Revista care te menține sănătos

Medicină de familie

Insolatia

1 iunie 2007
Share

Insolatia ne poate tulbura linistea vacantei atat de asteptata si apare dupa expunerea indelungata la razele solare pe timp de canicula. Se instaleaza mai rapid atunci cand temperatura ridicata a mediului inconjurator este insotita de umiditate crescuta, insolatia fiind produsa de razele ultraviolete B.

Mai predispusi la insolatie sunt bolnavii cardiaci (cei suferinzi de o afectiune cardiaca acuta sau cronica), persoanele supraponderale, bolnavii cu probleme endocrinologice sau de metabolism. Insolatia este mai frecventa la varstele extreme (copii mici sau batrani). Trebuie de asemenea precizat ca insoletia nu este exclusiv apanajul vacantelor ea putand aparea si la persoane care lucreaza timp indelungat direct sub razele solare (in camp deschis, de exemplu, intre orele 11 -17 in lunile iunie – august).

Factorii care conduc la aparitia insolatiei sunt: activitatea fizica intensa, vremea umeda si foarte calda, expunerea directa la razele solare (mai ales a capului), imbracamintea groasa si deshidratarea. De fapt toti acesti factori impiedica organismul sa se poata „racori” singur (prin intermediul transpiratiei).

Cum se manifesta insolatia?

Insolatia se manifesta prin mai multe simptome aparute dupa expunerea intensa la soare cu capul descoperit. Intai apare o stare de slabiciune generala, oboseala, somnolenta, gura uscata si sete puternica. La acestea se adauga ameteala si durerea de cap (cefalee pulsatila). Insa caracteristica principala a insolatiei este varsatura in jet neinsotita de greata (varsatura de tip central, in termeni medicali, care se deosebeste de varsatura legata de tractul digestiv tocmai prin absenta starii de greata).

In cazurile de insolatie grave apar miscari necoordonate, lesin, stare de confuzie care poate evolua pana la afectarea constientei cu delir si halucinatii. Toate aceste manifestari sunt expresia vasodilatatiei la nivel cerebral produsa de caldura excesiva. Dilatarea vaselor cerebrale poate avea ca urmare edemul cerebral sau chiar hemoragia cerebrala (complicatie extrem de redutabila). Bolnavul suferind de insolatie are fata congestionata (rosie), tegumetele acoperite de transpiratie, poate chiar frisoane.

Persoanele mai sensibile la actiunea razelor de soare si implicit cu risc crescut de a face insolatie sunt cele cu pielea deschisa la culoare; oamenii bruneti cu pielea creola fac mai greu insolatie decat cei blonzi. Acestia din urma trebuie sa foloseasca la plaja creme de protectie SPF (factor de protectie solara) mare, 15 sau peste. Dupa 3-4 zile se pot aplica creme cu factor de protectie mai mic. Cu cat SPF-ul este mai mare, cu atat protectia este mai eficienta. Cifra lui arata de cate ori se amplifica practic apararea naturala a pielii impotriva razelor ultraviolete.

InsolatiaCum sa prevenim neplacerile cauzate de insolatie?

Prevenirea insolatiei se face prin acoperirea capului cu o palarie sau sapca, iar expunerea la razele solare se va face sub umbrela de soare. Este bine ca aceasta expunere sa fie evitata intre orele 11-17, atunci cand puterea ultravioletelor este mai mare ca si efectul lor nociv. Nu trebuie consumate bauturi alcoolice in timpul caniculei, deoarece favorizeaza instalarea insolatiei. Sunt indicate haine in culori deschise, din materiale naturale precum in, bumbac, matase naturala. Pe cat posibil se va evita efortul fizic prelungit (de genul intrecerilor sportive).

Care este tratamentul indicat in insolatie?

Daca s-a produs insolatia, bolnavul respectiv trebuie in primul rand dus la umbra sau intr-o incapere racoroasa, ventilata si va fi invelit in cearceafuri ude. Se recomanda aplicarea de comprese reci sau pungi cu gheata pe frunte si la incheieturile mainilor. De asemena, mainile si picioarele trebuie masate pentru a stimula circulatia sanguina. O amliorare a simptomelor de insolatie se produce daca se administreaza pacientului lichide relativ reci (1,5 litri in 2 ore) si dupa caz antialergice sau antitermice. In tot acest timp, acesta trebuie sa stea cu capul mai ridicat decat restul corpului. In cazul in care pacientul nu raspunde la tratamentul obisnuit indicat in situatiile de insolatie sau in cazul unei evolutii severe de la inceput, pacientul trebuie transferat la cea mai apropiata unitate sanitara pentru aplicarea tratamentului specializat.

Dr. Alin Popescu

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.