Infecțiile vaginale micotice reprezintă o problemă ginecologică frecventă în rândul femeilor ce se află în perioada reproductivă, dar nu numai. Aceste infecții, deși nu pun viața în pericol, tind să afecteze calitatea vieții prin simptomele supărătoare și, din păcate, recurența crescută. Datele epidemiologice ne arată că aproximativ 75% dintre femei vor prezenta (cel puțin) un episod de infecție vaginală micotică simptomatică de-a lungul vieții, iar până la 40-50% se vor confrunta cu episoade recurente de infecții vaginale micotice.
Prevenția acestora, dincolo de a fi o componentă importantă a medicinei preventive, este un act esențial pentru reducerea utilizării prelungite a antifungicelor și a riscului de recurență, precum și un pas esențial în menținerea integrității microflorei vaginale. În articolul de față, vă punem la dispoziție informații importante privitoare la cauzele infecțiilor vaginal și factorii de risc, ce trebuie să știți pentru a le diferenția de infecțiile vaginale bacteriene. La sfârșit, vorbim detaliat despre strategiile moderne de prevenție, pentru a reduce atât riscul infecției, cât și al recurenței.
Ce sunt infecțiile vaginale micotice și cum apar?
Infecțiile vaginale micotice sunt afecțiuni inflamatorii infecțioase ale mucoasei vaginale și/sau vulvare (de obicei în asociere) cauzate predominant de ciuperci din genul Candida, de cele mai multe ori fiind vorba de Candida albicans. Mai rar, aceste infecții vaginale micotice au la bază infecția cu alte tulpini, inclusiv Candida glabrata, Candida tropicalis sau Candida krusei, care tind să aibă o rezistență din ce în ce mai pronunțată la tratamentele antifungice clasice.
Este important de știut că, în mod normal, Candida este parte integrantă a microflorei vaginale normale, dar este prezentă în cantități reduse, fără a determina infecții vaginale micotice. Însă, dezechilibrele în flora vaginală, imunitatea scăzută sau schimbările biochimiei vaginale nu fac decât să favorizeze tranziția speciei de la starea comensală (inofensivă), la starea patogenă (care provoacă boli). Astfel, infecția nu apare neapărat prin contaminare din exterior, ci apare printr-o înmulțire excesivă a ciupercii deja prezente în microflora vaginală.
Candida are capacitate de a adera la epiteliul vaginal, de a forma hife invazive și biofilme, dar și de a induce un răspuns imun local care generează simptomele tipice. Aciditatea vaginală (cu un pH cuprins între 3,8-5,0) fiziologică, flora lactobacilară și imunitatea locală sunt principalii factori protectori împotriva înmulțirii excesive a speciilor de Candida.
Infecții vaginale micotice – cauze și factori de risc
După cum s-a menționat mai sus, cauza care duce la infecții vaginale micotice este reprezentată de infecția cu Candida. Totuși, sunt mult mai important de recunoscut factorii care cresc riscul unei astfel de infecție. Printre cei mai relevanți se numără următorii:
- tratamentul cu antibiotice cu spectru larg de acțiune, care dezechilibrează flora vaginală și, astfel, favorizează diminuarea populației de lactobacili (protectori) și suprapopularea, mai apoi, cu specii de Candida;
- sarcina, ca urmare a modificărilor hormonale care cresc concentrația de glicogen din fluidul vaginal, un substrat nutritiv important pentru dezvoltarea fungilor;
- diabetul zaharat, ca urmare a hiperglicemiei cronice și afectării răspunsului imun;
- utilizarea contraceptivelor orale cu doze mari de estrogen;
- purtarea lenjeriei intime constrictive, sintetice;
- dușurile vaginale frecvente.
De asemenea, nu ar trebui subestimată implicați stresului, lipsei somnului, dietei dezechilibrate și igienei precare în apariția acestor infecții vaginale. Consumul crescut de alimente bogate în zahăr se asociază nu doar cu un risc mai mare al infecției, ci și cu un risc mai mare de recurență.
Infecții vaginale micotice – simptome și manifestări
Pacientele cu infecții vaginale micotice prezintă simptome specifice, dar intensitatea lor variază în funcție de virulența tulpinii implicate și de răspunsul imun al gazdei. Cele mai comune semne sunt următoarele:
- mâncărimi vuvlare intense, mult mai intense seara;
- senzația de arsură vaginală, accentuată după urinare sau contactul sexual;
- eritem, edem vulvo-vaginal;
- leucoree albicioasă, grunjoasă („ca brânza”), fără miros;
- dispareunie (dureri în timpul contactului sexual);
- uneori se observă fisuri, descuamare, însoțite de durere.
În cazul unei infecții vaginale micotice mai ușoare, simptomele pot fi mult mai discrete. Există și situații, de altfel, în care femeile afectate sunt asimptomatice, iar infecția este autolimitată.
Infecții vaginale micotice versus infecții vaginale bacteriene
Este foarte important de făcut diferența între infecții vaginale micotice și infecțiile vaginale de natură bacteriană, pentru inițierea conduitei terapeutice adecvate. Infecțiile bacteriene vaginale, în special vaginoza bacteriană (cauzată de infecția cu Gardnerella vaginalis) sau vaginitele (mai nespecifice), au caracteristici diferite:
- leucoree gălbui-cenușie, omogenă, cu miros fetid („miros de pește”);
- pH vaginal >4,5 (în infecții vaginale micotice este <4,5);
- absența pruritului în majoritatea cazurilor de vaginoză;
- prezența așa-ziselor clue cells la examenul microscopic (celule acoperite cu bacterii).
