Revista care te menține sănătos

Ghid practic

Apa de la robinet vs apa imbuteliata. Ce alegem

26 martie 2015
Share

Industria apei imbuteliate a luat amploare in ultimii ani, gasindu-se o multitudine de sortimente de apa si de preturi pentru fiecare buzunar. Insa, daca stam sa ne gandim mai bine, atunci cand eram copii, obisnuiam sa bem apa de la robinet fara sa avem probleme de sanatate din cauza acesteia.

In ziua de azi, exista o dilema in ceea ce priveste alegerea corecta a apei pe care o consumam zilnic. De cele mai multe ori, preferam apa imbuteliata, deoarece ne face sa ne simtim mai siguri in legatura cu calitatea sa. Astfel, credem ca bem o apa fara impuritati si necontaminata. Intr-adevar, apa din retelele oraselor se poate contamina pe traseu cu sedimente, metale sau paraziti, din cauza starii necorespunzatoare a conductelor din retelele de distributie, desi este distribuita initial in stare potabila.

Cititi intotdeauna eticheta apei imbuteliate!

apa-de-la-robinet-2Daca alegeti insa apa imbuteliata, optati pentru o „apa minerala naturala”, intrucat aceasta categorie de apa este supusa celor mai stricte reglementari. Asigurati-va, de asemenea, ca veti consuma continutul recipientului in 24 de ore de la deschidere. Iata de ce trebuie sa tinem cont atunci cand citim eticheta.

  • Reziduul sec

Cantitatea de reziduu sec reprezinta unul dintre cele mai importante elemente chimice la care trebuie sa fiti atenti. O apa plata buna trebuie sa contina sub 500 mg/l de reziduu sec, in timp ce apa carbogazoasa are o cantitate mai crescuta. Cantitatea de reziduu sec afisata pe apele plate/carbogazoase din Romania reprezinta totalitatea sarurilor existente intr-un anumit tip de apa, fiind calculata in momentul in care produsul este incalzit la o temperatura de 180° Celsius si ii este stabilita cantitatea de impuritati care va ramane dupa acest procedeu.

Daca este depasita valoarea de 500 mg/l, creste considerabil riscul ca acest compus chimic sa se depuna in anumite zone ale corpului, ducand la aparitia litiazei renale sau biliare (pietre la rinichi sau bila).

  • Calciul, sodiul si magneziul 

Concentratiile de calciu (Ca+), dar si de sodiu (Na+) sunt alte doua elemente extrem de importante cand vine vorba de calitatea apei. Nu este recomandat persoanelor care au afectiuni ale rinichilor sau bilei sa consume o apa cu o cantitate ridicata de calciu (peste 100 mg/l). Celor care sufera de hipertensiune arteriala sau bebelusilor nu le este indicat sa bea apa cu o cantitate ridicata de sodiu. O apa bogata in magneziu este sanatoasa, echilibrand nivelul metabolic al organismului. Nivelul maxim de magneziu pe care un adult trebuie sa il consume zilnic nu trebuie sa depaseasca 400 mg/l.

  • Nitritii si nitratii

Nitritii si nitratii au un caracter patogen, ce se poate manifesta cu precadere in randul copiilor – pot duce la asa-numitul „sindrom al copilului albastru”, din care se poate ajunge si la deces, dar numai atunci cand acesti compusi din apa imbuteliata sunt consumati in cantitati foarte ridicate. Nitratii si nitritii se folosesc pe scara larga ca aditivi (E-uri) in industria alimentara, desi s-a demonstrat toxicitatea lor. Nitratii ca atare au o toxicitate mica. Prin metabolizarea acestora in organism, se formeaza nitriti si nitrozamine, compusi mult mai toxici, ce reduc absorbtia proteinelor. 

Cea mai buna solutie pentru o apa sigura pentru baut si gatit este reprezentata de sistemele de filtrare. Aceste filtre elimina sau scad cantitatea de clor, plumb, solventi, pesticide, nisip sau rugina: elemente ce pot patrunde in apa care ajunge la consumatori.

Dr. Roxana Mateescu

Medic rezident geriatrie si gerontologie

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.