Revista care te menține sănătos

Știri

Vaccinurile salveaza anual 3 milioane de vieti si previn 30 de boli infectioase

10 mai 2019
Share
Vaccinurile salveaza anual 3 milioane de vieti si previn 30 de boli infectioase

Vaccinurile reprezinta cea mai eficienta metoda pentru prevenirea a 30 de boli infectioase. Datorita lor, intre 2 si 3 milioane de vieti sunt salvate anual, la nivel global. Vaccinurile ofera protectie nou-nascutilor, sugarilor, copiilor, dar si adultilor si sunt esentiale nu doar pentru sanatatea individului, ci si pentru sanatatea publica, prin prevenirea morbiditatii si mortalitatii cauzate de diferite boli infectioase.

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), pentru a asigura protectia populatiei si pentru a evita aparitia de epidemii (de boli prevenibile prin vaccinare) este nevoie de o rata de vaccinare de 95%. Insa in Romania rata de vaccinarea este doar 67% pentru unele dintre vaccinurile incuse in Programul National de Vaccinare. Acest fapt are drept consecinta cresterea numarului de cazuri de imbolnaviri si de decese, cum s-a intamplat in cazul rujeolei.

Atelier provaccinare

„Vaccinurile sunt produse sigure, sunt eficace si contribuie direct la salvarea de vieti prin prevenirea multor boli infectioase care pot avea consecinte severe asupra sanatatii copilului sau a adultului. Un aspect deosebit de important, insa, este ca accesul la vaccinuri si vaccinare sa fie asigurat neingradit, astfel incat fiecare individ sa poata beneficia de vaccinul necesar in etapa de viata in care se afla” a declarat prof. dr. Alexandru Rafila, Presedintele Societatii Romane de Microbiologie. Declaratia a fost facuta in cadrul workshop-ului cu tema „Accesul universal la vaccinuri si vaccinare”, organizat la Cluj-Napoca, in parteneriat de Societatea Romana de Microbiologie, Asociatia Romana a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM) si Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice (COPAC).

Concluzii

  • Din cauza procesului lung de fabricatie (intre 3 si 36 de luni) si a unui deficit de capacitate de productie de vaccinuri la nivel global, este necesar ca autoritatile din Romania sa estimeze cat mai corect necesarul de vaccinuri si sa solicite producatorilor cantitatile necesare, in timp util.
  • Vaccinarea este recomandata si pacientilor care sufera de anumite afectiuni cronice, pentru care o boala infectioasa se poate dovedi fatala.
  • Vaccinurile reprezinta, de asemenea, un instrument important de lupta impotriva rezistentei anti-microbiene. Acestea reduc rata bolilor infectioase si reduc consumul de antibiotice necesare pentru tratamentul complicatiilor si de asemenea, reduc cantitatea de antibiotice administrate gresit pentru infectii virale.
#tags   \   , ,
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.