Revista care te menține sănătos

Știri

Consumul de cafea ar putea reduce riscul de melanom malign

22 ianuarie 2015
Share

O singura ceasca de cafea pe zi ar putea preveni cancerul de piele, potrivit unui studiu in domeniu. Totusi, patru cesti ar putea reprezenta cantitatea potrivita de cafea care sa ne protejeze impotriva melanomului malign, spun cercetatorii.

Melanomul malign este cea mai grava forma de cancer, iar printre factorii de risc se numara expunerea neprotejata la soare. Expertii americani au urmarit 450.000 de femei si barbati pe o perioada de 10 ani. Voluntarii aveau aproximativ 63 de ani, iar la inceputul studiului nu prezentau risc de melanom malign. La sfarsitul celor 10 ani, 3.000 de persoane au fost diagnosticate cu cancer de piele.

Atentie totusi la consumul de cafea!

Cei care au consumat cafea – aproximativ 90% dintre cei din grup – au fost mai putin susceptibili la a se imbolnavi. Cu cat mai multa cafea consumau, cu atat sansele erau mai mici. Persoanele care au consumat patru cesti de cafea pe zi aveau cu 20% mai putine sanse de a suferi de cancer de piele, spre deosebire de persoanele care nu consumau deloc cafea. Analize precedente au aratat faptul ca prin consumul de cofeina se poate declansa moartea celulelor deteriorate in urma expunerii la razele ultraviolete, insa cele sanatoase raman nevatamate. Aceasta analiza a luat in calcul mai multi factori care ar fi putut afecta rezultatul, printre care fumatul, consumul de alcool, precum si tara de provenienta. Expertii sustin ca impactul melanomului malign este atat de mare, incat chiar si o reducere foarte mica a riscurilor ar putea fi foarte importanta. Totusi, iubitorii de cafea ar trebui sa fie foarte atenti, deoarece cofeina creste tensiunea arteriala.

Ruxandra Dumitrescu

Sursa: Dailymail.co.uk

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.