Homeopatie

Homeopatia si tratamentul bolilor pediatrice (II)

sambata, 1 decembrie 2007
Share

In editia noiembrie a revistei va prezentam rolul homeopatiei in tratamentul afectiunilor pediatrice. Vom aborda in continuare in mod succint remediile homeopate potrivite problemei de sanatate cu care se confrunta micutul dumneavoastra.

Dupa cum spuneam, in acest numar al revistei vom prezenta cele mai frecvent intalnite 5 tipuri de copii, cu descrierea acestor tipologii: letargici, frigurosi; nervosi; cu intarzieri in dezvoltarea fizica; cu erupţii ale pielii; foarte caldurosi. Mentionam ca in partea a III-a (si ultima) a articolului vom vorbi despre cateva dintre cele mai comune si incomode simptome patologice pe care o mamica le poate depista la copilul ei.

Copiii letargici, desi sunt foarte frigurosi, se incalzesc repede la cel mai mic efort si transpira foarte usor. Aceasta caracteristica ii face sa raceasca des. Amigdalele sunt marite si ganglionii cervicali de asemenea. Au putina energie pe plan fizic si mental, ceea ce explica lipsa lor de initiativa si accentuarea ei la invatat sau miscare.

Copiii letargici, frigurosi
Micutii incadrati in aceasta tipologie sunt apatici, inerti si fara energie. Remediile homeopate recomandate lor sunt:
Calcarea Carbonica – de acest remediu pot beneficia uneori pana la 80% dintre sugari. Copiii sunt grasuti, aparent foarte sanatosi si bine hraniti, dar la examinare descoperim mult tesut adipos si prea putin tesut muscular. Abdomenul este mare, destins. Au tendinta catre rahitism, capul mare cu “bose frontale” si inchidere tarzie a fontanelelor. Acestia invata greu jocurile ce implica exercitiu fizic, sunt stangaci si neindemanatici. Au frica de intuneric si cosmaruri noaptea. Pot avea aversiune fata de carne si le plac mult ouale. Calcarea phosphorica este indicata daca, in locul aspectului prezentat mai sus, copilul incepe sa scada in greutate si sa aiba probleme de hipertrofie a vegetatiilor adenoidiene. Este un copil care invata ceva mai bine, dar prezinta dureri de cap cand studiaza prea mult. Se indica si spre varsta pubertatii, cand sunt prezente dureri musculare si osoase cauzate de o crestere rapida intr-un timp scurt; Silicea – indicata pentru copilul palid, slab, cu o textura foarte fina a pielii, foarte friguros, sensibil la rece. Tinde sa transpire la nivelul capului, dar, in plus, poate transpira abundent la maini si talpi. Prezinta o sensibilitate crescuta la ofense, e dificil, nu-i place sa fie deranjat si se retrage usor in “carapacea lui”.
Copiii nervosi
Copiii sunt nelinistiti, agitati, impulsivi si agresivi, tratamentul indicat fiind:
Arsenicum album – un simptom caracteristic copilului caruia i se recomanda acest remediu este ca dupa activitate si agitatie se simte foarte usor epuizat, devine palid si trebuie sa se intinda. Intotdeauna agitat, se sperie usor de orice lucru mai putin obisuit. Ii e frica sa stea singur in casa, dar si sa iasa singur afara; are frica de intuneric si vrea sa aiba pe cineva alaturi (nu poate adormi singur). Are o hiperestezie generala – mare sensibilitate fata de stimuli variati: miros, atingere, zgomot, emotii. La frig racesc usor, raceala avand tendinta de a progresa rapid catre plamani. Este un remediu util si in diareile cu deshidratare acuta insotita de anxietate, neliniste si colaps; Chamomilla – prezinta unele simptome comune cu copilul Arsenicum album: agitatia motorie si hiperestezia generala. Cu toate acestea, sunt 2 tipuri complet diferite: micutul este calduros, are un fel de frenezie, durerea i se pare insuportabila si e furios pe medic pentru ca nu a actionat suficient de rapid. Durerea il face agresiv, se zbate si loveste. Nu gaseste consolare la nimeni (cum e cazul lui Arsenicum) si face crize de furie. Este ameliorat de miscarea pasiva (cand e purtat in brate). Remediul este foarte indicat pentru erupţiile dentare (atunci cand există simptomele specifice), pentru colicile cu scaune diareice de culoare verde si in otita acuta.
Copiii cu intarzieri in dezvoltarea fizica si/ sau mentala

