Mama si copilul

Miracolul suprem: Cele mai frumoase noua luni din viata…

luni, 5 martie 2007
Share

Cand un cuplu isi doreste un copil trebuie sa ia toate masurile pentru asigurarea unei sarcini si nasteri normale. Aceasta presupune verificarea starii de sanatate a ambilor parinti, eliminarea tuturor riscurilor in ceea ce priveste mostenirea unor boli ereditare si adoptarea unui mod de viata armonios.

Orice viitoare mamica isi doreste un copil sanatos. De aceea, trebuie sa va supuneti periodic examenelor medicale si sa aveti o alimentatie corecta. Pentru aceasta ar trebui sa va cantariti periodic si sa eliminati excesul ponderal (acolo unde este nevoie), sa renuntati la alcool, nicotina si la drogurile recreationale, sa renuntati la unele medicamente cum ar fi cele pentru insomnii sau anxiolitice (de linistire) si de asemenea sa nu recurgeti la diuretice, purgative sau laxative.

Faceti cat mai multa miscare in aer liber (minim 90 minute zilnic), evitati aglomeratia care v-ar putea pune in contact cu indivizi cu diverse afectiuni virale si eliminati situatiile care ar putea determina cresterea temperaturii corpului.

Primul pas…

La primul examen, cel premergator sarcinii, sunt recomandate urmatoarele investigatii:
Consult ginecologic si citologie vaginala (frotiul Babes – Papanicolau); Determinarea grupului sangvin si al factorului Rhesus (Rh) al celor doi parteneri; Hemoleucograma (pentru a stabili o eventuala anemie); Glicemia; Sumarul de urina; Titrul anticopilor de tip IgG pentru toxoplasma, cytomegalovirus si rubeola; Teste serologice pentru sifilis; Testarea pentru virusul HIV.

Semnele unei eventuale sarcini

Semnele si simptomele de probabilitate a sarcinii debuteaza cu incetarea menstrelor, modificari ale sanilor care sunt durerosi si in tensiune, greata cu sau fara varsaturi, oboseala accentuata, labilitate emotionala si posibile modificari ale gustului.

Primul trimestru

Totul incepe cu fecundarea – fuziunea ovulului cu spermatozoidul si formarea oului. Fecundarea fiind realizata, oul paraseste trompa uterina pentru a se stabili in cavitatea uterina. Oul este constituit dintr-un strat celular – trofoblast, la originea placentei, de o cavitate numita blastocel si de o gramada celulara, butonul embrionar, la originea embrionului.

In a 6-a zi debuteaza etapa cea mai dificila a dezvoltarii: implantarea blastocistului in peretele uterin – nidatia.
In cea de-a 2-a saptamana de viata celulele oului (embrioblast) se diferentiaza in doua straturi: ectoblastul si entoblastul, iar apoi in trei straturi de celule (ectoblast, entoblast si mezoblast) in cea de-a 3-a saptamana.

Ectoblastul va da nastere sistemului nervos, epidermei si derivatelor sale (parul, unghiile, glandele sudoripare, structuri ale ochiului), mezoblastul formeaza muschii, oasele, vasele de sange, rinichii, splina, ovarele/testiculele si stratul profound al pielii, iar entoblastul va da nastere plamanilor, ficatului, glandei tiroide, pancreasului, vezicii si cailor urinare.

In a 21-a zi inima embrionului incepe sa bata – este evident imperceptibila la stetoscop, dar poate fi perceputa gratie ecografului. Acesta este un moment extrem de impresionant pentru viitorii parinti.

La 28 de zile apar mugurii membrelor inferioare, incepe formarea plamanilor, a ficatului si pancreasului. De precizat ca tubul digestiv este deja bine conturat. Capul se redreseaza si fata se contureaza. Se disting bine gura, nasul, urechile, ochii si pleoapele.

Cele patru camere ale cordului sunt structurate complet la 49 de zile si sangele este impins in vase. Se formeaza cordonul ombilical ce contine vase prin care vor ajunge la fat oxigenul si toate substantele nutritive necesare si vor fi evacuate deseurile. Incepe formarea aparatului genital si a glandei tiroide.
Caseta: La 10 saptamani de amenoree (lipsa menstruatiei), aproximativ 8 saptamani de dezvoltare embrionara, embrionul va fi denumit fetus.

La 11 saptamani parul si unghiile incep sa creasca, iar dupa a 12-a saptamana faza cea mai vulnerabila pentru dezvoltarea fatului a trecut, iar riscul de pierdere a sarcinii a scazut semnificativ. Apar corzile vocale, fatul are acum aproape 18 g si 6,5 cm lungime, degetele de la picioare sunt acum separate si fata este complet formata.

… si cel de al doilea trimestru

In trimestrul al doilea vestea cea mai buna pentru mamici este ca vor scapa de greturile matinale, deoarece placenta preia acum functia de hranire si de productie hormonala. Pielea este mai pigmentata, pe mijlocul abdomenului apare asa numita linea nigra, iar mameloanele sunt mai intunecate. Bebelusul raspunde acum la stiumuli precum zgomotul, lumina si atingerea, desi nu se simte cum se misca.

In cea de-a 15 saptamana fatul are circa 10 cm lungime si ii va creste parul pe corp, inclusiv genele si lanugo (perisorul fin care ii va acoperi fata si corpul pana aproape de nastere). Tot acum incepe sa aiba si reflexul de supt! In saptamana 16 incepeti sa simtiti primele miscari, foarte discrete, ca niste bule de gaz.

Foarte important! In saptamanile 13-16 de sarcina incep miscarile respiratorii ale toracelui, toate organele se dezvolta si isi perfectioneaza functiile.

La 18 saptamani se dezvolta uterul daca este vorba de o fetita, iar daca este baiat se va vizualiza cu ajutorul ecografului penisul. La 19 saptamani cantareste circa 300 g, iar in aceasta perioada se dezvolta structurile nervoase raspunzatoare de gust, miros, auz, vaz si simt tactil, iar copilul poate reactiona acum la zgomote din afara uterului.

Saptamana 21 – apare vernixul, o substanta alba, grasoasa, produsa de glandele sebacee, care ii protejeaza pielea.

Saptamana 24 – incepeti sa simtiti contractiile Braxton Hicks, contractii fiziologice care pompeaza sange in uter pe parcursul sarcinii si va ajuta corpul sa se pregateasca pentru travaliu. In saptamana 25 apare reflexul de inghitire, poate deschide ochii, se dezvolta coloana vertebrala, vasele de sange din plamani si ajunge sa cantareasca 700 de grame. Are perioade de somn si de veghe. Corpul este in continuare acoperit cu vernixul care ii protejeaza bine pielea inca imatura si previne incolacirea cordonului ombilical in jurul gatului.

In saptamanile 27-29 pentru mamica este o perioada un pic mai dificila – este predispusa la infectii urinare (de aceea este indicat sa beti multa apa – minim 2,5 litri zilnic), puteti simti tensiune in sani – din saptamana 28 si pana la 72 de ore dupa nastere sanii vor secreta colostru (lichid care protejeaza fatul mai ales acum cand sistemul lui imunitar este incomplet dezvoltat).

Medicul va va chema la control din doua in doua saptamani, control in cadrul caruia tensiunea arteriala va fi masurata foarte atent. Creierul copilului creste in dimensiune si devine mai complex, cantareste un kilogram si inima ii bate mai tare, cand ii vorbiti va recunoaste vocea.

Pentru ca plamanii sunt suficient dezvoltati, copilul are sanse de supravietuire daca se naste dupa a 28-a saptamana.

Trimestrul al treilea si… ultimul

La 30 de saptamani fatul are circa 40 de cm si cantareste un pic peste 1.300 de g, lanugo incepe sa se desprinda, acumuleaza din ce in ce mai multa grasime, formandu-si chiar depozite de grasime, iar oasele sunt din ce in ce mai solide. La 32 de saptamani are 41 de cm, iar vernixul – substanta grasa cu care este acoperit – devine mai dens.

