Revista care te menține sănătos

Boli infecțioase

Informații complete despre infecția cu stafilococ auriu

Alida Enache; Surse: health.clevelandclinic.org, nhs.uk/conditions, mayoclinic.org, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov, msdmanuals.com
12 mai 2023
Share
Informații complete despre infecția cu stafilococ auriu

Infecția cu stafilococ auriu este una dintre cele mai comune și periculoase infecții bacteriene care afectează oamenii din întreaga lume. Acestă bacterie poate fi găsită pe pielea sau în nasul persoanelor purtătoare, fără a provoca, însă, vreo problemă de sănătate. Totuși, există și cazuri în care pot apărea complicații ale infecției, mai ales dacă nu se administrează tratamentul potrivit încă de la primele simptome ale declanșării acesteia.

Stafilococul auriu se poate transmite cu ușurință de la o persoana la alta, atât prin contactul piele pe piele cât și prin intermediul obiectelor contaminate. În general, sunt vizați pacienții cu imunitatea scăzută sau cei care dețin dispozitive medicale invazive, însă chiar și persoanele perfect sănătoase pot fi afectate. Boala poate avea manifestări ușoare sau poate fi fatală, dacă nu se acționează la timp.

Din fericire, există numeroase măsuri prin care se poate evita contractarea acestei bacterii, ele constând în respectarea unor reguli banale de igienă personală.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Naturalis ImunoSuport ULTRA. Acesta contribuie la funcţionarea normală a sistemului imunitar, datorită combinaţiei de vitamina D, vitamina C şi zinc, care acţionează sinergic.

Ce este stafilococul auriu?

Stafilococul auriu este una dintre cele mai periculoase și răspândite bacterii, care poate cauza numeroase probleme de sănătate la oameni. Pneumonia, infecțiile valvelor cardiace, otitele și infecțiile la nivel osos sunt doar câteva dintre complicațiile care pot apărea ca urmare a contractării acestei bacterii.

Răspândirea stafilococului auriu se poate produce destul de ușor și, din păcate, în unele cazuri de infecție tratamentul nu dă roade. De ce? Ei bine, acest agent patogen are rezistență sporită la antibiotice.

Majoritatea infecțiilor nu sunt grave și, deseori, oamenii nu sunt conștienți de faptul că sunt purtători ai bacteriei. Totuși, există și cazuri în care pot apărea numeroase complicații, dacă se întârzie începerea tratamentului.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Vitamina C 1000 mg plus Zinc de la Naturalis, recomandată pentru îmbunătăţirea imunităţii, protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ.

stafilococ auriu, infecții, bacterii,

Cauzele infecției cu stafilococ auriu

Stafilococul auriu este o bacterie comună care poate fi găsită, în mod normal, pe piele și în nazofaringe. Unele persoane pot fi purtătoare fără să dezvolte o infecție și fără să prezinte vreun simptom, ceea ce face răspândirea bacteriei atât de ușoară.

Stafilococul auriu poate fi transmis prin contactul cutanat cu o persoană infectată, prin răni sau prin anumite zone în care pielea este iritată și deteriorată. De asemenea, bacteria se poate lua și prin contactul direct cu obiectele contaminate, cum ar fi cele de uz personal (periuță de dinți, prosoape etc.). De menționat este și faptul că, în unele cazuri, infecția cu stafilococ auriu se poate dezvolta chiar și după consumul unor alimente infectate.

În mod normal, mucoasele și pielea ar trebui să protejeze organismul de bacterii, însă în cazul în care aceste bariere sunt afectate, infecția cu stafilococ auriu nu mai poate fi evitată. Persoanele care prezintă risc crescut sunt cele cu sistem imunitar scăzut sau cele care poartă diverse dispozitive medicale invazive.

Bacteria stafilococ auriu este extrem de rezistentă în condiții diverse de mediu, chiar și la temperaturi extreme, și reușește să supraviețuiască o lungă perioadă de timp pe orice suprafețe.

Staphylococcus aureus, stafilococ auriu, infecții, bacterii,

Simptomele infecției cu stafilococ auriu

După cum am menționat deja, există mai multe tipuri de infecție care pot fi declanșate după contractarea stafilococului auriu, fiecare având simptome diferite.

Infecțiile din organism cu stafilococ auriu

Pneumonia – are ca simptome principale dificultățile respiratorii, tusea cu spută și sânge, febra mare și apariția abceselor pulmonare, în care se poate acumula puroi.