Cel mai utilizat remediu pentru copilul cu retard este:
Baryta Carbonica – copilul are o statura mica, atat fizicul, cat si mentalul fiind slab dezvoltate. O alta caracteristica evidenta este timiditatea excesiva: se sperie in fata strainilor, daca este lasat singur sau daca trebuie sa iasa din casa. A „intarziat” in toate privintele: a vorbit si a mers tarziu, dentitia a aparut mai greu si a castigat mai incet in greutate. Are o memorie foarte slaba si nu poate fi atent prea mult timp, nu se poate concentra la lectii. O trasatura importanta este saliva care se prelinge si tendinta la eruptii cutanate. Natrium muriaticum – majoritatea copiilor Natrum muriaticum au inaltimea si greutatea sub valorile medii. {i acestia au aversiune pentru a intra in comunicare cu ceilalti, nu le place sa fie deranjati si plang. Incepe sa vorbeasca la o varsta mai inaintata si cu oarecare deficienta (ca dificultate de articulare, nu din cauza unui deficit mental). Au cefalee frontala la efortul de invatare, dar si la caldura soarelui. Preferinta importanta pentru sare (fura sarea asa cum ceilalti copii fura zaharul).
Copiii cu erupţii ale pielii

Indicatiile terapeutice in cazul acestui grup sunt:
Graphites – copii cu eruptii cutanate bine definite. Acestia sunt grasuti si greoi, palizi, frigurosi si constipati, cu abdomen marit. Au o mare lipsa de incredere in ei, ezita cand sunt intrebati si sunt lenesi. Pielea le este uscata si aspra care tinde sa se crape mai ales la frig. Pot avea eruptii in orice zona, dar mai ales la nivelul pliurilor. Eruptiile au tendinta la sangerare, fisurare dureroasa si secreta o materie galbena, lipicioasa, in final formand cruste. Psorinum – micutii un aspect nesanatos, par murdari si nespalati. Tegumentele sunt foarte uscate si aspre si mai totdeauna prezinta macar o pustula undeva pe corp. La efort tind sa transpire si sa miroasa urat. Caracteristica erupţiilor este iritatia intensa cu prurit (mancarime) accentuat si agravat la spalare. Majoritatea sunt slabi, cu un apetit crescut, iar daca nu mananca fac cefalee.
Copiii foarte caldurosi se caracterizeaza prin deosebita lor dragalasenie. Sunt asa-numitii copii “lipiciosi”, dornici de iubire, afectiune, cu care poti comunica usor. Se rusineaza repede si se inrosesc la fata. Vor multa atentie si au o relatie speciala cu mama.

Copiii foarte caldurosi
Cele mai cunoscute remedii pentru aceasta tipologie sunt: Pulsatilla, Sulphur, Kali sulphuricum, Iodum, Fluoric acid. Ne vom referi la cel mai frecvent indicat dintre ele:
Pulsatilla – copiii sunt foarte sensibili la caldura (caldura soarelui, a unei camere, in aglomeratii) si in aceste cazuri isi pierd vitalitatea si stralucirea, devin plangaciosi si irascibili. Racelile sunt uneori insotite de varsaturi. Acestia tolereaza greu schimbarea brusca de la cald la rece (mai ales in sezonul cald), ocazie cu care fac un episod diareic, cistite sau otite. Nu suporta mancarurile grele si nu le e sete. Sunt foarte energici catre ora de culcare si se tem de intuneric. Plang foarte usor la suparari si adora sa fie
consolati.

Bibliografie: Douglas M. Borland

Dr. Adrian Dumitrescu,
Medic-lector homeopatie, specialist pediatrie.
E-mail: [email protected]
Tel: 0766437264

#tags   \  
tonica
2007-12-01T03:08:20+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena