Revista care te menține sănătos

Știați că?

Penicilina a fost o descoperire accidentală

Dr. Mariana Păduraru, medic primar medicină generală
15 noiembrie 2019
Share
Penicilina a fost o descoperire accidentală

Datorită descoperirilor realizate de-a lungul timpului, astăzi, medicii din întreaga lume tratează cu succes pacienții și salvează vieți.

După o vacanță de două săptămâni, întors în laboratorul său, bacteriologul Alexander Fleming (1881-1955) a observat că printre coloniile de stafilococi se dezvoltase o colonie de microorganisme de culoare albastră. În experimentele următoare, Fleming a descoperit că Penicillium notatum nu doar controla dezvoltarea bacteriilor, ci le și ucidea. A fost nevoie de alți câțiva ani pentru descoperirea potențialului penicilinei, dar și de alți cercetători.

Albert Alexander, poliţist, a fost prima persoană căreia  i-a fost administrată injectabil penicilină. El s-a infectat în urma unei zgârieturi, iar rana s-a agravat. Chiar dacă oamenii de știință nu au reușit să salveze viața pacientului, au reușit să demonstreze unele dintre efectele terapeutice ale penicilinei.

Howard Florey și Ernst Chain au reusit cu succes să izoleze penicilina și să-i analizeze în detaliu efectele. Acest lucru înseamna că medicamentul ar putea fi produs în masă. Howard Florey și Ernst Chain au împărțit premiul Nobel cu Fleming pentru munca lor, în 1945. Medicamentele cu penicilină pot fi utilizate pentru a trata o serie de infecții bacteriene diferite și sunt folosite şi astăzi.

Penicilina poate trata infecții precum:

  • amigdalită
  • bronşită
  • pneumonie
  • boala meningococică
  • febră reumatică
  • boala Lyme
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.