Prin sindrom dispeptic înțelegem o entitate clinică heterogenă, definită printr-o serie de semne și simptome digestive superioare care afectează semnificativ calitatea vieții pacientului. Numit și „indigestie”, sindromul dispeptic reprezintă o provocare terapeutică constantă, întrucât foarte des cauzele nu sunt cunoscute, așadar nu pot fi abordate terapeutic. Pacienții care nu se prezintă cu modificări gastrointestinale sunt diagnosticați cu sindrom dispeptic funcțional – o afecțiune cronică, cu recăderi frecvente, pentru care tratamentele disponibile au o eficiență variabilă. Dar, există și cazuri în care alte afecțiuni organice subiacente duc la apariția acestui sindrom.
Ce este sindromul dispeptic și cum apare?
Sindromul dispeptic este definit drept prezența unuia sau mai multor simptome localizate mai ales în regiunea epigastrică, resimțite de pacient ca fiind deranjante sau dureroase, fără o cauză imediat evidentă în cele mai multe dintre cazuri. Aceste simptome trebuie să fie persistente sau recurente pentru cel puțin trei luni, cu debut minimum de șase luni anterior evaluării, conform criteriilor Roma IV, pentru a se pune diagnosticul de sindrom dispeptic. Apariția acestor semne este rezultatul unei disfuncții complexe a tractului digestiv superior, mai ales la nivel de stomac și duoden. Mecanismele care duc la apariția sa nu sunt complet elucidate, dar există teorii:
- hipersensibilitatea viscerală: pacienții cu sindrom dispeptic percep stimulii dureroși relativ mai intens decât populația generală (cum ar fi distensia gastrică postprandială normală);
- tulburări de motilitate gastrică: golirea gastrică întârziată sau adaptarea limitată a fundului gastric la ingestia alimentară;
- inflamație subclinică: evidențiată în special la pacienții cu sindrom dispeptic funcțional, cu infiltrate eozinofilice sau mastocitare în mucoasa duodenală;
- dezechilibrele microflorei intestinale.
O componentă foarte importantă o reprezintă factorii psihosociali – anxietatea, depresia, stările emoționale puternice sau tulburările somatomorfe – care contribuie la accentuarea simptomelor și la croncizarea tabloului clinic.
Sindrom dispeptic – cauze și factori de risc
Sindromul dispeptic poate fi clasificat în două mari categorii: dispepsia funcțională și dispepsia secundară unor afecțiuni organice sau tratamente medicamentoase. Diferențierea este esențială în vederea inițierii tratamentului.
Sindrom dispeptic funcțional
Este cea mai frecventă formă (60-70% din cazuri), fiind o afecțiune idiopatică diagnosticată în esență prin excluderea altor cauze organice. Acest tip de sindrom dispeptic se împarte, la rândul său, în două subtipuri clinice:
- sindromul dispepsiei postprandiale: caracterizat prin sațietate precoce, balonare epigastrică, plenitudine abdominală postprandială (senzația de „prea plin” după masă);
- sindromul dispepsiei de tip dureros: dominat de durerea sau de arsurile epigastrice, dar fără legătură strictă cu mesele.
Mecanismele implicate includ disfuncția motorie a stomacului, sensibilitatea crescută la starea de distensie gastrică și factori psihologici (stres, anxietate). Infecția cu Helicobacter pylori este prezentă la unii pacienți, dar nu este cauzat principală a acestor tipuri de sindrom dispeptic.
Sindrom dispeptic organic
În acest caz, simptomele dispeptice sunt secundare unor afecțiuni structurale sau metabolice:
- boala de reflux gastroesofagian (se suprapune cu dispepsia prin arsura epigastrică);
- ulcerele gastrice și duodenale (infecția cu Helicobacter pylori, administrarea prelungită de antiinflamatoare nesteroidiene);
- gastrită cronică (inclusiv cea atrofică);
- neoplasme gastrice (mai ales în cazul pacienților cu vârsta >55 ani);
- pancreatita cronică sau insuficiența pancreatică exocrină;
- afecțiuni metabolice (hipercalcemie, diabet zaharat cu gastropareză).
Medicamentele precum antiinflamatoarele nesteroidiene, antibioticele, corticosteroizii, precum și bifosfonații sau suplimentele cu fier pot induce simptome dispeptice. De asemenea, fumatul, consumul excesiv de cafea și alcool tind să agraveze și să declanșeze simptomele asociate.
