Dermatologie

Furunculul, o consecinta a igienei deficitare

sambata, 1 martie 2008
Share

Sa ne spalam pe maini, sa mancam echilibrat, sa avem grija de curatenia noastra corporala si de cea a locului in care locuim. Neglijarea acestor aspecte poate avea repercusiuni asupra starii noastre de sanatate, iar de cele mai multe ori se vede si la exterior printr-o paleta larga de semne inestetice.

Furunculoza este o boala a pielii care se manifesta prin aparitia la nivelul pielii a unor infectii, inflamatii ale radacinilor firelor de par, ca rezultat al acumularilor de puroi si tesuturi moarte. Furunculele pot sa apara si grupat, formand niste retele interconectate. In cazurile severe, aceste grupari de furuncule pot sa degenereze in abcese (o colectie de puroi cu localizari diferite: sub piele, in muschi, in organe – ficat, creier, plamani, rinichi etc.).

Furunculoza prezinta si o faza severa cand pacientul are un numar mare de infectii care pot provoca febra si pot duce la inflamarea ganglionilor limfatici. Aparitia recurenta a acestor neplaceri duce la furunculoza cronica.

Sa invatam sa recunoastem furunculul

Furunculul poate fi sesizat cu usurinta datorita simptomelor destul de neplacute care il reprezinta: denivelari dureroase, pline cu puroi aparute la nivelul pielii. Umflatura prezinta in centru un punct alb sau galben care indica daca furuncul este pregatit pentru indepartare. In cazul unora dintre cei afectati, instalarea furunculului este precedata de senzatia de mancarime. Locurile in care furunculoza apare cu precadere sunt spatele, bratele, umerii, fata, buzele, ochii, nasul, coapsele si fesele, insa isi poate face aparitia si pe alte portiuni ale pielii. Furunculele de la nivelul urechii sunt mai dureroase, iar atingerea lor poate provoca o radiere a durerii pe o zona mai larga. Uneori furunculele pot avea si un miros neplacut spre incheierea dezvoltarii lor, cauzat de bacteria care sta la baza formarii lor.

Pe ce putem da vina pentru aparitia furunculului?

Furunculele sunt in general cauzate de infectarea zonelor din jurul firelor de par cu Staphilococcus aureus sau Staphilococcus epidermis, genuri de bacterii care se afla si in stare de normalitate pe suprafata pielii. Patrunderea acestor bacterii de la suprafata pielii la interior se face prin micile leziuni superficiale produse in cale mai firesti activitati (ex: prin folosirea aparatului de ras).

Furunculoza se instaleaza cu precadere in cazul persoanelor care au un sistem imunitar deficitar. Igiena joaca un rol foarte important in acest tablou, la fel ca si o alimentatie deficitara. Persoanele care au de obicei lipsa de vitamina A sau E sunt in mod particular supuse riscului de a dezvolta astfel de infectii ale pielii. In ultima instanta nici cei care respecta toate regulile de igiena nu sunt complet feriti de pericol, mai ales daca au obieciul de a scarpina insistent anumite portiuni ale corpului.

Hidradentis suppurativa este o bacterie care determina, in mare parte a cazurilor, furunculi in zona subratului, situatia fiind agravata si de folosirea antiperspirantelor.

Sfatul medicului

Majoritatea furunculelor ajung la maturitate in 4-10 zile. Netratata, furunculoza poate persista saptamani, luni si chiar cativa ani. Pentru a evita astfel de neplaceri, se impun urmatoarele metode:

Pentru ameliorarea durerii cauzate de furuncul si pentru grabirea vindecarii, putem aplica pe zona afectata comprese cu apa calda. Este indicata si folosirea unor antibiotice pentru uz extern. In cazurile recurente este bine sa se recurga si la administrarea unor suplimente alimentare pe baza de vitamina A si E. Cazurile de furuncul mai grave necesita administrarea, pe cale orala, de antibiotice pe baza de dicloxacilina sau cephalexin. Pentru cei alergici la penicillina, poate fi folosita eritromicina.

Furunculii care apar la nivelul fetei risca sa lase semne. De aceea, este bine sa apelam la ajutorul unui medic dermatolog pentru indepartarea neplacerilor. De obicei insa, recuperarea este completa si nu se inregistreaza complicatii. Produsele pe baza de sulfat de magneziu pot fi aplicate pe zonele afectate pentru a preveni dezvoltarea bacteriilor, reducand dimensiunea furunculului prin absorbirea puroiului.

Ce indica furunculoza?

Furunculoza apare adesea ca afectiune secundara in cazuri de diabet, astenie, la nefritici, fiind o infectie la nivelul pielii cu stafilococi, fata de care organismul si-a pierdut rezistenta. Desigur ca de prima importanta este tratamentul afectiunii primare. In tratamentul propriu-zis al furunculozei, in afara de antibiotice, auto-vaccin s.a., pot fi folosite in uz intern plante diuretice care ajuta la eliminarea toxinelor din sange, iar in uz extern, specii emoliente, cu proprietati maturative (de grabire a coacerii) si antiseptice.

Remedii fitoterapeutice pentru furunculoza

Pentru tratamentul furunculozei sunt indicate ceaiurile diuretice:
– Ceai de Trei Frati patati, radacina de brusture;

– Se mai pot folosi frunzele de muscata si de scoroboi, bine spalate cu spirt care se aseaza pe furuncul, ele avand proprietatea de a extrage puroiul;

– Pe portiunea dureroasa se pot pune cataplasme cu ceai de musetel mai concentrat;

– Se recomanda sa se ingereze in fiecare zi drojdie proaspata, cate 2-3 grame. Ea ajuta la eliminarea toxinelor si la disparitia broboanelor.

Tratarea furunculozei necesita o mai mare atentie in ceea ce priveste igiena. Asadar, rufele vor fi mai intai fierte si apoi spalate, ca de altfel si lenjeria de pat. De asemenea, schimbarea lor se va face zilnic. Si alimentatia trebuie sa fie mult mai atent supravegheata. Alimente precum dulciurile, produsele de patiserie, branzeturile fermentate, pastele, vanatul, vinul, cafeaua sunt interzise.

Text : Irina Chelarescu
Consultant: Dr. George Pavel
Medic specialist dermato-venerolog

Nota pentru articolul «Furunculul, o consecinta a igienei deficitare»:5.00/ 5 (1 vot)
tonica
2008-03-01T03:08:20+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena