Revista care te menține sănătos

Investigații necesare

Mamografia salvează vieţi. Spuneţi NU cancerului de sân!

4 mai 2022
Share
Mamografia salvează vieţi. Spuneţi NU cancerului de sân!

Controalele de rutină pentru depistarea cancerului de sân sunt ecografia de sân şi mamografia. Dacă ecografia de sân se poate face oricând, la cerere, pentru  mamografie – care este iradiantă – este nevoie de recomandarea unui specialist. Dacă nu există suspiciuni sau antecedente familiale, examinarea mamografică de screening (control fără simptome) se efectuează după vârsta de 40 de ani. Specialiștii senologi indică efectuarea mamografiei bilaterale la doi ani de zile, ca screening.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Multivitamine şi Minerale Naturalis, un mix de 17 vitamine şi minerale esenţiale pentru buna funcţionare a organismului.

„Prezența anomaliilor sau absența lor la controlul palpator senologic nu e întotdeauna corelată cu examinările imagistice. Astfel, anumite modificări vizibile ecografic sau mamografic nu se simt la palpare. Autopalparea aduce pacienta mai devreme la examinarea imagistică, dar nu elimină necesitatea acesteia și nu o înlocuiește“, precizează Cristina Aurelia Bilbie, medic primar radiologie – imagistică medicală în cadrul Rețelei de sănătate REGINA MARIA, cu competențe în senologie, computer tomograf și imagistică prin rezonanță magnetică.

Avantajele controlului periodic la sâni

Cum decurge o mamografie

Mamografia este o examinare iradiantă, dar acest lucru nu trebuie să vă sperie. Noile aparate de mamografie permit dozarea și reducerea cantității de raze X. Doza totală de raze a unei mamografii este mult mai scăzută decât doza unei radiografii pulmonare.

Multe femei se tem sau au auzit că mamografia este durereroasă. Dr. Cristina Aurelia Bilbie atrage atenţia că durerea din timpul examinării mamografice este, de fapt, o presiune dată de compresia sânului între două plăci. Această compresie durează câteva secunde. În plus, presiune este resimțită diferit de fiecare femeie, în funcție de sensibilitatea fiecăreia. Pentru a evita acest disconfort se recomandă realizarea investigației în primele zile după menstră, atunci când sânii sunt mai puțin sensibili.

Fiecare sân va fi examinat radiografic separat şi este necesar ca pacienta să își țină respirația pentru câteva secunde în timp ce se face fiecare radiografie. Pentru unele radiografii, sânul va fi comprimat pentru scurt timp între două plăci din material plastic. Se realizează două compresii pentru fiecare sân în parte, în unghiuri diferte de înclinație.

De reţinut! Dacă vă mişcaţi în timpul realizării mamografiei, rezultatul (imaginea mamografică) va fi compromis. De asemenea, din acelaşi motiv nu se recomandă folosirea produselor cosmetice înainte de efectuarea mamografiei. La această categorie intră: deodorante, pudre, loțiuni, parfumuri sau creme la nivelul sânilor sau axilei.

Menopauza şi importanţa mamografiei

mamografia, mamografie, cancerul de sân, screening,

Recorduri negative

  • 8 din 10 femei din România au declarat că nu și-au efectuat niciodată în viața lor o mamografie spune un articol din revista National Library of Medicine.
  • România ocupă ultimul loc în UE în materie de screening pentru cancerul de sân. Concluzia aparţine unui studiu Eurostat.
  • Cancerul de sân a reprezentat în 2020 a treia cea mai întâlnită formă de cancer la femei, înregistrându-se peste 12.000 de noi cazuri. În acelaşi an, peste 4.000 de femei au murit din cauza cancerului de sân. Cifrele aparţin Institutului Național de Sănătate Publică.
  • În Romania, potrivit unui studiu realizat de Coaliția Organizațiilor de Pacieți cu Afecțiuni Cronice, 74% din cancerele de sân sunt diagnosticate în faza avansată, atunci când tratamentul nu mai poate aduce vindecarea, ci doar prelungirea vieții. Descoperit în fază incipientă, cancerul de sân poate fi vindecat.
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.