Sindrom dispeptic – simptome și manifestări
Pacienții cu sindrom dispeptic prezintă un ansamblu de simptome digestive superioare, care au tendința de a varia în intensitate și frecvență. Cele mai frecvente simptome asociate sunt:
- disconfort sau durere epigastrică;
- senzația de plenitudine postprandială, adesea precoce;
- balonare, eructații;
- distensie abdominală;
- meteorism abdominal;
- senzația de arsură la nivelul stomacului sau retrosternală;
- senzația unu gust acru, amărui, în gură;
- greață, uneori chiar vărsături.
Simptomele pot fi persistente sau recurente, de regulă fără o legătură clară cu structura mesei, iar uneori nu răspund la medicație standard. Semnele de alarmă, care ridică necesitatea imediată a consultului medicului gastroenterolog, includ: scădere ponderală inexplicabilă, dificultăți de deglutiție (disfagie), anemie feriprivă, hemoragie digestivă, antecedentele familiale pozitive de cancer gastric și debutul recent al simptomelor la persoane cu vârsta >55 ani.
Diagnosticul de sindrom dispeptic
Stabilirea diagnosticului de sindrom dispeptic necesită o evaluare clinică riguroasă. Scopul este identificarea cauzei organice sau, prin excludere, stabilirea dispepsiei funcționale. Endoscopia digestivă superioară este investigația de elecție – mai ales în prezența semnelor de alarmă și la pacienții cu vârsta >55 ani. Aceasta permite excluderea leziunilor organice, identificarea gastritei, herniilor hiatale și recoltarea de biopsii pentru testarea infecției cu Helicobacter pylori. Testele neinvazive pentru Helicobacter pylori (testul respirator cu uree marcată, antigen fecal sau teste de serologie) pot fi utilizate în cazurile fără indicație imediată pentru endoscopie.
Alte explorări utile pot include ecografia abdominală (pentru excluderea patologiei biliare) sau teste de motilitate, pH-metria esofagiană în cazurile selecționate. Diagnosticul sindromului de dispepsie funcțională este pozitiv doar după excluderea tuturor cauzelor organice cunoscute în conformitatea criteriilor Roma IV. Criteriile Roma IV sunt următoarele: (1) senzația specifică de plenitudine postprandială deranjantă, (2) sațietatea precoce, (3) durere epigastrică sau arsură (fără vreo altă afecțiune metabolică sau structurală ce ar putea să o explice), (4) durata acestor simptome este de cel puțin trei luni și au apărut cu cel puțin șase luni înainte de control.
Tratament sindrom dispeptic
Nu există un tratament curativ pentru sindrom dispeptic, îndeosebi în contextul diagnosticului de sindrom dispeptic funcțional. În formele organice, abordarea terapeutică vizează patologiile subiacente – dacă acestea sunt tratabile. În sindrom dispeptic funcțional, managementul este în mod obișnuit empiric, secvențial și personalizat. Inițial, se recomandă modificări specifice ale stilului de viață:
- evitarea meselor copioase și adoptarea unui program de mese regulate;
- porționarea atentă a meselor, fiecare masă fiind necesar să includă și o sursă importantă de fibre vegetale care ajută la digestie;
- limitarea consumului de cafea, alcool și băuturi carbogazoase;
- renunțarea la fumat;
- gestionarea eficientă a stresului;
- adoptarea unui program regulat de somn, cu respectarea necesarului orelor de somn.
Se recomandă instituirea unei diete fracționate, hipolipidice (sărace în grăsimi), cu evitarea mai ales a alimentelor fermentative, a celor prăjite, bogate în zaharuri rafinate sau picante. În egală măsură, există și alternative farmacologice de tratament, care de cele mai multe ori completează schimbările stilului de viață:
- inhibitori ai pompei de protoni, eficiență în sindrom dispeptic de tip dureros, dar la care se poate renunța în contextul în care nu au efectul dorit;
- prokinetice (metoclopramid, domperidonă, itoprid), în sindrom dispeptic postprandial, însă au eficiență variabilă și efecte secundare importante;
- antidepresive triciclice în doze mici, în cazurile refractare sau în cele care au o componentă psihosomatică semnificativă.
Eradicarea infecției cu Helicobacter pylori duce la ameliorarea simptomelor (la un grup limitat de pacienți cu sindrom dispeptic asociat). Anumite ceaiuri – mentă, ghimbir, mușețel – pot ajuta la ameliorarea simptomelor de sindrom dispeptic, iar alternativele homeopate, cum ar fi Ipeca, Arsenicum, Colocynthis, Podophyllum sunt deseori eficiente. Nu trebuie subestimată, sub nicio formă, componenta psihosomatică pe care acest sindrom dispeptic o are. La multe persoane cu sindrom dispeptic se observă o îmbunătățire a simptomelor și o ameliorare a frecvenței în cazul în care apelează la terapie cognitiv-comportamentală, cu beneficii importante pe termen lung.
Foto: shutterstock.com
