Revista care te menține sănătos

Articulații și oase

Durere de cot – cauze, afecțiuni ale cotului și tratament

Andrei Cioată; surse: versusarthritis.org, my.clevelandclinic.org, betterhealth.vic.gov.au, betterhealth.vic.gov.au, mayoclinic.org, webmd.com
16 aprilie 2024
Share
Durere de cot – cauze, afecțiuni ale cotului și tratament

Nu este neobișnuit ca o persoană să se confrunte cu durere de cot, în special ca urmare a faptului că articulația cotului este una dintre cele mai solicitate articulații. Aceasta este cea care permite manipularea antebrațului în mai multe planuri de mișcare, astfel încât să poată fi îndeplinite tot felul de sarcini zilnice. O durere de cot poate apărea, așadar, ca urmare a suprasolicitării acestei articulații, însă o astfel de durere ar trebui să fie tranzitorie, temporară. De obicei, durerile care durează mai mult timp, se exacerbează cu mișcarea și sunt însoțite și de alte simptome, cum ar rigiditate articulară și reducerea amplitudinii de mișcare, pot indica existența unei patologii.

Există mai multe patologii medicale care, printre altele, pot duce la durere de cot. Cel mai des, aceste patologii implică țesuturile de la nivelul articulației, cum ar fi tendoanele, care fie devin tensionate, ca urmare a suprasolicitării, fie se inflamează. În mod obișnuit, durerile pot fi ușor tratate la domiciliu, prin management conservator. În schimb, dacă o durere de cot apare dintr-o altă cauză medicală, cum ar fi artrita, fiind însoțită și de alte simptome, este foarte posibil să fie necesar consult de specialitate și elaborarea unui tratament individualizat. Există o incidență mult mai mare a acestui tip de durere în rândul persoanelor care practică anumite sporturi.

Durere de cot – cauze, afecțiuni ale cotului

Există mai multe cauze care pot duce la durere de cot: atât de la cele circumstanțiale, cum ar fi folosirea excesivă a articulației (în cadrul anumitor sporturi) și înaintarea în vârstă, mai ales pe fondul modificărilor degenerative, până la traumatismele directe și cu impact crescut, la nivelul acestei articulații. De exemplu, o altă cauză pentru durere de cot o reprezintă menținerea, timp îndelungat, a unei poziții inadecvate, mai ales în cadrul lucratului la birou. Presiunea excesivă la nivelul coatelor, prin sprijinirea acestora pe suprafața biroului de lucru, poate duce la lezarea microtraumatică progresivă, apariția durerilor. Alte cauze medicale pentru durere de cot pot fi:

Epicondilita laterală (cotul tenismenului)

Una dintre cele mai frecvent întâlnite leziuni ale cotului este epicondilita laterală, denumită și „cotul tenismenului”, deoarece este întâlnită frecvent la cei care practică acest sport – totuși, s-a observat că multe alte persoane ale căror ocupație implică mișcări repetitive ale brațului, ale încheieturii mâinii, acuză durere de cot din cauza epicondilitei laterale. Durerea se localizează în partea exterioară a cotului, deoarece apare ca urmare a inflamației tendoanelor care se prind de proeminența osoasă exterioară a articulației: epicondilul lateral; și entesa se inflamează.

Reservă online și ridică ArtroSuport gel emulsionat din cea mai apropiată farmacie Catena. Acesta este un produs topic ce ajută la reducerea durerii și rigidității musculare. De asemenea, calmează durerea acută de origine reumatică prin producerea unui efect intens de încălzire la nivelul zonei afectate. 

Epicondilită medială (cotul jucătorului de golf)

Epicondilita medială este asemănătoare epicondilitei laterale, însă persoanele se vor confrunta cu durere de cot în partea interioară (epicondilul medial). Poate fi cauzată de orice activitate și mișcare care implică stres repetitiv asupra mușchilor și tendoanelor antebrațului. Durerea poate fi însoțită și de senzație de rigiditate al nivelul coatelor, slăbăciune la nivelul degetului și chiar parestezii (senzația de furnicături la nivelul mâinilor).

apa la genunchi, hidartroza, manifestari, cauze, tratament, articulatie genunchi, artrita, durere de cot,

Tendinita tricepsului

Tendinita definește inflamația tendoanelor care realizează inserția mușchilor la nivelul oaselor. În acest caz, vorbim despre inflamația tendoanelor tricepsului, un mușchi lung, voluminos, care se întinde de la scapulă până la olecran (os situat la nivelul cotului). Ca urmare a inflamației va apărea și durere de cot. De obicei, tendinita este secundară unui traumatism sau poate să apară și ca urmare a mișcărilor repetitive, care generează microleziuni. Persoanele care ridică în mod constant greutăți, precum și cele care ridică brusc greutăți, fără a avea însă pregătirea necesară, se pot confrunta frecvent cu tendinită și durere de cot din cauza acestui tip de inflamație.

Rezervă online și ridică ArtroSuport gel rece din cea mai apropiată farmacie Catena. Acesta este un produs topic, recomandat pentru ameliorarea durerilor articulare și reducerea inflamației în caz de entorse, luxații, febra musculară, episoade acute ale afectiunilor reumatice sau traumatisme minore. 

Sindromul tunelului cubital (ulnar)

Descrie patologia în care nervul ulnar este comprimat la nivelul cotului, cu simptome care s-ar putea prezenta și sub formă de durere de cot. Cu toate acestea, deseori implică și alte simptome mult mai specifice, cum ar fi parestezii (amorțeli, furnicături) la nivelul degetului mic și al celui inelar (în special partea exterioară). Slăbiciunea la nivelul mușchilor antebrațului și capacitatea deficitară de a manipula obiecte, de a controla degetele, pot fi alte simptome asociate.

Bursita olecraniană

Bursita olecraniană mai este denumită și drept „cotul studentului” și descrie inflamația țesutului moale aflat între piele și os, la nivelul articulației cotului. Bursa este, de fapt, un săculeț plin cu lichid care are rolul de a facilita biomecanica articulară. Din cauza traumatismelor repetate, dar și a presiunii excesive (menținerea coatelor în aceeași poziție, de exemplu), bursa se inflamează și duce la simptome caracteristice, cum ar fi durere de cot, apariția unei umflături la acest nivel și rigiditate articulară, cu reducerea amplitudinii de mișcare.

Artrita

O altă cauză pentru durere de cot, însă care are tendința de a duce la apariția durerii și la nivelul altor articulații, este artrita. Există mai multe tipuri de artrită care pot duce la durere de cot, iar acestea sunt artrita reumatoidă, osteoartrita, artrita juvenilă, artrita psoriazică, guta. Totuși, este important de reținut că artrita nu se prezintă cu durere de cot izolată, ci care interesează și alte articulații, cum ar fi cele ale genunchiului.

Leziuni la nivelul structurilor articulare

Pe lângă faptul că duc la durere de cot cu apariție imediată, sunt prezente și alte simptome, cum ar fi reducerea amplitudinii de mișcare și, în unele cazuri, posibilitatea de a palpa și observa că există o discontinuitate la nivelul articulației. Leziunile la nivelul cotului se pot prezenta sub o formă specifică de entorsă, luxație, dislocare și ruptură osoase propriu-zise.

apa la genunchi, hidartroza, manifestari, cauze, tratament, articulatie genunchi, artrita, durere de cot,

Durere de cot – alternative de tratament

Tratamentul pentru durere de cot se individualizează în funcție de cauza subiacentă. Frecvent, o durere de cot se ameliorează prin repaus și evitarea suprasolicitării articulației. De asemenea, purtarea unei orteze pentru cot sau unei cotiere pentru imobilizare poate ajuta la recuperare mai rapidă și la reducerea simptomelor asociate. Utilizarea de comprese reci, cu gheață, aplicate în prealabil peste un material textil, iar apoi peste zona afectată, poate promova recuperarea. Însă, în cazurile mai severe în care o durere de cot este secundară unei leziuni articulare extinse, este posibil ca tratamentul chirurgical să reprezinte singura alternativă viabilă de intervenție.

În cele mai multe cazuri, o durere de cot nu ar trebui să aibă un prognostic nefavorabil, deoarece este relativ frecventă, mai ales în cazul sportivilor de performanță. Deseori, după o intervenție chirurgicală, se recomandă ședințe de kinetoterapie și fizioterapie, în vederea reabilitării și prin urmare a restabilirii funcționalității articulare. O durere de cot poate fi gestionată și cu ajutorul medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), însă acestea nu înlătură cauza de bază. Pe termen lung, injecțiile cu corticosteroizi, în vederea diminuării inflamației, pot fi dăunătoare și, drept urmare, nu se recomandă decât în cazuri deosebit de severe, cu durere de cot violentă.

Foto: shutterstock.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.