Revista care te menține sănătos

Știri

Obezitatea bebelusilor, mostenita inca din uterul mamei

6 octombrie 2011
Share

Este oficial. Un studiu arata, pentru prima oara, ca obezitatea infantila incepe inainte de nastere. Potrivit oamenilor de stiinta britanici, copiii nascuti de mame prea grase au straturi de grasime comparabile cu cele ale adultilor de 50 de ani in jurul abdomenului.

Din 54 de baieti si 51 de fete participanti la studiu, 31 de bebelusi aveau mai mult tesut adipos in jurul abdomenului, prezenta grasimii fiind proportionala cu obezitatea mamei. Potrivit autorului studiului, profesorul Neena Modi, acest lucru arata cat de sensibil este bebelusul la mediul din uter si cum pot aparea anumite efecte pe termen lung chiar inainte de nastere.

Dincolo de faptul ca se nasc supraponderali, acesti bebelusi sunt mai predispusi la problemele de sanatate, cum ar fi bolile cardiace, fragilitatea oaselor, diabetul si astmul.

„In mod normal, un nou-nascut fie nu are deloc grasime la nivelul ficatului, fie are foarte putina. Dar pentru fiecare unitate in plus la indicele masei corporale a mamei, ficatul bebelusului primeste si el cu 8% mai multa grasime”, a mai declarat profesorul Neena Modi. Din nefericire, una din trei femei insarcinate este supraponderala, ceea ce face sa creasca si riscurile legate de sarcina. In cel mai rau caz, se poate ajunge pana la moartea mamei sau a bebelusului.

Cristina Ionescu

Sursa: Daily Mailq

#tags   \   ,
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.