La 33 de saptamani copilul are aproximativ 2 kg, volumul de lichid amniotic (lichidul protector pe care fatul il respira) atinge valoarea maxima. Volumul de sange creste cu 40% pentru a asigura hrana fatului, irigarea uterului si a placentei.

La 34 de saptamani pe masura ce coboara in pelvis, forma abdomenului se schimba. La examenul ecografic va fi vizualizata pozitia fatului – cu funduletul in sus, cu capul in jos, pregatit pentru travaliu. Ecografia facuta in aceasta perioada este extrem de spectaculoasa pentru viitorii parinti si are un impact emotional deosebit asupra acestora.
In saptamana 36 fatul are in jur de 2.570 de g si 49 de cm si, pe masura ce capul se angajeaza in pelvis, burtica mamei coboara si poate respira mai usor.

La 37 de saptamani fatul poate sa respire, sa suga, sa inghita si are si majoritatea reflexelor. Se poate spune ca este pregatit sa se nasca, dar orice zi in plus este benefica pentru el. In saptamana 39 fatul va lua din ce in ce mai putin in greutate. Colul s-a deschis partial si aveti contractii destul de puternice.

Sfaturi pentru… viitorii tatici!

Fiti optimisti! Pastrati-va bucuria si interesul pentru viata. Bucurati-va impreuna de tot ceea ce este in jur: primavara, soare, viata, natura, dar mai ales de minunea de la… mami. Dezvoltati-va simtul umorului si folositi umorul ca o strategie impotriva stresului (inerent acestei perioade).

Fiti romantic si creativ! Surprindeti-va sotia cu gesturi placute. Pregatiti cina la lumina lumanarilor, daruiti-i florile preferate. Va fi o dovada de atentie, iubire, respect si, nu in ultimul rand, apreciere.

Rasfatati-va sotia!
Incercati sa ii faceti un masaj, o va relaxa. Gesturile tandre, mangaierile, imbratisarile delicate, vor stimula creierul sa produca “hormonii fericirii”, diminuand considerabil stresul.

Ziua cea mare…

Asa soseste sfarsitul frumoasei aventuri care a durat 9 luni.

Aveti 40 de saptamani, copilul a coborat si apasa pe colul partial deschis. A venit momentul sa va tineti in brate minunea cu care ati trait timp de noua luni cea mai frumoasa aventura a vietii.

Urmeaza… etapele travaliului!
Travaliul se caracterizeaza prin contractii care au loc la intervale din ce in ce mai mici, cu intensitate din ce in ce mai mare si care provoaca dilatarea colului:
Prima etapa – duce la stergerea si dilatarea colului si incepe atunci cand contractile uterine sunt suficient de frecvente, intense si lungi pentru a initia stergerea si dilatarea colului – la prima nastere dureaza cam 12 ore, iar la urmatoarele timpul se va mai scurta (putand dura la a patra nastere, de exemplu, doar 5 – 6 ore);

A doua etapa implica expulzarea fatului – ea incepe cu dilatarea completa a colului si se termina cand fatul este degajat complet;
Cea de-a treia etapa implica separarea si expulzarea placentei. Incepe o data cu eliberarea fatului si se termina cu eliberarea (degajarea) placentei.

Durata medie a sarcinii este de 266 de zile, adica 38 de saptamani de la conceptie sau 40 de saptamani de amenoree (lipsa a menstruatiei)!

Aceasta este “povestea” celei mai mari minuni! Minunea devenirii umane!

Dr. Alin Popescu
Medic coordonator F.R.Rugby
Tel: 0726/777.137
E- mail: [email protected]

Nota pentru articolul «Miracolul suprem: Cele mai frumoase noua luni din viata…»:3.67/ 5 (3 voturi)
#tags   \  
tonica
2017-05-11T14:30:10+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena