratiei, colofoniul din plasturi patrunde in epiderma provocand roseata, edem, mancarime, dar si arsuri epidermice. Daca epiderma este serios afectata de aceasta substanta, atunci cand se dezlipeste plasturele exista riscul de a indeparta si o bucata de piele odata cu el, ceea ce duce la aparitia cicatricelor.
  • Alergia la anumite legume si plante: telina, hibiscusul, smochinul, margaretele, pastarnacul contin anumiti alergeni care, la contactul cu pielea, provoaca reactii dermatologice.

secundara_alergii_inainte de Cum se combat alergiile cutanate

Cum se combat alergiile cutanate

Daca credeti ca suferiti de o alergie cutanata, consultati un specialist – fie un alergolog, fie un dermatolog. Acesta va poate confirma sau infirma temerea dumneavoastra. Este important sa stiti ce alergen va provoaca aceste reactii, pentru a le putea preveni. Medicul va va efectua teste cutanate specifice si va va recomanda anumite analize de sange pentru determinarea alergenului. La recomandarea acestuia, este foarte probabil sa fie nevoie sa va administrati medicamente locale pe baza de corticoizi, cum ar fi creme sau unguente, ori antihistaminice care atenueaza efectele alergiei.

Recomandari de care trebuie sa tina seama o persoana alergica

Pielea unei persoane alergice necesita o atentie speciala. De aceea, folositoare sunt urmatoarele recomandari:

  • Hraniti pielea folosind creme nutritive foarte grase;
  • Evitati sapunul obisnuit, dar optati pentru un sapun foarte gras;
  • Apa in contact prelungit cu pielea poate fi iritanta. Drept urmare, incercati sa reduceti timpul petrecut sub dus;
  • Evitati sa va stergeti foarte insistent dupa ce iesiti de la dus; o piele alergica nu trebuie agresata;
  • Evitati, pe cat posibil, situatiile stresante. Stresul inseamna agravarea bolii, de aceea este necesar sa incercati sa va destindeti apeland la diverse metode de relaxare, exercitii fizice sau la meditatie.
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.