Nutritie

Uleiul de porumb: folosit in cantitati optime, scade nivelul colesterolului

joi, 22 decembrie 2016
Share

Uleiul de porumb este un tip de ulei vegetal, folosit cu precadere la gatit, intrucat are punctul de ardere (de fum) ridicat, fiind astfel mai sanatos. De altfel, consumul sau vine la pachet cu o serie de beneficii pentru sanatate, una dintre cele mai importante fiind protectia cardiovasculara. Atunci cand este folosit in cantitati moderate, uleiul de porumb scade nivelul colesterolului „rau”, LDL-colesterolul.

Desi mai putin popular si utilizat decat uleiurile de floarea-soarelui si masline, uleiul de porumb este totusi o alternativa sanatoasa la acestea, multumita continutului ridicat de acizi grasi polinesaturati si al celui redus de acizi grasi saturati. Cu toate acestea, fiind vorba despre un tip de ulei, si cel de porumb este extrem de caloric (1 lingura furnizeaza cca. 125 de calorii). Astfel, este recomandat consumul moderat pentru a va putea bucura de toate beneficiile sale.

Uleiul de porumb: efecte benefice asupra sanatatii cardiovasculare

Unul dintre cel mai bine documentate efecte pozitive ale consumului de ulei de porumb este asupra sistemului cardiovascular. Acizii grasi polinesaturati, care abunda in acest tip de ulei, sunt esentiali pentru stabilizarea nivelului general de colesterol, protejand astfel sanatatea cardio. Tot gratie acizilor grasi polinesaturati, uleiul de porumb determina si reducerea tensiunii arteriale, fiind recomandat persoanelor care se confrunta cu hipertensiune.

Hipertensiunea si diabetul: un duo periculos

In plus, uleiul de porumb s-a dovedit mai bun pentru sanatatea cardiovasculara decat mult mai popularul ulei de masline extravirgin. Mai exact, un studiu publicat in 2015 in Journal of Clinical Lipidology dezvaluie ca uleiul de porumb determina reducerea nivelului de colesterol „rau”, cu 11%, in timp ce uleiul de masline extravirgin, doar cu 3,5%. Cat despre efectul asupra nivelului total de colesterol, reducerea, in cazul consumului de ulei de porumb, a fost de 8%, iar al celui de ulei de masline extravirgin, de cca. 2%.

Uleiul de porumb, beneficii pentru sanatate

Uleiul de porumb a dovedit multiple beneficii pentru sanatate. Chiar daca efectele pozitive asupra sistemului cardiovascular sunt printre cele mai notabile, beneficiile nu se opresc aici si includ:

  • Efect imunostimulator – acizii grasi polinesaturati favorizeaza reducerea inflamatiilor, sprijinind buna functionare a sistemului imunitar;
  • Efect tonic – acidul linoleic din compozitia uleiului de porumb contribuie la functionarea optima a rinichilor, ficatului, sistemelor reproducator si digestiv;
  • Efect antioxidant – uleiul de porumb este bogat in vitamina E, substanta cu puternice proprietati antioxidante (combate efectul nociv al radicalilor liberi).

Uleiul de porumb: precautiila sf art ulei de porumb result

Pe langa faptul ca furnizeaza un numar ridicat de calorii la o cantitate mica de produs, uleiul de porumb ar trebui consumat in cantitati moderate si ca urmare a continutului mare de acizi grasi Omega-6. Explicatia vizeaza dezechilibrul dintre aportul de acizi grasi Omega-3 si -6; in cazul uleiului de porumb, raportul este de 49 la 1 (Omega-6 vs Omega-3), cel optim pentru sanatate fiind de 4 la 1 sau chiar mai redus. Consumul excesiv de produse cu un continut mare de Omega-6 creste riscul dezvoltarii unor afectiuni precum depresie, cancer mamar si cancer de prostata.

Dana Saporan 

Nota pentru articolul «Uleiul de porumb: folosit in cantitati optime, scade nivelul colesterolului»:5.00/ 5 (2 voturi)
tonica
2017-05-10T18:03:39+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena