Revista care te menține sănătos

Știri

Factorii hormonali ar putea micsora riscul de cancer de endometru la femeile cu sindromul Lynch

9 iulie 2015
Share

Oamenii de stiinta au descoperit o serie de factori hormonali ce ar putea fi asociati cu un risc mai mic de cancer de endometru in cazul femeilor care sufera de sindromul Lynch – o boala genetica care creste riscul acestui tip de cancer, precum si al altor tipuri.

Boala este cunoscuta si sub numele de cancer nonpolipozic ereditar si este cauzata de mutatii ale genelor MMR implicate in repararea ADN-ului. Conditia este frecvent asociata si cu un risc mai mare de cancer colorectal, iar femeile cu sindromul Lynch prezinta risc de cancer endometrial cu 40-60% mai mare.

Factorii hormonali si cancerul endometrial

Echipa de experti a analizat datele a 1.128 de femei care prezentau astfel de mutatii. S-au cules informatii despre diagnosticul de cancer de endometru, varsta primului ciclu menstrual, utilizarea de contraceptive, numarul de nasteri, varsta primei nasteri si a ultimei, varsta la care s-a instalat menopauza etc. Cercetatorii au descoperit ca femeile care prezentau aceasta mutatie, care au avut primul ciclu menstrual la varsta de 13 ani, cele care nascusera o data sau de mai multe ori, precum si femeile care luasera contraceptive orale cel putin un an de zile prezentau un risc mai mic de cancer de endometru. Astfel, factorii hormonali legati de un risc redus de cancer de endometru printre popluatia generala s-ar putea aplica si in cazul femeilor cu sindromul Lynch.

Ruxandra Dumitrescu

Sursa: Medicalnewstoday.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.