Medicina de familie

Ce avantaje are cura heliomarina

luni, 4 august 2014
Share

Au fost demonstrate acum multi ani beneficiile pentru sanatate ale curei heliomarine, ce consta in bai de soare, apa si nisip. Baile de apa marina au devenit cele mai populare de-a lungul timpului. Hipocrate a fost primul care a folosit cuvantul „thalassoterapie” pentru a descrie efectele vindecatoare ale apei de mare.

Grecii antici au apreciat beneficiile pentru sanatate si frumusete ale acestei ape bogate in minerale, utilizand-o in piscine si bai calde. Pe langa multe alte avantaje, inotul in apa de mare creste functia sistemului imunitar, imbunatateste circulatia, ridica moralul si hidrateaza pielea. In fiecare vara observam milioane de persoane care isi fac concediul la mare pentru a se relaxa si pentru a petrece timp cu familia si prietenii. Insa un concediu la mare poate insemna mai mult decat distractie. Iata care sunt beneficiile curei heliomarine sau talasoterapiei.

Intareste sistemul imunitar

Apa de mare contine elemente vitale, vitamine, saruri minerale, aminoacizi si microorganisme ce pot produce efecte antibiotice si antibacteriene pentru a mentine un sistem imunitar sanatos. Componentele apei de mare sunt similare plasmei sangvine umane, fiind usor absorbite si utilizate de corpul nostru in timp ce inotam. Inhalarea aerosolilor marini ce contin ioni negativi intareste sistemul imunitar. In plus, se crede ca inotul in apa marina deschide porii pielii pentru a ajuta absorbtia mineralelor si pentru eliminarea toxinelor din organism.

Cura heliomarina ajuta organismul sa se revitalizeze intr-un mediu marin, incetinind procesul de imbatranire. Intre 50 si 60 de ani, cele mai multe persoane renunta la exercitiile fizice, devenind, astfel, mai obosite si dezinteresate. Cura heliomarina poate revigora o persoana prin nutrientii si mineralele continute.

Intensifica circulatia sangvina

Inotul in apa de mare faciliteaza circulatia sangelui din corp. Sistemul circulator – format din inima, capilare, artere si vene – transporta sange bogat in oxigen din inima spre corp, apoi se reintoarce la inima. Scopul principal al curei heliomarine este sa intensifice circulatia sangvina. Baile in apa calda de mare imbunatatesc circulatia prin restaurarea mineralelor esentiale scazute de stres, de o dieta dezechilibrata si de poluarea mediului inconjurator.

Sporeste buna dispozitie

Inotul in apa de mare activeaza mecanismele naturale vindecatoare ale organismului ce lupta impotriva astmului, artritei, bronsitei si bolilor inflamatorii. Apa de mare este bogata in magneziu, ce ajuta la relaxarea musculara, reducerea stresului si inducerea somnului.

Hidrateaza si imbunatateste aspectul pielii

Magneziul din apa de mare mentine pielea hidratata, dar ii imbunatateste si aspectul. S-a demonstrat ca o solutie salina reduce simptomele inflamatiei pielii, precum roseata si uscarea acesteia.

Faciliteaza recuperarea

Deoarece corpul uman este de 10 ori mai usor in apa de mare, fracturile necesita un timp mai scurt de vindecare si sunt prevenite toate problemele legate de imobilizare, precum umflarea membrelor sau oboseala.

Scade rigiditatea articulara

Reumatismul si artrita reumatoida determina cele mai frecvente dureri la nivelul articulatiilor soldurilor, genunchilor, coloanei vertebrale etc. Apa de mare ofera cartilajelor mineralele sau nutrientii care lipsesc, precum sulful si iodul. Greutatea corporala este redusa cu 10% si, astfel, se permite o mobilitate mai mare a articulatiilor.

Ajuta la pierderea in greutate…

Cura heliomarina va poate ajuta sa scadeti in greutate aproximativ 4 kilograme intr-o saptamana si poate incuraja noi obiceiuri pentru un stil de viata sanatos. Imbunatatirile aduse de aceasta la nivelul tiroidei semnifica faptul ca metabolismul creste si ajuta la pierderea kilogramelor in plus. De asemenea, cura heliomarina reduce edemele, elimina toxinele din organism si va poate ajuta sa va recapatati tonusul muscular.

… si la recuperarea dupa sarcinacura heliomarina

Talasoterapia poate fi utilizata la doua luni dupa nastere. Cele mai multe mamici sufera de oboseala, kilograme in exces, probleme musculare si circulatorii. Cura heliomarina este solutia pentru reenergizare, modelare corporala si pentru tonifierea muschilor.

In concluzie, cura heliomarina reduce tensiunea si stresul, detoxifica pielea si imbunatateste circulatia sangvina, accelereaza pierderea kilogramelor in plus, tine sub control celulita si disconfortul asociat menopauzei.

Dr. Roxana Mateescu

Medic rezident geriatrie si gerontologie

Nota pentru articolul «Ce avantaje are cura heliomarina»:5.00/ 5 (8 voturi)
tonica
2017-05-10T17:47:23+00:00

Lasa un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicata. Campurile marcate sunt obligatorii *



Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena
Mentine-te sanatos cu NEWSLETTERUL
Nu, multumesc