Infecțiile mamare – zona din jurul mamelonului se înroșește și pot apărea dureri foarte puternice.

Infecția sângelui – poate fi fatală în cazul persoanelor cu arsuri severe. Aici, infecția cu stafilococ auriu are ca simptom principal febra puternică.

Infecțiile sinusale și otice – se manifestă prin febră, durere sinusală la nivelul urechii, cefalee, secreții nazale purulente, congestie nazală.

Intoxicație alimentară – în acest caz, infecția cu stafilococ auriu are ca simptome principale senzația de greață și vărsăturile. Ulterior, se poate produce deshidratarea severă.

Endocardita – poate fi fatală. Primele semne ale instalării acestei boli sunt apariția dificultăților respiratorii și insuficiența cardiacă.

Osteomielita – se manifestă prin frisoane, febră și dureri osoase puternice.

Sindromul de șoc toxic – este o formă gravă de septicemie. Simptomele acestui tip de infecție cu stafilococ auriu sunt: durerile musculare, apariția erupțiilor cutanate și febra.

Infecțiile cutanate cu stafilococ auriu

Abcesul sau furunculii – atunci când se localizează colecții de puroi sub piele.

Celulita – poate fi dureroasă și determină înroșirea pielii.

Foliculita – apare la rădăcina firului de păr, cauzând inflamația locală și apariția unor puncte roșii sau umflături vizibile pe suprafața pielii.

Impetigo – este o afecțiune care presupune apariția unor vezicule superficiale, pline cu lichid. Acestea provoacă răni, mâncărime și se pot sparge.

Necroliza epidermică toxică – sunt afectați copiii și bebelușii. În acest caz, infecția cu stafilococ auriu se manifestă prin descuamarea epidermei pe suprafețe mari ale corpului.

Infecția cu stafilococ auriu – Cum se pune diagnosticul

Pentru a pune diagnosticul de infecție cu stafilococ auriu, medicul va realiza o examinare fizică și va testa fluidele infectate. În cadrul examenului fizic, se verifică leziunile prezente pe piele. Ulterior, pentru a se elimina posibilitatea existenței altor boli cu simptome asemănătoare, se va face un set de analize amănunțite.

Analizele recomandate pentru depistarea infecției cu stafilococ auriu sunt: probele de țesut sau de secreții nazale, analizele de urină și de sânge.

În unele cazuri, se poate face și o ecocardiografie pentru a se afla dacă infecția cu stafilococ auriu a ajuns la nivelul inimii. În funcție de gravitatea bolii, pot fi necesare și teste imagistice, cum ar fi computerul tomografic (CT).

stafilococ auriu, infecții, bacterii,

Infecție cu stafilococ auriu – tratament

Tratamentul infecției cu stafilococ auriu este stabilit în funcție de gravitatea bolii și de zona corpului care a fost afectată. În general, se recomandă un antibiotic pentru a trata afecțiunea, însă în unele cazuri ar putea fi necesar și drenajul colecțiilor purulente. Dacă infecția s-a extins pe suprafața pielii și a acumulat puroi, medicul va face o incizie pentru a elimina lichidul. Apoi, va recomanda un unguent care să sporească refacerea dermului.

Antibioticul se poate administra intravenos în cazul în care vorbim despre o infecție severă cu stafilococ auriu. Ulterior, se va continua tratamentul pe bază de pastile la domiciliul pacientului.

Tratamentul chirurgical al infecției cu stafilococ auriu se recomandă în cazul în care au fost afectate și oasele (osteomielită).

Infecția cu stafilococ auriu – măsuri de prevenție

Din fericire, contractarea stafilococului auriu poate fi prevenită respectând câteva reguli banale de igienă personală. Iată ce trebuie să faceți pentru a evita să vă infectați:

  • Spălați-vă bine pe mâine, ori de câte ori este cazul;
  • Dezinfectați-vă mâinile regulat cu o soluție pe bază de alcool;
  • Nu împrumutaţi obiectele personale nici măcar persoanelor apropiate;
  • Spălați-vă lenjeria și hainele în apă fierbinte;
  • Aruncați batistele de unică folosință imediat după ce le-ați utilizat;
  • Folosiți doar aparate de ras noi, curate;
  • Curățați-vă cu mare atenție rănile și leziunile;
  • Acoperiți-vă rănile.
#tags   \   , ,
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.