În contextul unei infecții vaginale micotice, pH-ul vaginal este acid, leucoreea nu are miros și, de asemenea, are o consistență grunjoasă, iar pruritul este prezent.
Tratament infecții vaginale micotice
Tratamentul în caz de infecții vaginale micotice vizează eradicarea agentului patogen, precum și ameliorarea simptomelor și, de asemenea, prevenirea recurențelor. În funcție de severitate și de frecvența episoadelor, alternativele de tratament includ:
- antifungice topice: clotrimazol, miconazol, butoconazol, econazol, sub formă fie de ovule, creme vaginale, aplicate timp de 1-7 zile, cu efect relativ rapid;
- antifungice sistemice: fluconazol (150 miligrame în doză unică orală), cel mai frecvent, iar în forme recurente se poate recomanda regim de întreținere (150 miligrame pe săptămână, de obicei timp de 6 luni);
- terapie combinată: în cazul unei infecții vaginale micotice severe sau recurente, când se pot recomanda atât antifungice orale, cât și locale.
Terapia specifică pentru alte tulpini decât Candida albicans poate presupune fie doze mai mari de antifungice clasice, fie antifungice alternative (acid boric, nistatină, itraconazol).
Infecții vaginale micotice – sfaturi pentru prevenție
După cum am menționat, în contextul unei infecții vaginale micotice problema nu este neapărat reprezentată de infecția acută – răspunsul la tratament este foarte bun –, ci de riscul crescut de recurență a unei infecții vaginale micotice. Astfel, este impusă adoptarea unor măsuri eficiente de prevenție. În cele ce urmează, vi le vom prezenta pe cele care au un impact foarte mare când vine vorba de prevenirea unei infecții vaginale micotice și a recurenței acesteia.
Limitarea utilizării nejustificate a antibioticelor
Antibioticele cu spectru larg de acțiune distrug flora vaginală lactobacilară protectoare, însă în același timp favorizează și înmulțirea fungilor. Astfel, se recomandă evitarea automedicației și adminsitrarea antibioticelor doar la recomandările medicului. După tratamentul cu antibiotice, riscul de candidoză crește semnificativ.
Administrarea de probiotice
Anumite tulpini de Lactobacillus contribuie la refacerea microflorei vaginale după tratamentul antifungic sau antibiotic. Administrarea de probiotice vaginale sau orale, în special a speciilor de Lactobacillus rhamnosus GR-1 și Lactobacillus reuteri RC-14, susține menținerea unui pH acid și contribuie la competiția biologică cu Candida. Se vor lua doar la recomandare medicală.
Igiena intimă adecvată
Bineînțeles că igiena corectă este esențială, dar excesele de igienizare pot fi dăunătoare. Astfel, se recomandă:
- spălarea zonei intime cu apă călduță și produse blânde, special destinate, cu pH-ul apropiat de cel vaginal (3,8-5,0);
- limitarea dușurilor vaginale;
- ștergerea zonei intime cu mișcări din față spre spate.
Igiena adecvată reduce foarte mult riscul unei infecții vaginale micotice, mai ales în contextul unui stil de viață activ și transpirației abundente.
Hainele și lenjeria intimă
Pentru a reduce riscul unei infecții vaginale micotice, se recomandă purtarea hainelor fabricate din materiale care permit aerisirea și previn acumularea umidității, cum ar fi bumbacul. Nu este recomandată purtarea lenjeriei strâmte, sintetice, nu se recomandă purtarea de colanți pentru o perioadă lungă de timp. Lenjeria intimă ar trebui schimbată cât mai des, mai ales în condiții de transpirație abundentă – transpirația favorizează apariția unei infecții vaginale micotice.
Uscarea cu grijă a zonei genitale
După duș sau înot, zona genitală trebuie uscată cu grijă, cu mișcări blânde, de preferat nu prin frecare, ci prin tamponare. Purtarea costumelor de baie ude pentru perioade lungi de timp crește riscul unei infecții vaginale micotice, umiditatea fiind un mediu propice dezvoltării Candida.
Controlul glicemiei și alimentației
Pacientele cu diabet au un risc mai mare de infecții vaginale micotice și recurențe, ca urmare a hiperglicemiei cronice. Consumul excesiv de zahăr, alimente procesate și carbohidrați rafinați favorizează dezvoltarea speciilor de Candida, așadar apariția unei infecții vaginale. Astfel, este recomandată limitarea consumului de zahăr rafinat, băuturi îndulcite, prăjituri, paste. Dieta este de dorit să fie cât mai bogată în legume, proteine de calitate și grăsimi sănătoase.
Evitarea iritanților locali
Pentru a reduce riscul unei infecții vaginale micotice, se recomandă evitarea produselor folosite pentru igiena intimă care sunt parfumate, tampoanelor interne, hârtiei igienice parfumate sau a lubrifianților cu glicerină.
Aspecte privitoare la viața sexuală
În contextul unei infecții vaginale recurente, este necesară tratarea ambilor parteneri, chiar dacă partenerul este asimptomatic. Este importantă și evitarea actului sexual în timpul episodului de infecție activă și folosirea prezervativului pentru a preveni recurențele la femeile sensibile.
Foto: shutterstock.com
