Remedii naturale

Spirulina revigoreaza si fortifica organismul

luni, 7 noiembrie 2011
Share

Spirulina este o alga considerata una dintre primele forme de viata pe pamant. Are o compozitie bogata si variata, este usor digerata si absorbita in organism, ceea ce-i confera proprietati terapeutice deosebite.

Spirulina poate fi administrata atat profilactic, pentru intarirea sistemului imunitar, cat si in scop curativ, pentru diminuarea simptomatologiei si prevenirea recidivelor sau a complicatiilor.

 

Spirulina protejeaza impotriva afectiunilor degenerative

Contine vitamine (beta-caroten, vitaminele A, B1, B2, B3, B6, B12, D, E, K, acid pantotenic, biotina, acid folic), minerale biodisponibile, adica sunt absorbite foarte repede si bine de organism, clorofila cu rol detoxifiant si antioxidant, de intensificare a proceselor metabolice. De asemenea, are in compozitie o enzima cu rol major in apararea organismului contra bolilor degenerative, a afectiunilor maligne, importanta pentru mentinerea tineretii biologice, si acizi grasi polinesaturati Omega-3 si -6.

 

Ajuta la regenerarea celulelor

Este o sursa importanta de acizi nucleici (ADN/ARN), cu rol esential in procesele de regenerare celulara si incetinirea proceselor de imbatranire. Carbohidratii simpli si polizaharidele au rolul de a furniza energie si de a intari sistemul imunitar, iar proteinele vegetale (60-70%) sunt usor digerabile si asimilate de organism. Spirulina este indicata si in perioadele de efort fizic si/sau intelectual, deoarece mareste rezistenta la efort si combate oboseala fizica si psihica.

Spirulina este indicata in carentele de calciu si magneziu, in ulcerele gastric si duodenal, gastrite, colecistite si hepatita cronica (cu rol hepatoprotector, detoxifiant si regenerator hepatic), diabet zaharat (regleaza nivelul glicemiei), obezitate, hipertensiune arteriala, cardiopatie ischemica. Totodata, in tulburarile de dinamica sexuala, glaucom, cataracta, diminuand si simptomatologia in caz de alergii.

 

Spirulina stimuleaza digestia

Regleaza balanta hormonala (adjuvant in impotenta si frigiditate, stimuland spermatogeneza si ovulatia) si productia de corticosteroizi, insulina, hormoni tiroidieni. Spirulina se foloseste adesea si in curele de slabire, deoarece inhiba starea de foame si determina aparitia senzatiei de satietate. Stimuleaza digestia, accelereaza metabolismul, administrandu-se cu aproximativ 30 de minute inainte de masa.

 

Spirulina mentine elasticitatea si tineretea pielii

Datorita continutului bogat in vitamine, minerale si substante antioxidante, ajuta la refacerea organismului dupa chimioterapie, boli infectioase, accelerand procesul de insanatosire dupa traumatisme si interventii chirurgicale. Protejeaza pielea de radicalii liberi, deci prelungeste tineretea biologica a epidermei.

 

Scade colesterolul „rau” si regleaza tensiunea

Spirulina ajuta si la scaderea LDL-colesterolului (colesterolul „rau”), datorita prezentei acizilor grasi Omega-3 si -6, deci previne aparitia aterosclerozei si a tulburarilor de irigatie sangvina la nivel central si periferic, regland tensiunea arteriala.

 

Se poate administra sub forma de pulbere, capsule, comprimate

Se administreaza in doze care variaza intre 500 si 1000 mg, de 2-4 ori/zi pentru adulti. Pentru copii, 500 mg de 1-2 ori/zi, in cure de 30-90 de zile. Dozajul si perioada de administrare trebuie stabilite de medicul fitoterapeut. Se recomanda zdrobirea tabletelor cu dintii si inghitirea cu o cantitate mare de lichide (apa sau ceai cald). Este bine ca tratamentul sa se efectueze cu doze progresiv crescatoare, administrate la distanta intre mese.

 

Posibile efecte adverse ale spirulinei si contraindicatii

La inceputul tratamentului, la unele persoane pot aparea tulburari digestive tranzitorii (balonari, diaree), dureri de cap, alergii cutanate. Din cauza continutului ridicat de proteine, se va recomanda cu precautie pacientilor care prezinta afectiuni renale. De asemenea, spirulina trebuie luata cu prudenta de femeile insarcinate sau de cele care alapteaza. Nu se administreaza in hipertiroidie (contine iod) si copiilor sub 3 ani.

 

 

Dr. Ruxandra Constantina,

Medic specialist medicina de familie,

Competenta apifitoterapie

Nota pentru articolul «Spirulina revigoreaza si fortifica organismul»:4.50/ 5 (8 voturi)
tonica
2017-05-11T14:39:20+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena